"Bucate băcăuane" - o utopie de branding urban?

    Am citit recent despre un  proiect ambiţios care va fi finalizat în Bacău: un hotel – restaurant cu specific medieval (foto), care şi-a propus să respecte stilul arhitectural şi gastronomia de acum 500 de ani.

     Ideea mi se pare de nota 10, ea putând fi multiplicată, diversificată şi completată printr-un proiect coerent vizând incursiuni gastronomice în trecutul Bacăului, modalitate atractivă de recuperare a unei părţi din memoria oraşului şi care să suscite mai departe iniţiative similare. Am putea prelua un exemplu de bună practică, apreciat la Galaţi, oraş care a beneficiat acum câţiva ani de un remarcabil studiu de specialitate (de factură urbanistică, arhitecturală, sociologică), circumscris unei idei generoase, de mare actualitate: Oraşul posibil – intervenţii în spaţiul urban postcomunist.

    Ce spuneţi de un proiect intitulat „Bucate băcăuane”, parafrazând „Gătelile” oraşului dunărean, după ideea de mai jos:

"Se ia un oraş, Bacăul, care se

pune într-o oală de talia unei istorii

bogate şi cosmopolite. Se culeg cu

grijă poveşti cu bunătăţi băcăuane

aproape apuse, apoi se revarsă toate

într-o oală, amestecându-se bine.

Se condimentează cu voie bună,

cu taifas şi un pahar de bragă.

Se lasă compoziţia să fiarbă încet,

la foc mic. Când este aproape gata,

se degustă pentru a se verifica dacă

amintirile şi împărtăşirea lor sunt destul

de coapte. Se scoate din oală şi se

 serveşte proaspăt, ca în zilele toride de

 vară când se aştepta pachetul din Paris."

(prelucrare după „Găteli Gălăţene”, concurs de eseuri Oraşul posibil – episodul Galaţi 2050, organizat de Asociaţia "Plusminus" în anul 2011)

       Începând cu anii 2005-2006, când Bacăul de altădată începe să fie cunoscut publicului larg prin intermediul reeditărilor primei monografii a oraşului (Costache Radu – Bacăul de la 1850-1900) şi a imaginilor de epocă (graţie pasiunii, altruismului şi abnegaţiei colecţionarului Mihai Ceucă, în mod cu totul special), au apărut primii paşi ai revalorizării patrimoniului local. Imaginile cu oraşul regăsit au început să-şi facă loc în decorarea unor restaurante, cluburi, instituţii, şcoli, mai nou ca parte a conceptului PambacCaffe. Nu ar fi păcat să rămânem însă doar la acest stadiu? Bacăul palimpsestelor urbane posedă numeroase surprize gastronomice care pot aduce un suflu nou brandingului urban. Trebuie doar să suflăm peste praful adunat în arhiva ultimelor secole. Nu este chiar comod, dar va merita cu siguranţă efortul!

Pe unde ne aflăm în reţeaua de transport europeană?

Ca să nu avem impresia că am redevenit altceva. Ţară de frontieră, regiune de frontieră, cu toate dezavantajele care decurg din această poziţie marginală...

Ne aşteaptă un week-end agitat?

  Să pregătim lopeţile, nisipul, mănuşile şi ceaiurile calde. Detalii pe Meteo Moldova. Eu unul sper să nu ajungem la cantităţile de zăpadă preconizate în modelul alăturat...

Vestea care poate schimba în bine evoluţia Bacăului

       Bacăul şi-a votat bugetul pentru anul în curs, investiţiile urmând - în cea mai mare parte - să ducă la bun sfârşit obiectivele deja începute şi/sau înscrise în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Despre priorităţile investiţionale ale acestui an s-a scris astăzi în presa locală. Ceea ce vreau să punctez este însă altceva, din punctul meu de vedere mult mai important decât actul administrativ petrecut ieri. Este pentru prima oară când edilii îşi exprimă public intenţia de a construi un nou pod peste Bistriţa, în intravilanul localităţii:

