Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, decembrie 04, 2014

Licitaţie de colectie la CTCNVK

    Dacă s-ar acorda instituţiilor de învăţământ o distincţie pentru cea mai inovatoare contribuţie (aşa cum se întâmplă de mai mulţi ani în domeniul industrial sau în cel al serviciilor), Colegiul „Nicolae Vasilescu-Karpen” ar merita-o cu prisosinţă. De data aceasta suntem invitaţi la un eveniment mai special, care va acea loc joi, 18 decembrie. Despre ce este vorba: Fundaţia Comunitară Bacău, în parteneriat cu Asociatia Karpen 2012 şi Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V. Karpen” organizează "Licitaţie de colecţie", un eveniment prin care piese de colectie din domeniul comunicaţiilor sunt oferite spre vânzare, în vederea dotării laboratorului pentru viitorii electricieni auto. Proiectul se realizează în cadrul programului "Laboratoarele performantei", care se adresează şcolilor, liceelor şi universităţilor din judeţul Bacău şi care are ca scop sprijinirea instituţiilor de învăţământ în dezvoltarea de laboratoare şi tehnici de predare moderne, pentru un învăţământ performant.
Un interviu pe această temă este disponibil AICI.

Magia sărbătorilor de iarnă: se aprinde bradul de Crăciun

     Festivitatea aprinderii bradului de Crăciun va avea loc mâine, 5 decembrie 2014, în ajunul Sărbătorii de Sfântului Nicolae, în Piața Tricolorului, începând cu ora 16.45. În cadrul evenimentului, corul Colegiului Național de Arte ”George Apostu”, Școala Steluțelor, Grupul ”Hyperionii” și Ansamblul ”Ciobănașul” vor susține un spectacol de colinde și obiceiuri.
      Anul aceasta, bradul de Crăciun a fost adus de la Ocolul Silvic Ciobănuș, măsoară 20 de metri și este decorat cu circa 25.000 de beculețe.
Foto: Bradul de Crăciun 2013, adus de la Dofteana, impunător prin înălţimea de peste 30 m.

Bacăul de ieri: Piaţa Centrală, 1993

      O imagine de colecţie cu ansamblul Pieţii Centrale din Bacăul postrevoluţionar. Se remarcă alveolele verzi cu rol decorativ şi funcţional (compartimentare a pietonalului), lipsa aliniamentului de tarabe a la Istambul şi coabitarea dintre om şi maşină într-un spaţiu care acum pare nefiresc de generos :)
Sursa foto: Deşteptarea

marți, decembrie 02, 2014

Concurs cu premii: "Recunoaşte Bacăul!"

      Revenim după o pauză ceva mai lungă cu un nou concurs din categoria "Recunoaşte Bacăul!". De această dată ne vom referi la obiective din judeţ şi nu doar la cele din municipiul Bacău. Graţie Agenţiei de Turism Cedra Tour Bacău, vector constant al promovării patrimoniului turistic judeţean, vom acorda trei premii atractive, constând în albume turistice şi lucrări despre fotografia digitală. Răspunsurile corecte vor fi trimise pe blog, sub formă de comentariu la acest articol, până vineri, 5 decembrie, ora 20,00.  Dacă vor exista mai multe răspunsuri corecte, câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi.
     Un bun exerciţiu "de încălzire" pentru marele concurs pregătit de AGENŢIA "CEDRA TOUR" în primăvara anului viitor, cu aceeaşi tematică, la care câştigătorii (elevi băcăuani din clasele V-XII) vor fi premiaţi cu un tur gratuit al judeţului Bacău, cu autocarul! Până atunci, vă invit să fiţi la curent cu ofertele Cedra Tour prin intermediul site-ului dedicat - click AICI.
     Şi acum vă invit să identificaţi obiectivele din imaginile de mai jos:
Foto 1:
 Foto 2:
 Foto 3:
 Foto 4:
 Foto 5:

SUCCES!

Update 5 decembrie 2014, ora 20,05: Final de concurs. Avem trei câştigători ai acestei ediţii: David Bucur, Dr. Diaconu şi Irina. Aceştia sunt singurii care au răspuns corect la toate cele cinci întrebări. Felicitări! Apreciem în mod special răspunsurile domnului Diaconu, care a oferit şi detalii preţioase pentru fiecare obiectiv vizat:
foto 1: monumentul eroilor de pe Dealul Magura (Tg. Ocna)
foto 2: palatul Ghika Comanesti (stil eclectic, apartine aceluiasi arhitect care a proiectat Ateneul Roman - Albert Galleron)
foto 3: biserica de lemn din 1777 (monument istoric) din Luncani.
foto 4: biserica de la Borzesti.
foto 5: mormantul lui Emil Rebreanu (executat prin spanzurare in 1917) de la Palanca, mutat pe pământ românesc în 1921.

   Cei trei câştigători sunt aşteptaţi săptămâna viitoare la sediul Cedra Tour (Str. Pasajul Revolutiei Nr.6) pentru a intra în posesia premiilor. 

Susţine băcăuanii activi!

Ești înconjurat de oameni implicați care contribuie în fiecare zi la schimbarea în bine a comunității băcăuane? Atunci este momentul să îi susții!

