Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, noiembrie 25, 2012

Red november



vineri, noiembrie 23, 2012

joi, noiembrie 22, 2012

Trăim în România. Nu oricum, ci în ritm de rap.

Din câte cunosc, este prima piesă cu videoclip filmat integral în Bacău. Rapperii sunt Ciprian Cucu și Mădălin Ghioc, care formează trupa No Studio. Videoclipul a strâns deja peste 15000 de vizualizări pe Youtube. Pentru cei din diasporă și nu numai, TRĂIM ÎN ROMÂNIA... (clic pe titlul melodiei).

Zoe Petre despre elevii de azi şi politicienii de mâine

Un fragment din disertaţia istoricului Zoe Petre, care a poposit în Bacău cu ocazia Simpozionului Naţional de Estetică. - clic aici.

Întrebare cu răspuns previzibil

    Ştiţi câte referiri despre judeţul Bacău putem găsi în ediţia tipărită în limba română National Geographic Traveller, numărul despre România (foto)? Absolut niciuna. Asta în timp ce pentru restul judeţelor din Moldova au fost dedicate pagini generoase. Dintre atâtea proiecte sforăitoare cu finanţări diverse, poate se mai găseşte totuşi timp şi o brumă de bani pentru promovarea plaiurilor băcăuane...Alo, alo, se aude, stimaţi politicieni şi dragi candidaţi de prin colegiile electorale?
Foto: amazon.com

Începe Expo Agro şi Integra


  În perioada 22-25 noiembrie 2012, S.C. Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău S.A. în parteneriat cu Camera Agricolă Judeţeană Bacău, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bacău, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi Instituţia Prefectului – judeţul Bacău, organizează EXPO „Agro Bacău 2012” şi Conferinţa Politica agricolă comună şi dezvoltarea rurală durabilă. De asemenea, S.C. Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău S.A., în colaborare cu Maşini Agricole Performante, importator unic SAME DEUTZ FAHR ROMANIA, organizează în Pavilionul Expoziţional 2 cea de a treia ediţie a INTEGRA Bacău.

marți, noiembrie 20, 2012

Iarnă? Doar la patinoar.

  Iarna nu vine chiar pe 23, ci în primele zile de decembrie. Cei ahtiaţi după apă în stare solidă vor avea parte deocamdată de gheaţa patinoarului, care se va deschide vineri.

Un nou concurs fulger: Recunoaşte Bacăul!


Întrebarea concursului: Cine  a pictat biserica din imaginea alăturată?
Câştigătorul va primi ca premiu un exemplar din albumul "Salutări din Bacău!", autor Ioan Catană.
Deadline: ora 21,00.  În cazul mai multor răspunsuri corecte vom trage la sorţi. 


UPDATE: End of time. Ori întrebarea a fost mai grea decât data trecută, ori audienţa a fost ocupată şi cu alte probleme. Cert este că avem un singur răspuns corect şi complet: pictorul Nicu Enea, care a executat pictura interioară a Bisericii "Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril" din cartierul băcăuan C.F.R. Fericitul câştigător: nimeni altul decât Sebastian Şufariu (foto). Felicitări!

Aţi pierdut o localitate din România?


     Ideal pentru a căuta printre cele aproape 14000 de localităţi din România, a scrie corect denumirea sau pentru studii de toponomastică, baza de date on-line SIRUTA reprezintă o resursă excelentă – clic aici. SIRUTA (Sistemul Informatic al Registrului Unităților Teritorial - Administrative) reprezintă o clasificare utilizată de Institutul Național de Statistică Bucureşti pentru a înregistra unitățile administrativ - teritoriale (UAT) din ţară. Fiecare UAT este identificată printr-un cod numeric unic.

Să nu uiţi, Darie...

Dintr-un manual de geografie publicat în 1954, sub teroarea roşie. Să ne mai mirăm unde am ajuns, după patru decenii de spălare a creierului?









Clic pe imagine pentru mărire