        „Tot ieri, primarul Bacăului a anunţat ca se doreşte construirea unui nou pod peste Bistriţa. Acesta ar urma sa fie amplasat în dreptul intersecţiei dintre străzile Milcov şi Izvoare. Noul pod face parte dintr-o strategie mai amplă de reabilitare a părţii de est a oraşului si care cuprinde străzile Tecuciului, Romanului şi Bârladului” (Deşteptarea, 24 ianuarie 2014)

        Cu excepţia unor voci singulare, timide, sau a unor discuţii în cercuri restrânse de specialişti (arhitecţi, urbanişti, geografi), o asemenea investiţie cu impact major în dezvoltarea oraşului a părut probabil în ultimele decenii ca o himeră, o mega-construcţie  mult prea futuristă şi prea scumpă pentru a ne-o putea imagina, fie şi într-o anexă de plan urbanistic general.

        Am mai spus-o în diverse ocazii, acum am găsit prilejul pentru a argumenta importanţa ştirii cu pricina: includerea cu adevărat a Bistriţei în structura şi pulsul oraşului, recuperarea frontului de apă reprezintă una din cele mai sigure şi durabile căi de remodelare urbană, de schimbare pozitivă a imaginii oraşului, de interconectare a unor teritorii disjuncte. Pe scurt: DEZVOLTARE. După decenii întregi, Bacăul are şansa (re)întoarcerii cu faţa către apă, către firul care i-a dat naştere şi şi-a oferit timp de secole continuitate şi specificităţi urbanistice. Orice şansă începe mai întâi cu un gând, cu o idee sau cu o ştire de ziar. E un început, un fir deocamdată invizibil care a început să fie ţesut  - pentru moment transversal, să sperăm că în curând şi longitudinal -  între cele două maluri ale râului, spre perspective care nu se mai pierd de acum în atemporalitate.

     „…cum curg râurile prin oraşele româneşti de astăzi? Şi cum sunt percepute ele de oameni? Uneori neştiute şi nevăzute, trasee secrete prin centrele oraşelor, purtând rămăşiţe urbane, alimentând viaţa păsărilor şi animalelor chiar în condiţii neverosimile, ascunzându-se pe sub plăci de beton sau prin lacuri de agrement, râurile continuă să străbată oraşele noastre şi noi continuăm să le vedem prea puţin. Reabilitarea frontului urban la râu în România de astăzi este un teritoriu de cercetare abia atins şi aproape nicăieri pus în practică”  - Irina Băncescu (2012) -  Rivers, Cities, Communities.

24 ianuarie 1859 la Bacău

      Momentul memorabil al unirii Principatelor Române este surprins la Bacău de Costache Radu, în a sa monografie, Bacăul de la 1850-1900, apărută în anul 1906. Iată cum rememorează primul cronicar  al oraşului actul istoric care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române:

"Îmi aduc aminte, parcă văd chiar şi acum, ce zile de sărbătoare erau pentru orăşeni când trebuia să-i primească pe comisarii Puterilor, trimişi în ţară, să se încredinţeze de dorinţele românilor. La marginea oraşului din jos, toţi cetăţenii şi ţăranii din jurul oraşului, în haine curate şi cu cocarde tricolore pe piepturi, cu femei şi copii având în frunte pe conducatorii lor, aşteptau sosirea comisarului.

În ziua aceea oraşul era pustiu, toată suflarea respira pe câmpul întins şi verde de la margine. Şi când se apropia trimisul Puterilor, un ura detunător făcea să clocotească văile, şi trăsura era oprită, în care se aruncau sute de bilete în forma cărţilor de vizită, având tipărite în franţuzeşte la cele patru colţuri cuvintele: union, liberte, egalite, fraternite. Apoi se deshămau caii, trăgând trăsura cetăţenii; şi pe tot drumul înconjurată şi urmată de mii de oameni, în strigăte de union, era dus comisarul străin la conacul pregătit. Mulţi din orăşeni nu pricepeau cuvântul union şi strigau: Ion! Simion!

