DEFERLĂRI

marți, februarie 13, 2018

Siluete

Are şi iarna farmecul ei. Anotimpul în care siluetele se întrevăd cel mai bine. Sezonul mohorât în care podoabele lucitoare nu-şi mai au rostul. Rămân doar esenţe de morfologie. Axe, linii, structuri. Promisiunea habitusului. Speranţe care dau tonul volumetriei şi echilibrului interior, pentru explozia compoziţiei din primăvara sufletului pulsând acolo, în fibra ascunsă. Oare câte (ne)cuvinte îşi spun siluetele în tăcerea iernii?

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.

Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.

El a întins spre mine o ramură ca un braţ.

Eu am întins spre el braţul ca o ramură.

El şi-a înclinat spre mine trunchiul

ca un umăr.

Eu mi-am înclinat spre el umărul

ca un trunchi noduros.

Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând

ca sângele.

Auzeam cum se încetineşte sângele meu

suind ca seva.

Eu am trecut prin el.

El a trecut prin mine.

Eu am rămas un pom singur.

un om singur.

(Nichita Stănescu - "Necuvintele")

miercuri, februarie 07, 2018

Oraşul cu bulină roşie

De ani întregi se tot adună promisiunile, de ani întregi lista cu priorităţi se unduieşte precum Fata Morgana. Stadioane, săli polivalente, spitale, şosele de centură, autostrăzi, parcări supraterane, munţi (de fosfogips sau doar de iluzii), insule de agrement (din arhipelagul lui Robinson Crusoe?), parcuri...şi câte şi mai câte. Se aruncă în joc orgolii de gospodari şi ţinute de politicieni vexaţi. Evident că nimeni nu mai are timp de mărunţişuri. Cade tencuiala de pe clădirile de patrimoniu, se spulberă marmura statuilor încremenite în uitare. Abajururi sparte, becuri arse de ani de zile...Imaginea alăturată este sugestivă, zic eu. Îmi aduce aminte de un banc amar spus prin anii '90 despre sistemul educaţional românesc: „Aţi auzit că Ministerul Învăţământului va fi condus de Patriarh? De ce?! Pentru că va fi finanţat când dă Domnul...” Cam aşa e cu Bacăul nostru de ani buni. Un oraş cu bulină roşie, incapabil să se echilibreze în seismele actuale ale reţelei urbane româneşti...

Marginile (im)permeabile ale globalizării

Recunoaşteţi astfel de estetici urbane?

marți, februarie 06, 2018

C.N. "Gh. Vrănceanu" Bacău: Un liceu, multe destine. File de monografie

„Viața nu poate fi înțeleasă decât dacă privim în urmă și nu poate fi trăită decât dacă privim înainte”, spunea Søren Kierkegaard. Mai mult decât adevărat şi pentru liceu – “personaj colectiv, ubicuu, proteic, tiranic, dinamic, sapienţial, tandru, răsfăţat, uitat” (prof. Petre Isachi), univers aparte şi totodată particulă subatomică. Profesorul Paul Deboveanu – în sine o legendă vie a trăirilor vrăncene – ne scoate la lumină firele nevăzute din urzeala trăirilor întinse pe decenii întregi. Pentru acest minunat efort, concluzia nu poate fi decât una singură: Mulţumim Domnule profesor Paul Deboveanu, pentru această Figură donquijotescă a Spiritului Nostru de ieri, de azi şi de mâine! Pentru voinţa de a ne înveşnici “peste Olimp, mode şi Timp”! (prof. Petre Iaschi, prefaţatorul lucrării proaspăt ieşită de sub tipar la editura băcăuană “Alma Mater”)

Vezi şi: Spiritul vrăncean
După douăzeci de ani
Noi, norocoşii...

luni, februarie 05, 2018

Wabi-sabi...

...sau frumuseţea lucrurilor trecătoare

Fugit irreparabile tempus

Dacă ar mai fi trăit poetul Vergiliu...ar fi trebuit să facă o plimbare prin Parcul Cancicov. Click aici pentru o mostră a timpului pierdut.

Foto: 2 februarie 2018

Pilula de urbanism (7): Când omul pierde grădinile şi cărările

„Nu ştiu dacă vom putea păstra grădinile noastre, ale aşezărilor noastre, iar cărările capricioase vor putea supravieţui într-o lume care creşte frenetic. Eu cred că dacă omul pierde grădinile şi cărările, se va pierde pe el însuşi” (Robert Oppenheimer).