"La muncă sunt foarte leneşi şi trândavi; ară puţin,
seamănă puţin şi totuşi culeg mult. Nu se îngrijesc să dobândească prin muncă
ceea ce ar putea să aibă, ci se mulţumesc să adune în jitniţe numai atât cât le
trebuie pentru hrana lor vreme de un an sau, cum au ei obiceiul să zică, până
la pâinea cea nouă; de aceea, când vine vreun an neroditor sau când o năvălire
a vrăjmaşului îi împiedică să secere, sunt în primejdie să moară de foame.
(...)
Moldovenii
nu cunosc măsura în nimic; dacă le merge bine, sunt semeţi, dacă le merge rău,
îşi pierd cumpătul. Nimic nu li se pare anevoie la întâia aruncătură de ochi;
iar dacă se iveşte ceva cât de cât să le stea împotrivă, atunci se zăpăcesc şi
nu ştiu ce să facă. (...)
De
altminteri moldovenii nu numai că nu sunt iubitori de învăţătură, ci chiar le e
urâtă aproape la toţi. Chiar şi numele meşteşugurilor cele frumoase şi ale
ştiinţelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că oamenii învăţaţi îşi pierd mintea
şi atunci când vor să laude învăţătura cuiva, zic că a înnebunit de prea multă
învăţătură."
Nu o să vă vină a crede că pasajele de mai sus sunt dintr-o lucrare al cărui titlu este cunoscut de toată lumea dar conţinutul de mult prea puţini: Dimitrie Cantemir, "Descrierea Moldovei" - scrisă în limba latină (Descriptio Moldaviae) în perioada 1714-1716. Ce am putea spune după trei secole? Grăit-a bine cărturarul?