Pentru cei care ţin la oraşul lor. Şi celor cârcotaşi, care nu găsesc un cuvânt bun pentru locul în care au deschis ochii.
Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
sâmbătă, aprilie 13, 2013
Guerilla verde pe strada Chimiei
După Iaşi, Ploieşti, Craiova şi alte oraşe din ţară, a venit şi rândul Bacăului pentru a-şi înfrumuseţa zestrea de gropi şi cratere din carosabil. Mai jos, un comunicat din partea iniţiatorilor:
"Astăzi, 13
aprilie 2013, sub egida "Tineri pentru
Bacău”, un grup de tineri, locuitori ai municipiului Bacău, s-au întâlnit pe
strada Chimiei unde au semnalizat o parte din gropile din asfalt într-o manieră
mai puţin convenţională: au plantat flori în ele. Prin această acţiune au
încercat să atragă atenţia autorităţilor competente de situaţia deplorabilă a
drumului (207G). Participanţii în trafic au apreciat această iniţiativă, unii
dintre ei dându-le chiar o mână de ajutor. Astfel, un drum judeţean s-a
transformat intr-o alee plină cu flori."
Mai multe fotografii şi un material video de la această acţiune se găsesc aici.
Foto: Tineri pentru Bacău
Recomandăm şi Guerilla gardening în Bacău
Mai multe fotografii şi un material video de la această acţiune se găsesc aici.
Foto: Tineri pentru Bacău
Recomandăm şi Guerilla gardening în Bacău
Etichete:
eveniment,
Fascinanta Românie,
mediu
Mai există băcăuani cărora le pasă?
O crudă dar veridică radiografie a societății civile actuale. Un studiu de caz reprezentativ, Iașul, sub lupa lui Cornel Simighian. Un articol care merită citit - clic aici. La final ne-am putea pune și noi întrebarea: Mai există totuși băcăuani cărora le pasă?
Cum stă Bacăul cu legăturile sufleteşti?
Câteva concluzii pe marginea raportului de cercetare “Regionalizarea. Identităţi şi risc identitar”, elaborat de prof. univ. dr. Vasile Dâncu (Institutul
Roman pentru Evaluare si Strategie - IRES), document făcut public cu ocazia
primei runde de dezbateri academice cu privire la noua împărţire administrativ
– teritorială a Romăniei. Care este ataşamentul băcăuanilor faţă de diferitele
locuri, la decupaje teritoriale diferite (comunitate, altă ţară, U.E.)? Răspunsul îl găsim în
cartogramele de mai jos.
-legătura sufletească faţă de
comunitate este importantă pentru 80-83% din respondenţi, mai mult ca
Botoşaniul, pe acelaşi palier cu Neamţul dar mai puţin ca Iaşul, Suceava,
Vrancea, Galaţiul şi Vasluiul, ultimul judeţ având locuitorii cu cel mai mare
ataşament faţă de locurile natale.
- ataşamentul pentru altă ţară este vizibil în
cazul a 20-22% dintre participanţii la sondaj. Suntem mai legaţi de zări
străine comparativ cu Neamţul, Vrancea şi Vasluiul, dar într-o pondere mai mică ca
ieşenii şi gălăţenii.
- la capitolul ataşament faţă de U.E. stăm cel mai
bine, aproape o treime dintre băcăuani având legături sufleteşti puternice cu
ţările comunitate, peste procentele identificate pentru Neamţ, Iaşi, Vrancea şi
Galaţi, dar mai puţin ca Suceava şi Botoşaniul.
O posibilă concluzia generală: băcăuanii, în
virtutea cauzelor de natură economică, au mobilitatea în sânge, lucru
certificat de altfel şi de ultimele recensăminte…
Interesantă este şi analiza mobilităţii la nivel
regional, unde Bacăul se află abia pe locul III, după Iaşi şi Suceava (!), pe
acelaşi palier cu Neamţul. Ciudat, dacă ne gândim la accesibilitatea sporită pe
care o are judeţul, aici, în centrul Moldovei….
Clic pe hărţi pentru mărire.
Etichete:
eveniment,
Fascinanta Românie,
strategii
Florin Macarie, băcăuanul care îi înnebuneşte pe americani!
Cea mai mare
companie americană producătoare de cârnăciori, Johnsonville Sausage,
a construit cel mai mare grătar mobil din lume, numai bun să lase gura apă
participanţilor la competiţiile sportive de amploare de pe continent (Superbowl,
Formula 1, meciuri de baschet etc). Grătarul a fost conceput pentru a face faţă la nu mai puţin de 2500 de
pofticioşi pe oră! De ce vin cu asemenea ştire, tocmai în Postul Paştelui?
Pentru a vă spune că iniţiativa acestui grătar demn de Guiness Book aparţine
unui băcăuan, Florin Macarie (foto), inginer în cadrul companiei. Ca fost coleg, îl
felicit din toată inima şi...îl aşteptăm să treacă oceanul, desigur cu tot cu
grătar. Eu unul deja am găsit o locaţie potrivită J
Citiţi AICI articolul
din presa americană despre acest inedit record!
vineri, aprilie 12, 2013
O sâmbătă de iarbă verde?
Se pare că mâine vom avea un strop de primăvară - vară. Detalii pe Meteo Moldova
Sursa: Meteo Moldova
Sursa: Meteo Moldova
Modernizări în cartierul Şerbăneşti
Primăria
municipiului Bacău a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a
străzii Theodor Neculuţă,
din cartierul Şerbăneşti. Lucrările vor începe luni, 15 aprilie, şi sunt
estimate să dureze 6 luni. Vor fi executate
lucrări de alimentare cu apă şi lucrări de canalizare, se vor construi două
trotuare şi se vor moderniza accesele în curţi. Infrastructura rutieră va fi
modernizată pe toată lungimea străzii şi va fi introdus iluminatul stradal. Valoarea totală a
investiţiei este de circa 650.000 lei. În prezent strada,
cu o lungime de 327 de metri și o lățime ce variază între 5,8 și 8,2 metri, arată
ca un drum de țară din pietriș și fără nici un fel de canalizare.
Notă: Dumitru Theodor Neculuţă (n. 20 septembrie 1859,
Târgu Frumos, judeţul Iaşi - d. 17 octombrie 1904, Bucureşti), poet. De
profesie a fost cizmar. Autodidact, s-a format ca poet sub influenţa
folclorului, a lui Mihai Eminescu şi George Coşbuc. Datorită condiţiilor
materiale precare, s-a legat de mişcarea muncitorească şi s-a alăturat lui I.C.
Frimu la refacerea Partidului social-democrat al muncitorilor. În versurile
sale abordează teme sociale, înfăţişează viaţa grea a ţărănimii. A publicat în
diverse reviste ale vremii, precum „România muncitoare” sau „Adevărul ilustrat”.
Poeziile sale au fost editate postum, în 1907, în volumul „Spre ţărmul
dreptăţii”. În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, fiind
considerat primul poet-muncitor român. (sursa: Enciclopedia României)
Etichete:
investitii,
sistematizare urbană,
străzi,
Utilităţi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)