Prietenie

Bacăul sub parastasul unor vremi...

O cutremurătoare rememorare a fracturii prin care Bacăul deceniilor comuniste va disloca, mai timid la început, fără menajamente în cel mai scurt timp, ultimele trăiri  citadine ale târgului interbelic. O pagină care a meritat transcrisă din preţiosul volum al regretatului Paul Grigoriu, Anatomia unei străzi, volum mult prea greu accesibil publicului băcăuan, datorită tirajului limitat de la momentul publicării (1992, Casa editorială Odeon, Bucureşti). Drama unei străzi (strada Armenească, astăzi  Ioniţă Sandu Sturza), disoluţia unei epoci, care, cel puţin ca fior literar, îmi aduce aminte deopotrivă de Liviu Rebreaunu şi de Marin Preda…

"Toată lumea ştie, oricât ar părea de paradoxal acest lucru, atunci când vrei să ridici o construcţie, trebuie, mai întâi, să sapi. Este exact ceea ce s-au apucat să facă câteva zeci de muncitori pe şantierul nou înfiinţat. Au început cu curtea bisericii. Pământ şi iar pământ, negru, untos, care lua apoi, în camioane drumul exilului. Lăsând în urma lui un regret cât o groapă mare şi adâncă ce, după o aranjare prealabilă, avea să primească botezul betonului...Astea se petreceau deci în coasta dinspre stradă a bisericii.În coasta cealaltă se găsea, vă spuneam, cimitirul. Nu ştiu ce a fost exact, poate o reţinere temătoare a constructorilor: acolo, săpăturile au început mai târziu, mult mai târziu, ne gândeam chiar că au abandonat ideea. De partea cealaltă, blocul, în formă de L, era gata „la roşu”, iar aici, printre morminte uitate, nu se petrecuse mai nimic. Existau, e drept, câteva stive ameninţătoare de scânduri proaspăt geluite, dar atât...Până când...

„Ne scot morţii din pământ, domnule profesor, veniţi degrabă, trebuie făcut ceva!” „Ah! Pas ça! Je ne l`aurais jamais cru! Les vandales!”

Manuchian, băcanul, şi generalul Macoviţă, palizi amândoi ca sfânta indignare, se răstesc aproape la tata, nu-i mai lasă nici o ieşire, aici nu mai e vorba de nişte arbori nenorociţi, ci de rădăcinile - de os – ale comunităţii. Tata simte că nu e cazul să mai spună ceva şi pleacă tăcut, flancat de cei doi, să constate dezastrul. Ajung, E acolo toată lumea. Şi coana Repsimé, şi inginerul Risakievici, chiar şi Gollav...Iacobaş, fratele avocatului, îşi agită disperat braţele şi nu reuşeşte să articuleze nici o vorbă, deşi, sînt sigur, limba îi e încărcată de blesteme. Cimitirul, fostul, definitiv fostul cimitir, e o prăpastie hâdă. Muncitorii, absenţi acum, o decenţă absolut firească i-a alungat de acolo, au strâns într-un colţ, la umbra ultimului prun rămas în picioare, osemintele pe care le-au scos din măruntaiele ţărânei.

            Un femur, o tigvă resemnată şi ştirbă, sute de falange, coaste, omoplaţi, bucăţi putrezite de lemn, câteva tichii de catifea miraculos conservate, păr, şuviţe de toate culorile, albe mai ales. Nu vorbeşte nimeni. Ce să spui, cui să spui? Ce să faci, cum sp faci?

            Cineva, nu mai ştiu cine, amintirea este oarbă, a adus din biserică lumânări. Fiecare primeşte câte una. Chiar şi noi, cei mici. Le-am aprins, când oare, unul de la celălalt şi le-am înfipt, ca la poruncă, în pământul răvăşit. Mă apropii ca un somnambul de tata. Am, pentru prima oară în viaţă, conştiinţa dureroasă a sângelui care-mi curge în vine. Iau mâna tatei: e rece şi indiferentă, ca de gheaţă. Mi-e frică, mă doare ceva, oare ce, îmi trebuie mâna asta, o strâng, o las, o apuc din nou. Cât vom fi rămas acolo, privind fantomele trecutului nostru, nu ştiu. După cum bu-mi mai revine în minte nici cine a dat semnalul de plecare, dacă, cumva, acest semnal a fost dat de cineva. Drumul de la eternitate până acasă a durat, decă-mi îngăduiţi acest joc de cuvinte macabru în situaţia de faţă, o veşnicie. Mama ne aştepta la poartă, cu obrajii brăzdaţi de grijă. În ziua aceea,  în mod cu totul excepţional, aveam mâncare. Două feluri: borş de găină şi, evident, pilaf. Aveam şi desert: nişte struguri roşii şi, probabil, foarte dulci. Tata s-a aşezat. Ne-am aşezat şi noi.