(...) Ieşise cântecul „Hora Unirii” de V. Alecsandri şi lăutarii şi toată suflarea îl cântau. Era oprit însă să se cânte unde putea să se oprească, dar unde nu putea, hora se cânta şi se juca cu mare căldură. Tot pe atunci V. Alecsandri făcu şi o piesă, „Tândală şi Păcală”, un dialog în versuri între un moldovean şi un muntean şi care se sfârşeşte cu jucarea Horei Unirii.

Un afiş al teatrului anunţase unele piese, între care şi noua piesa „Tândală şi Păcală”, jucată de Alecu Vilner şi Costache Bârzu. Ispravnicul ştia că la urma acestei piese trebuie să se cânte şi să se joace Hora Unirii, a chemat pe şeful orchestrei de la teatru, pe Lemeş, căruia îi porunci că dacă va cânta Hora Unirii, a doua zi el şi cu toată familia lui va fi scoasă din oraş. Lemeş se înfricoşă şi spuse celor de la teatru ce i-a spus ispravnicul, ca el e om nevoiaş, îi e frică şi că n-are să cânte. Nu-i zise nimeni nimic.

            Cele petrecute se răspândiră în tot oraşul şi în seara de reprezentaţie nu mai încăpea lumea în teatru, stătea şi prin coridoare şi pe scări. Se jucară piesele celelalte şi la urmă se ridică perdeaua, începând piesa „Tândală şi Păcală”. Lemeş se coboară de pe scaun, luându-şi şi scripca. Lumea era curioasă să vadă ce are să se întâmple. Când ajunse la sfârşitul piesei şi Păcală zicea: „Acum frate Tândală să-i tragem Hora Unirii…”, iute sări din stal Iancu Gheorghiu Budu, şi scoţând scripca de sub surtuc, începu să cânte Hora Unirii.

Nu se mai ştia ce era în teatru: toată lumea s-a sculat în picioare, strigând ura, bătând din palme şi făcând un zgomot asurzitor. Cucoanele şi toate femeile de prin loji smulseră lumânările aprinse din trichelele de pe pereţi, strigând să iasă cu toţii pe străzi. Bărbaţii entuziasmaţi pâna la lacrimi urmară pe femei, şi luând şi muzica ieşiră în drum, cântând din gură Hora Unirii. Dupa o jumătate de ceas erau sute de oameni care cântau şi jucau hora… Unii s-au dus la locuinţa lui Şapte-Sate ca să-l ia la joc, dar Şapte-Sate intrase în gaura de şarpe. Iute s-au adus trăsuri încărcate cu sticle de şampanie din care mai toţi au gustat. A fost o noapte de mare veselie."

Demiurgii Europei

     Da, cred că ne putem lipi pe frunte o asemenea etichetă, în aplauzele generale. Merităm din plin recunoaşterea globală. Nu suntem noi cei mai buni, atotcunoscători în atâtea domenii? Fotbal, politică, agricultură, învăţământ, sănătate, finanţe, inundaţii, istorie, aviaţie, strategii, credinţe, profeţii ş.a.m.d. Te şi întrebi uneori cum mai poate suporta fibra românului atâtea calităţi care îl detaşează de lumea muritorilor de rând şi îl apropie mai degrabă de olimpieni. Păcat că atunci când îşi coboară privirea la nivelul realităţii uită întotdeauna să recunoască greşeala, uitarea, vanitatea, nepăsarea, indolenţa, necunoaşterea, lenea, îngustimea...Deh, nişte demiurgi ciobiţi, care speră să-şi ascundă mica imperfecţiune în faţa camerelor de fimat, în faţa subalternilor, în faţa aprozarului sau în cârciumă. Se mai întâmplă vreo boroboaţă, se tulbură agora? Nicio problemă. Demiurgii se regenerează în doi timpi şi trei mişcări. Totul revine la normal, totul este ca la început. Complexul veşnicului început, servit în poleială carpato - danubiano - pontică.

