Primăria Municipiului Bacău anunţă că va
distribui, începând cu data de luni, 19 noiembrie 2012, tichete valorice pentru
circa 17.000 de pensionari băcăuani, care realizează venituri de până la 786 de
lei lunar. Tichetele valorice vor fi distribuite la domiciliul fiecărui
beneficiar, de către salariaţii Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS).
Pensionarii vor prezenta un cupon de pensie din una din lunile septembrie, octombrie
sau noiembrie, în original şi actele de identitate. Relaţii suplimentare se pot
obţine şi la numărul de telefon 0234-581.643, sediul SPAS Bacău.
Perioada de distribuire la domiciliu este
cuprinsă între 19 noiembrie şi 14 decembrie 2012. Pensionarii care nu au intrat
în posesia tichetelor valorice la domiciliu se pot prezenta la sediul
Serviciului Public de Asistenţă Socială Bacău în perioada 17 decembrie – 31
decembrie 2012.
Din iniţiativa primarului municipiului Bacău,
domnul Romeo Stavarache, beneficiază de tichete valorice de 100 de lei, pentru
achiziţionarea de alimente de bază, pensionarii domiciliaţi în municipiul Bacău
care realizează venituri lunare de până la 786 de lei. Aceştia beneficiază de
tichete valorice din anul 2007, de două ori, anual, în preajma sărbătorilor de
Crăciun şi Paşti.
Sursa: comunicat de presă Primăria Bacău