            „Ăsta, măi femeie, e parastasul unor vremi”

    S-a ridicat, apoi. L-am urmat. Mama, eu, soră-mea, frate-meu. Ăştia doi, fără să ştie de ce: erau prea mici. Ne-am înghesuit pe banca de sub măr...

Târziu, foarte târziu, s-a auzit, ca un geamăt neputincios, un zvon de clopot. Îl cunoşteam prea bine: era al bisericii armeneşti. Când s-a potolit, nu ştiu. Pobabil atunci când trupul firav Iacobaş, spânzurat de frânghia lui, a încetat să mai zvâcnească. ..

            Presupun că tata a intuit clipa aceea. Şi a cinstit-o cum a putut el mai bine, cu o lacrimă fierbinte şi sărată din care am sorbit şi eu, şi poate, şi alţii, povestea asta..."

Pentru o mai bună încadrare spaţio-temporală, vă invit să lecturaţi studiul Enigmatica Biserica Armenească din Bacău, publicat de domnul Mihai Ceucă în Addenda Monografiilor. 

Spectacol aviatic pe cerul Bacăului

    Sâmbătă, 13 iunie, începând cu ora 10, Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu” Bacău ne va încânta cu un spectacol aviatic de excepţie, prilejuit de împlinirea a 95 de ani de existenţă*. Sunt pregătite numeroase surprize, inclusiv un inedit moment pirotehnic. Ca un participant la mitingurile aviatice din anii anteriori (v. foto), vă invit să nu rataţi ediţia din acest an!

* Istoria de 95 de ani a Bazei 95 Aeriană începe în ziua de 16 iunie 1920, când, prin Ordinul Direcţiei Aeronautice nr. 21, a luat fiinţă Centrul de Instrucţie al Aviaţiunii, cu misiunea de a perfecţiona pregătirea personalului aeronautic necesar aviaţiei române.

Introducere la un ghid de educaţie urbană...

  „Fii tu însuţi. Oricine altcineva este deja luat” spunea Oscar Wilde. Perfect adevărat şi în cazul oraşelor. Condiţia estenţială este încercarea de depăşire a condiţiei actuale, privind spre viitor cu inventivitate şi optimism. Din acest punct de vedere, Baia Mare, municipiu care are destule asemănări cu Bacăul actual, îndrăzneşte să creadă într-un viitor durabil. Brand-ul oraşului, lansat cu ocazia depunerii candidaturii la titlul de Capitală culturală europeană 2021, mi-a demonstrat că dincolo de nişte şabloane de natură economică, oraşul este viu, creativ, îndrăzneţ. Îmi place foarte mult idea acestui logo. Noi ce putem face pentru Bacău, dincolo de un tradiţional fundal violet sau plumburiu? 

Cine nu are un lac, să şi-l cumpere! Bacăul îşi sărbătoreşte suprafaţa lacustră.

Centrul Regional de Ecologie Bacău ne invită în intervalul 10 - 13 iunie să participăm, alături de voluntarii săi, la Zilele Lacului Bacău II. Evenimentul va debuta miercuri, 10 iunie, începând cu ora 14. Programul va include activități variate, dedicate deopotrivă celor mari și mici, după cum urmează:

Miercuri, 10 iunie:

- ora 14, lecție de ecologie pe teme eco, vizitarea și prezentarea ariei - coordonator Adriana Măcincă Macinca Adriana);

- ora 17, deschiderea sezonului de pescuit - Coordonator Iulian Chicu.

 Joi, 11 iunie - ora 17:

- atelier foto pe apă - coordonator Bogdan Bontaș;

Vineri 12 iunie - ora 14:

- Cupa Liceelor la Caiac, ediția a VIII-a - coordonator Albu Viorel. Echipajele colegiilor trebuie să fie compuse din 8 membri: 4 fete și 4 băieți. Rugăm coordonatorii echipelor să confirme participarea până miercuri, 13 iunie 2015, ora 15. De asemenea, în ziua competiției vă rugăm să prezentați adeverințe medicale care să confirme starea de sănătate a elevilor participanți.

