Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
vineri, octombrie 26, 2012
Duminică dormim mai mult!
Sâmbătă spre duminică vom trece la ora de iarnă, când vom da ceasurilor înapoi cu o oră, bucurându-ne astfel de 60 de minute suplimentare de somn.
Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărui scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii naturale. Decizia schimbării orei de două ori pe an a fost introdusă în numeroase ţări după criza petrolieră din 1937 pentru a se face economie de energie. Măsura nu este aplicată de toate statele, unele renunţând recent la aplicarea convenţiei (Rusia, Ucraina, Georgia, Uzbekistan etc). România a rămas din anul 1979 consecventă acestei idei care stârneşte însă tot mai multe critici.
Foto:timpul.md
Sfântul Dumitru în Bacău
Astăzi creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, cunoscut în popor şi sub numele de Sânmedru. Unul din cei mai importanţi şi mai îndrăgiţi sfinţi ai toamnei, acesta este perceput de cele mai multe ori în relaţie cu un alt sfânt important, Sfântul Gheorghe. În credinţa populară, anul este împărţit în vara şi iarna (asemănător cu evoluţiile meteo din ultimii ani!) Dacă Sfântul Gheorghe incuie iarna şi infrunzeşte întreaga natură (fiind pomenit pe 23 aprilie), Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă rapid toate plantele.
Există credinţa că în această zi căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate vizibil prezenţa...În satele mai izolate se păstrează tradiţia aprinderii focurilor iar femeile au datoria de a împărţi copiilor fructe uscate, mere, nuci, covrigi sau grâu fiert în lapte, pentru sufletul morţilor.
Există credinţa că în această zi căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate vizibil prezenţa...În satele mai izolate se păstrează tradiţia aprinderii focurilor iar femeile au datoria de a împărţi copiilor fructe uscate, mere, nuci, covrigi sau grâu fiert în lapte, pentru sufletul morţilor.
În judeţul Bacău sunt câteva biserici care astăzi şi-au serbat hramul: biserica “Sf. Dumitru” din cartierul băcăuan "Narcisa" (una din cele mai impunătoare lăcaşuri de cult ridicate după 1990 în zona Moldovei - foto), biserica din cartierul Gherăeşti, bisericile de lemn declarate monument istoric din Negoieşti (comuna Ştefan cel Mare, construită în anul 1806), Motoşeni (1847), Poiana (comuna Livezi, 1814) şi bisericile de zid ridicate în satele Coloneşti (1827), Gherdana (comuna Tătărăşti, 1905) şi Dumbrava – Răchitoasa.
Noi facem apel din nou la credinţa populară şi sperăm că toamna va fi lungă şi frumoasă, pe măsura mercurului din termometru care se va ridica astăzi spre 18-19 grade.
joi, octombrie 25, 2012
Mihai Ceucă ne oferă din parfumul de epocă al Bacăului
Inginerul Mihai Ceucă, unul din cei mai importanţi colecţionari ai Bacăului, ne oferă o surpriză de zile mari: pe blogul personal http://mihaicuk.ucoz.ro/ (foto) putem admira peste 100 de cărţi poştale din colecţia dumnealui. O adevărată desfătare cu parfum de epocă din Bacăul de altădată. Rămâneţi pe fază, se pregătesc şi alte surprize!
miercuri, octombrie 24, 2012
Calea Mărăşeşti se închide de Ziua Armatei Române
Cu ocazia ,,Zilei Armatei Române”, mâine, 25 octombrie 2012, Primăria Municipiului
Bacău, împreună cu Garnizoana Bacău, organizează festivitatea oficială de
depunere a unor jerbe de flori la mormântul eroilor căzuţi în lupta pentru
unitate şi libertate naţională și retragerea cu torțe.
Manifestarea de depunere de jerbe va avea loc în „Cimitirul Central”, situat în
strada Mărăşeşti, începând cu ora 12.00.
Poliţia
Rutieră va închide circulaţia în
zona cuprinsă între intersecţia Spitalul Judeţean – Biserica „Sf. Gheorghe” –
Str. Mărăşeşti, începând cu ora 11,30,
până la terminarea festivităţii. Totodată, va asigura deplasarea fluentă a
delegaţiilor participante începând cu zona Tic – Tac.
La festivitate vor fi prezenţi urmaşi ai eroilor
căzuţi pentru Patrie, veterani de război, cadre active, rezervişti, oficialități
locale, elevi, studenţi. Cei prezenți vor urmări defilarea Gărzii de
Onoare în acordurile muzicii militare a Garnizoanei Bacău,
În memoria eroilor căzuţi la datorie şi înhumaţi în
Cimitirul Lazaret, Asociaţia “Cultul Eroilor” va depune o jerbă de flori în
ziua de 25 oct.2011, ora 08.30.
Un ceremonial inedit va avea loc începând cu ora
19,00. Retragere cu torțe a militarilor din Garnizoana
Bacău, însoțiți de muzica militară, se va
desfășura pe următorul traseu: plecare de la statuia lui Ștefan
cel Mare – B-dul Nicolae Bălcescu – Calea Mărășești – până la monumentul
eroilor din Cimitirul Central Bacău, deplasarea având loc pe un singur sens de
mers.
Sursa: comunicat de presă Primăria Bacău.
Distanţa din Bacău la...
Câteva din cele mai cunoscute adrese unde puteţi calcula
distanţe la nivel intraurban, naţional sau internaţional. Desigur, veţi avea
surpriza de a observa că variaţia kilometrilor dintre două oraşe este uneori
enervantă, iar timpul calculat pentru a ajunge la destinaţie este hilar, având
în vedere starea drumurilor patriei şi numeroasele obstacole întâlnite la tot
pasul. Că deh, mai repede ajungi din Bacău la Suceava decât la Stănişeşti sau
la Iaşi faţă de Ghimeş…
Etichete:
Fascinanta Românie,
judeţ,
străzi,
Utilităţi
Arborele vieţii la pământ
În nordul Bacăului, pe strada Aprodu Purice, exemplarele de tuia, specie cunoscuta şi sub numele de arborele vieţii, au devenit amintire...
Etichete:
mediu,
spaţii verzi,
străzi,
Utilităţi
marți, octombrie 23, 2012
Cupa municipiului Bacău la fotbal – Ediţia I
După două
săptămâni de competiţie, la Cupa Municipiului Bacău – Ediţia I, campionatul
de fotbal organizat de Primăria municipiului Bacău şi la care participă echipele
reprezentative ale liceelor din Bacău,
se decid învingătorii.
În semifinale,
echipa Colegiului Naţional Catolic „Sf.
Iosif” a trecut cu scorul de 6 – 2 de echipa Colegiului Naţional „Vasile
Alecsandri”, iar echipa Colegiului Naţional „Gh. Vrănceanu” a învins echipa
Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron” cu scorul de 5 – 1.
Meciurile finale
se vor desfăşura miercuri, 24 octombrie 2012, pe terenul sintetic din cadrul
Complexului Sportiv „Constantin Anghelache” (fosta Bază Sportivă Letea), după
următorul program:
Locurile III – IV, ora 14:00
Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” -
Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron
Locurile I – II, ora 15:00
Colegiul Naţional Catolic „Sf. Iosif Colegiul
- Naţional „Gh. Vrănceanu
Primele trei echipe clasate vor primii care constau în echipamente de
joc și mingi de fotbal.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)