Asociația “Romanian Youth Movement for Democracy” (RYMD), în parteneriat cu asociația “Un Zâmbet” Bacău organizează în perioada 2 – 17 decembrie 2014 campania “Băcăuani Activi” prin intermediul căreia ne propunem să îi promovăm pe cetățenii care, prin implicarea și devotamentul lor, au reușit să contribuie la dezvoltarea comunității băcăuane în anul 2014.
Portretul unui Cetățean Activ
- este implicat în comunitatea bacăuană, a desfășurat/deșșoară activități cu impact pozitiv în diferite domenii (antreprenoriat, educațional, politic, sportiv, artistic, voluntariat, mass-media etc )
- este persoană energică, dinamică și optimistă, care privește “partea plină a paharului”;
- are spirit de inițiativă, este ingenios, împărtășeste și aplică ideile sale inovatoare pentru Bacău;
- o persoană informată despre noutățile și schimbările care au loc la nivelul județului/ municipiului;
- cinstit, responsabil și dedicat muncii sale;
- nu în ultimul rând, devotat comunității din care provine.
Ai regăsit pe cineva care se încadrează în descrierea de mai sus? 
Trimite propunerea ta la adresa contact@bacaulactiv.ro până pe data de 7 decembrie 2014, iar în perioada 8 – 16 decembrie 2014 vei putea să-l susții acordându-i votul tău prin intermediul website-ului www.bacaulactiv.ro sau a paginii noastre de Facebook. 
Anunțarea câștigatorului va avea loc miercuri, 17 decembrie 2014, în cadrul conferinței “Aleșii Băcăuani la raport”.
Campania este organizată sub egida proiectului “Cetățeni activi pentru Bacău” finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

duminică, noiembrie 30, 2014

Noiembrie - ultimul capitol

     Cea mai frumoasă caracterizare făcută lunii noiembrie în literatura română: Îmi place noiembrie și nu știu de ce. Poate pentru că e o lună profund nedreptățită. O lună pe care nimeni nu și-o revendică și nimeni nu vrea să știe de ea. Pentru mine, noiembrie are miros de gutuie încă necoaptă. E mereu în urmă cu un pas. E ca mine: veșnic întârziat - la ore, la întâlniri, la mai toate sindrofiile majore ale vieții. Înfrigurat, retoric și parțial vetust, noiembrie este iubirea mea cea de pe urmă. Iubire de domn tomnatec și pretins matur. Iubire vag rușinată, dar plină de efluvii și ultime energii solare, ase­menea merelor lăsate pe vremuri în pom de bunicii mei, până dincolo de Sfântul Nicolae și primul îngheț, în chip de ofrandă la "pomul vieții”, pomul Alungării din Rai, cu globurile lui vegetale, pline de ispite și culori heliotrope - ispite dulci, rotunde, ferme și intens aromate. Ispite imposibil de refuzat.  (...)  Noiembrie... mereu imprevizibil. Ceea ce sur­prinde este că nostalgia toamnei dă în fiecare an altă cu­loare frunzelor. Cred că această lună nu e chiar potrivită să te îndrăgostești, ci să-ți privești într-o imaginară oglindă retrovizoare trecutul cu cele bune, cu cele rele, fără părtinire. Nu este o lună a reclu­ziunii, dar cu siguranță, a rememorării unui an în care ai trăit sau pe care l-ai visat. E sezonul corbilor și al despărțirilor de îndepărtatele vacanțe de odinioară. Doar brumatele crizanteme se răzgândesc în noiem­brie... așa, ca să ne amintească de tristețea ursului carpatin și de ferocitatea luminii de lună plină.
De la o vreme, mi-e bine în noiembrie. Ascult sau scriu povești despre o noapte cu păr lung și ochii negri și mă visez prizonier spațial al unui timp plin de vechime. E vremea cailor liberi și a mâinilor reci. A ceții și a dorului de părinți. A mării, în splendoarea ei tomnatică, și a pâinii abia scoasă din cuptorul cu lemne al bunicii. E anotimpul când mă confund cu mestecenii și când plouă doar în cinstea celei mai frumoase și mai triste femei a lumii. Și chiar aflat în plin noiembrie, mi-e dor de noiembrie, căci sunt al lui. Îi port blazonul de cavaler al melancoliei, deși mă tem de nemilosul, justițiarul decembrie.
Timpul numit noiembrie, cu parfumul lui de "păduri ce-ar fi putut să fie, dar niciodată nu vor fi”, mă naște și mă moare de atâta vreme, încât mă simt copilul adoptiv al târziului tuturor toamnelor.
Căci sunt chiar eu, domnul Noiembrie, și vă las acum să vă bucurați de zăpada ce va să vină... 
(prof. Sorin Preda - Iubirea cea de pe urmă, extras din articolul publicat în revista Formula AS, nr. 1046-2012)
SORIN PREDA (12 decembrie 1951  - 27 noiembrie 2014)

România

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.” (Regina Maria, 1933)

LA MULŢI ANI!

Macarale...

     Anul 1991 (data exactă nu am reuşit să o identific): momentul punerii pietrei de temelie a Catedralei Ortodoxe "Înăţarea Domnului", în prezenţa PS Episcop Ioachim Vasluianul. Deşi suntem la doi ani după căderea regimului comunist, observăm în fundal inerţia marilor şantiere deschise în preajma cântecului de lebădă. Câte macarale identificaţi, vorba cântecului?

Sinteză meteo: noiembrie 2014

Încet dar sigur către iarnă...
Sursa: ANM