Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, martie 29, 2015

Ora Pământului la C.N. "Vasile Alecsandri"

    Ieri seară, înfruntând o vreme deloc prietenoasă, aproape 30 de elevi, părinţi şi profesori au au marcat într-un mod inedit “Ora Pământului” la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri”. Sunt fotografii făcute înainte de ora 20,00 şi imediat după, când şcoala s-a cufundat în beznă. Elevii au semnalat din întuneric, cu telefoanele mobile, prezenţa la ferestrele internatului şi au scris în întuneric literele C, N, V, A.




În acelaşi timp. la câteva sute de metri, centrul oraşului trata indiferent ora cu pricina…
Sursa foto: prof. Maricel Badiu

joi, martie 26, 2015

Olimpici la superlativ: un nou record!

    Da, acum avem confirmarea unui nou record, pe care îl prognozasem încă de săptămâna trecută. Laboratorul de fizică a devenit de această dată neîncăpător pentru cei 53 de elevi calificaţi la olimpiadele naţionale şcolare. Nici treptele de la intrare nu au fost de prea mare ajutor. Noroc de tribuna bazei sportive, care i-a adunat cu generozitate pe toţi, elevi şi profesori, într-un zâmbet binemeritat, care consfinţeşte fotografic, pentru albumul de colecţie, o performanţă greu de egalat chiar şi la nivel naţional. Felicitări, vrănceni, şi la mai mare!

sâmbătă, martie 21, 2015

Bacăul turistic

       Am fost în trecere pe la Târgul Regional de Turism "Vacanţa". Să fi fost prea dimineaţă pentru această primă zi deschisă publicului, căci am avut impresia că anul acesta interesul a fost mai scăzut, comparativ cu 2014. M-a bucurat însă prezenţa mult mai percutantă a actorilor locali din domeniul turismului, care par a înţelege în sfârşit vechea zicală cu reclama şi sufletul comerţului. Nu pot trece cu vederea şi câteva interesante broşuri de promovare a patrimoniului turistic băcăuan, care au fost lansate cu prilejul acestui eveniment: „Staţiunile băcăuane, oaze de sănătate şi relaxare pentru toate anotimpurile. Slănic-Moldova şi Târgu-Ocna, staţiuni turistice de interes naţional” şi „Pârtia de schi Nemira Slănic-Moldova”, editate de Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont, în colaborare cu specialişti recunoscuţi (prof. Corneliu Stoica, Romulus Dan Busnea, Gheorghe Coşa ş.a.). Acelaşi fapt pozitiv al abordării interdisciplinare l-am putut remarca şi în alte două lucrări care au completat fondul de promovare al  judeţului Bacău: „Satul băcăuan, ca valoare culturală” şi „Identitate europeană prin muzee săteşti”. Încet dar sigur, Bacăul începe să demonstreze că are obiective de interes naţional şi că nu este doar o zonă de tranzit spre clasicele destinaţii turistice din vecinătate.
        Excelentă ideea de a readuce în atenţia marelul public legenda Nemirei, care s-ar putea constitui într-un punct de plecare viabil pentru noi faţete tematice ale promovării Perlei Moldovei. Vă las însă să descoperiţi singuri tulburătoarea poveste a unui tărâm al frumuseţii, „născut din suferinţă şi iubire”…
Ecouri de la acest eveniment - aici

vineri, martie 20, 2015

Eclipsa


RECUNOAȘTE BACĂUL ȘI CÂȘTIGĂ O EXCURSIE GRATUITĂ!

     După cum am anunțat încă din luna decembrie (click aici), iată că a venit și momentul mult așteptat al concursului ”Recunoaște Bacăul!” Pașii sunt foarte simpli (click aici), deci nu ratați o asemenea oportunitate oferită de Agenția de Turism Cedra Tour Bacău! Mult succes!

joi, martie 19, 2015

Topul şcolilor olimpice (2015)

    S-a consumat un nou episod al olimpiadelor şcolare, prin derularea etapelor judeţene pentru 23 de discipline şcolare. Respectând  tradiţia ultimilor ani, deferlări.ro vă oferă în exclusivitate situaţia la zi a performanţelor obţinute de unităţile de învăţământ băcăuane care îşi vor trimite reprezentanţii în luna aprilie la olimpiadele naţionale.
   După cum puteţi observa din graficul de mai sus, faţă de anii precedenţi există destule schimbări în această ierarhie sui generis. Nu însă şi în vârful ierarhiei, unde C.N. „Gheorghe Vrănceanu” Bacău s-a detaşat şi în acest an şcolar. Sunt şanse mari ca după consumarea ultimei olimpiade (T.I.C., în această sâmbătă), vrăncenii să-şi depăşească recordul absolut stabilit anul trecut la 52 de calificări.
    Pentru o imagine cât mai completă, am  pus pe aceeaşi axă a graficului şi rezultatele obţinute de cei 29 de elevi ai liceelor/colegiilor tehnologice la olimpiadele din aria curriculară „Tehnologii”, precum şi cele ale învăţământului vocaţional, reprezentat de talentaţii elevi ai C.N. de Artă „George Apostu” (10 olimpici la muzică, 8 la arte vizuale şi 15 la coregrafie). În zona învăţământului gimnazial, cele mai frumoase performanţe au fost realizate de Ş.G. „Ştefan Luchian” Moineşti, Ş.G. „Ghiţă Mocanu” Oneşti, Ş.G. „Nicolae Iorga” Bacău, Ş.G. nr. 1 Oneşti, Şcoala nr. 10 Bacău şi Ş.G. „Al. I. Cuza” Bacău.
    Rezultatele din anii precedenţi vă stau la dispoziţie prin următoarele link-uri:


Vine vacanța!

      O șansă de a studia ofertele turistice din sezonul estival 2015: Târgul Regional de Turism ”Vacanța”, care își va deschide porțile în acest week-end. Programul este următorul:
Vineri
11.00 - Deschiderea programului de vizitare
12.00 – Prezentarea evenimentului
12.30 – Conferință de Presă - Lansarea ”Asociației pentru promovarea si dezvoltarea turismului din judetul Bacău”. Invitat special – Președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România - Corina Martin
13.00 - Masă rotundă cu tema ”Bune practici în promovarea destinațiilor turistice din România prin Asociații de Promovare”.
18.00 – Închiderea programului de vizitare
Sâmbătă 
10.00 - Deschiderea programului de vizitare
12.00 – Prezentare activitate Inter – Tour – Aniversare 21 de ani
18.00 - Închiderea programului de vizitare
Duminică
10.00 - Deschiderea programului de vizitare
12.00 – Extragere tombolă cu premii
15.00 - Închiderea programului de vizitare. Program artistic
 Coordonatele târgului organizat anul trecut sunt prezentate aici.

miercuri, martie 18, 2015

Memento Mori


luni, martie 16, 2015

O săptămână...astronomică

      Vineri, 20 martie, vom avea prliejul să urmărim o eclipsă parţială de Soare. Pentru băcăuani, orele de referinţă sunt următoarele: 10h 50m 54s (începutul eclipsei), 11h 58m 48s (gradul maxim de acoperire a discului solar – 45,7%), 13h 08m  (finalul eclipsei). Peste doar câteva ore (sâmbătă, 21 martie, ora 00,45) ne vom putea bucura de echinocţiul de primăvară, eveniment care marchează debutul astronomic al anotimpului mult aşteptat.