Fascinantul Baikal, mai aproape de băcăuani

     Recent apărută la Editura CD Press, lucrarea ”Baikal, un ochi adânc, albastru” (autor: Ionuț Popa, redactor-șef la îndrăgita revistă ”Terra Magazin” și oneștean la obârșie!), va ajunge și pe meleagurile băcăuane. Lansarea cărții va avea loc la Onești (marți, 28 ianuarie, Muzeul de Istorie) și Moinești (miercuri, 29 ianuarie, Biblioteca Municipală), într-un eveniment publicistic complex (expoziție de fotografie, prezentare multimedia, lansare de carte) care nu ar trebui ratat de toți cei care iubesc să călătorească, să experimenteze, să viseze, să exploreze, fie și cu ochii minții.. O prezentare video este disponibilă aici.

   ”Dincolo de istoria recentă, Rusia are, cel puțin din punct de vedere geografic, multe, foarte multe de arătat! Această carte nu încearcă să cosmetizeze nimic din realitate, fiind un demers obiectiv şi lucid de prezentare, fără preconcepţii, care reușește să îmbine extrem de echilibrat informaţia exactă (culturală, geografică, istorică) și impresiile sau trăirile autorului. De la Sankt Petersburg și Moscova, pe „Drumul de Fier al Siberiei” cu celebrul tren Transsiberian până la Irkutsk și pe Insula Olkhon din mijlocul lacului Baikal, cititorul participă la o aventură plină de inedit și umor, care creionează o față mai puțin cunoscută a „balșoaiei” măicuțe Rusia! Totuși, această carte nu este o simplă înşiruire de întâmplări, un simplu jurnal de bord. Este o călătorie care adaugă noi experienţe, dar le lămureşte şi pe cele vechi, găsind şi potenţând conexiuni nebănuite.”

Un băcăuan în revista Capital: "Românul care îi mută pe francezi în case din lemn made in Bacău"

   Pasiunea şi profesionalismul, atunci când sunt însumate, nu pot da naştere decât unor lucruri durabile. Vorbeam aici de un vis care poate deveni realitate, prin intermediul ECOKIT. Confirmarea naţională a calităţilor amintite vine acum şi din partea revistei Capital.  Un brand băcăuan de care se vor lega în continuare multe proiecte de succes: Românul care îi mută pe francezi în case de lemn made în Bacău. Un articol care merită citit şi de pesimiştii care l-au luat pe nu în braţe, când aduc vorba de oportunităţile oferite de plaiurile natale...

Au fost publicate modele de subiecte pentru BACALAUREAT 2014

   Mai repede decât în anii anteriori, Ministerul Educatiei Naţionale a publicat modele de subiecte şi baremele aferente pentru probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat 2014.  Acestea pot fi descărcate de AICI.

Despre aeroporturile noastre, cu degetul pe rană

    „Având probleme de infrastructură şi o aerogară mult prea mică pentru un trafic ce a ajuns la 390 de mii de pasageri (2012), aeroportul din Bacău are poziţia cea mai fragilă în sistemul de relaţii aeriene al României. (…) Mult prea ancoraţi în teritorialitatea locală atât băcăuanii, cât şi ieşenii nu văd decât ameninţări şi o neproductivă competiţie între cele două aeroporturi. Băcăuanii sunt convinşi că există o conspiraţie în jurul aeroportului local. (…) Creşterea cu 35% a traficului de pasageri poziţionează aeroportul ieşean pe locul al VI-lea în ierarhia aeroporturilor româneşti după Otopeni, Cluj, Timişoara, Bacău şi Târgu Mureş. În ecuaţia relaţiilor aeriene regionale, aeroportul ieşean, ce are potenţial de creştere, pare să ameninţe, pentru prima dată în istoria ultimilor 5 ani, primatul aeroportului din Bacău.” 

        Aceste pasaje fac parte dintr-o sintetică analiză a sistemului aeronautic românesc, apărută în Ziarul de Iaşi acum câteva zile, sub semnătura profesorului George Ţurcănaşu, lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie a Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi. Un articol care ar trebui lecturat cu atenţie nu doar de factorii băcăuani de decizie, ci şi la nivel regional, pentru racordarea sustenabilă a Moldovei la sistemul european de transport. Asta dacă se doreşte cu adevărat...

  Articolul poate fi citit în întregime aici.

Sursa hărţii: George Ţurcănaşu/Ziarul de Iaşi.