Sâmbătă, 13 iunie:

- ora 9 - Concurs de pescuit cu beneficiarii Asociației Betania;

- ora 17 - plimbări cu ambarcațiuni de agrement pe Lacul Bacău II, ciorbă pescărească, serată folk, foc de tabără. Coordonator: Gabriel Gabriel Gritcu.

Vezi şi Fotogeografica: Roată pe Lacul Bacău

Hocus-pocus

    "Simbioza" dintre arbore şi semnul de circulaţie bătut în trunchi m-a făcut să-l iau în vizorul aparatului foto la începutul lunii aprilie. Cum însă fotografia cu pricina a intrat parcă în pământ, am apelat la Google Street View:

     Acum mi-am dat seama că nu a fost vorba de o simbioză, ci de o adevărată bătălie între cele două elemente din biotopul de pe Aleea Parcului. A câştigat semnul de circulaţie, bine ancorat de data aceasta printr-un trunchi care va rezista trecerii timpului, ghidând cu înţelepciune traseul oraşului pe cele mai înalte culmi ale circulaţiei durabile....

Altfel de spaţii urbane: Piaţa Cetăţii

Sunt convins că Piaţa Cetăţii nu vă spune mare lucru, cum nici mie nu mi-a impulsionat vreo sinapsă până în week-end-ul trecut. Ei bine, la Baia Mare am avut plăcuta surpriză de a lua contact – la doar o zi de la inaugurarea oficială  - cu  un ambiţios proiect de remodelare urbană care a avut ca obiectiv punerea în valoare şi promovarea unui spaţiu public urban. Situată în zona veche a oraşului, cu o formă rectangulară care nu cred să închidă mai mult de 2000 mp, noua piaţă surprinde prin soluţiile arhitecturale alese pentru reabilitarea unui fost maidan: compartimentarea volumelor, punerea în valoare a descoperirilor arheologice recente,  potenţarea vegetaţiei ca element structural şi estetic de importanţă majoră, folosirea unor texturi pietonale atractive, reabilitarea celor două biserici şi a turnului lui Ştefan. Nu cunosc numele arhitectului, cert este că dincolo de obiectivul central (promovarea unei noi identităţi istorice şi culturale pentru un oraş cunoscut prin şabloane de genul oraş minier, poluare, monotonie urbanistică), a reuşit să redea băimărenilor un spaţiu identitar de care aveau mare nevoie. O atmosferă destinsă şi foarte civilizată, caracteristică mai degrabă unui burg medieval atotcunoscător al fenomenului turistic, m-a urmărit pe toată durata celor câtorva  ore petrecute aici. Jos pălăria pentru reuşită! Si pentru că între Baia Mare şi Bacău sunt destule similitudini contemporane de ordin demografic, social sau economic, vreau să cred că proiectul maramureşean poate fi un exemplu de bună practică şi pentru oraşul lui Bacovia. Câteva fotografii sper să vă convingă de frumuseţea proiectului. Dacă mai aveţi dubii, urmăriţi vă rog stadiul anterior al fizionomiei acestei pieţe civice, prin materialul video de aici.

End of the road. Or maybe not...

Dialog pentru schimbare, punte europeană între Bacău şi Baia Mare

     În week-end-ul care tocmai a trecut, un grup de 40 de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” Bacău au participat la un interesant workshop intitulat “Dialog pentru schimbare” – vizită de informare şi atelier de lucru realizat de Centrul Europe Direct Bacău în colaborare cu Centrul Europe Direct Maramures. Activităţile se încadrează într-un generos proiect dedicat Anului European pentru Dezvoltare 2015, coordonat de prof. univ. dr. Doina Cmeciu (Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău), în cadrul căruia s-au derulat deja mai multe dialoguri socio-culturale într-un spaţiu euro-local al noilor educaţii ce caracterizează societatea actuală: “Educaţia viitorului prin acceptarea Celuilalt” (ianuarie 2015), “The lust for money…from old to new times” (luna aprilie), “Global village – dimensiunea europeană. De la homo oeconomicus la homo globalus” (luna mai). Câteva instantanee de la activităţile vrăncenilor (coordonaţi de prof. Mara Merfea) care au primit sâmbătă aplauze la scenă deschisă, puteţi urmări în cele ce urmează.

Sinteză meteo: mai 2015

"Plouă-n mai, avem mălai". O vorbă bătrânească care ne dă de gândit prin părţile Moldovei, unde deficitul pluviometric este deja evident... 

Sursa graficelor: ANM Bucureşti