Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, iunie 04, 2015

Altfel de spaţii urbane: Piaţa Cetăţii

Sunt convins că Piaţa Cetăţii nu vă spune mare lucru, cum nici mie nu mi-a impulsionat vreo sinapsă până în week-end-ul trecut. Ei bine, la Baia Mare am avut plăcuta surpriză de a lua contact – la doar o zi de la inaugurarea oficială  - cu  un ambiţios proiect de remodelare urbană care a avut ca obiectiv punerea în valoare şi promovarea unui spaţiu public urban. Situată în zona veche a oraşului, cu o formă rectangulară care nu cred să închidă mai mult de 2000 mp, noua piaţă surprinde prin soluţiile arhitecturale alese pentru reabilitarea unui fost maidan: compartimentarea volumelor, punerea în valoare a descoperirilor arheologice recente,  potenţarea vegetaţiei ca element structural şi estetic de importanţă majoră, folosirea unor texturi pietonale atractive, reabilitarea celor două biserici şi a turnului lui Ştefan. Nu cunosc numele arhitectului, cert este că dincolo de obiectivul central (promovarea unei noi identităţi istorice şi culturale pentru un oraş cunoscut prin şabloane de genul oraş minier, poluare, monotonie urbanistică), a reuşit să redea băimărenilor un spaţiu identitar de care aveau mare nevoie. O atmosferă destinsă şi foarte civilizată, caracteristică mai degrabă unui burg medieval atotcunoscător al fenomenului turistic, m-a urmărit pe toată durata celor câtorva  ore petrecute aici. Jos pălăria pentru reuşită! Si pentru că între Baia Mare şi Bacău sunt destule similitudini contemporane de ordin demografic, social sau economic, vreau să cred că proiectul maramureşean poate fi un exemplu de bună practică şi pentru oraşul lui Bacovia. Câteva fotografii sper să vă convingă de frumuseţea proiectului. Dacă mai aveţi dubii, urmăriţi vă rog stadiul anterior al fizionomiei acestei pieţe civice, prin materialul video de aici.



miercuri, iunie 03, 2015

marți, iunie 02, 2015

Dialog pentru schimbare, punte europeană între Bacău şi Baia Mare


     În week-end-ul care tocmai a trecut, un grup de 40 de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” Bacău au participat la un interesant workshop intitulat “Dialog pentru schimbare” – vizită de informare şi atelier de lucru realizat de Centrul Europe Direct Bacău în colaborare cu Centrul Europe Direct Maramures. Activităţile se încadrează într-un generos proiect dedicat Anului European pentru Dezvoltare 2015, coordonat de prof. univ. dr. Doina Cmeciu (Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău), în cadrul căruia s-au derulat deja mai multe dialoguri socio-culturale într-un spaţiu euro-local al noilor educaţii ce caracterizează societatea actuală: “Educaţia viitorului prin acceptarea Celuilalt” (ianuarie 2015), “The lust for money…from old to new times” (luna aprilie), “Global village – dimensiunea europeană. De la homo oeconomicus la homo globalus” (luna mai). Câteva instantanee de la activităţile vrăncenilor (coordonaţi de prof. Mara Merfea) care au primit sâmbătă aplauze la scenă deschisă, puteţi urmări în cele ce urmează.













luni, iunie 01, 2015

Sinteză meteo: mai 2015

"Plouă-n mai, avem mălai". O vorbă bătrânească care ne dă de gândit prin părţile Moldovei, unde deficitul pluviometric este deja evident... 
Sursa graficelor: ANM Bucureşti

joi, mai 28, 2015

Calitatea vieţii în oraşele României

Cum au evoluat oraşele României după 1989? Răspunsul îl putem da fiecare dintre noi, dacă ne uităm fie şi în lungul străzii de domiciliu. Într-o încercare de analiză comparativă, PROTV ia în calcul patru indicatori pentru a ne oferi o imagine cvasigeneralizată a realităţii - click aici pentru articol.

Respiro citadin

     Mă bucur că încet, încet, începem să înţelegem că oraşul este al oamenilor (vorba lui Jan Gehl) şi că strada nu este doar un spaţiu al tranziţiei, al traversării, al pierderii de timp preţios între un punct de plecare şi un loc de destinaţie...
Şi pentru că acum e momentul, recomand din toată inima o lucrare care va apărea în curând şi în România, o nouă posibilitate de a a ne ajusta modul diletant de gândire şi acţiune citadin - mioritică:

.

marți, mai 26, 2015

Când, unde și dacă ne cutremură? Deocamdată ştim unde şi când!



     ”Când, unde și dacă ne cutremură? ” De la prevedere la panică e doar un pas, aceasta este tema pe care ne-o propune Camera de Comerț România-Columbia, miercuri, ora 17.00, în sala de conferințe a Hotelului Decebal. Invitat: profesorul Gheorghe Mărmureanu, specialist al Institutului Național pentru Fizica Pământului. Conferința are ca scop abordarea din perspectivă științifică a unor teme sensibile legate de reacția autorităților, mass-media și a populației în proximitatea unui seism semnificativ pentru România în viitorul apropiat. Profesorul Gheorghe Mărmureanu, născut în comuna Oncești, va fi prezent miercuri și joi în municipiul și județul Bacău pentru acordarea titlului de Cetățean de onoare din partea Consiliului Județean Bacău.

duminică, mai 24, 2015

Slănicul pe simeză

...sub penelul maestrului Ştefan Pristavu.

joi, mai 21, 2015

Per aspera ad astra!

Spiritul vrăncean:
Vezi şi: Spiritul vrăncenilor

marți, mai 19, 2015

Prin Bacăul de altădată

O nouă imagine inedită cu Bacăul de altădată, pe care am preluat-o de pe FB/Bacau-Oras de Colectie. O nouă şaradă pentru citadinul zilelor noastre: unde se afla respectiva ipostază?