Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, octombrie 18, 2012

Ce e roșie (pe hartă), lungă și vizibilă doar în preajma alegerilor?

Vine campania electorală. Vom șterge praful de pe șoseaua de centură, oameni buni!

miercuri, octombrie 17, 2012

Lacul Bacău dă startul pentru trei trasee turistice


     În cadrul proiectului „Dezvoltarea şi consolidarea turismului în municipiul Bacău prin promovarea oportunităţilor locale“, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău organizează în perioada 18 octombrie – 2 noiembrie 2012 trei study tours:
    18-19 octombrie – primul study tour va fi la nivel regional, având următorul traseu: Lacul Bacău – grădina zoologică Piatra-Neamţ – Lacul Pângăraţi (sit Natura 2000 – SPA) – Lacul Izvorul Muntelui – viaductul Poiana Teiului – Valea Bistriţei – Cheile Zugreni şi cabana Zugreni, Suceava (Rezervația naturală Pietrosul Broștenilor-Cheile Zugreni)
    25 – 26 octombrie – al doilea study tour va fi la nivel judeţean, având  traseul: Lacul Bacău (sporturi nautice, birdwatching, drumeţie, ciclism etc.)– Parc Aventura Măgura (agrement) – Oneşti – Mănăstirea Cașin (ridicată în 1655 de către voievodul Gheorghe Ştefan) – cascada Buciaş (12 m înălțime) – cabana şi păstrăvăria Înţărcătoarea (Munţii Vrancei).
    1-2 noiembrie – al treilea study tour se va desfășura la nivelul municipiului Bacău, având următorul traseu: Insula de agrement – Lacul Bacău II (sporturi nautice, birdwatching, drumeţie, ciclism)– Parc Gherăiești (camping, piscina, terase) – Parc dendrologic Hemeiuşi şi Castelul Roşu  (1300 de specii de arbori şi arbuşti, castel secolul XIX – familia Schonburg-Waldenburg ) – Lacul Lilieci (arie de protecţie specială avifaunistică, sit Natura 2000).
   La aceste activități sunt  invitați reprezentanți din rândul agentiilor de turism, centrelor de informare turistică, societății civile, mass media.

Are Bacăul o piaţă ieftină?

  Conform Econtext, Bacăul ar avea cea mai ieftină piaţă agroalimentară din ţară, după judeţul Dolj. Măi să fie! Argumentarea o găsim aici.
Sursă hartă: econtext.ro

marți, octombrie 16, 2012

Cea mai frumoasă staţiune balneară din ţară...

„Tot în acest judeţ se află cea mai frumoasă staţiune balneară din ţară, Slănic (Moldova), proprietatea Epitropiei Sf. Spiridon Iaşi, renumită pentru admirabilele sale poziţiuni şi excelentele izvoare minerale, având instalaţiuni cari rivalizează cu staţiuni similare din străinătate” ( Anuarul „SOCEC”, Bucureşti, 1912).
Slănic - Moldova, cărţi poştale ilustrate circulate în perioada 1913-1915
Slănic-Moldova în primul deceniu al regimului comunist
(cărţi poştale circulate în perioada 1952-1957)

luni, octombrie 15, 2012

Bacăul și nodul gordian

     Scriam AICI de inedita situație în care a fost pus un arbore zglobiu: să traverseze sau nu proaspăta trecere de pietoni de pe Bulevardul Unirii. Un binevoitor a dorit probabil să-i ușureze dilema. Ce să mai vorbim, avem o Românie fascinantă care taie răul din rădăcină, mon cher! O dedicație muzicală din partea mea este absolută necesară - clic AICI.

Orașul inovativ, sub lupa Open Days 2012


       Joi, 18 octombrie 2012, ora 10, Agenţia de Dezvoltare Locală Bacău şi Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău, organizează Conferința “Orașul inovativ și comunităţile sale creative”, un eveniment major despre cele mai recente politici și instrumente promovate de Uniunea Europeană pentru susținerea dezvoltării economice sustenabile la nivel local.
     Evenimentul are loc sub egida Comitetului Regiunilor din Bruxelles, Open Days 2012 – Europa în orașul meu | Bacău, manifestare anuală care se desfășoară simultan în toate marile orașe și regiuni ale Europei. Bacăul găzduiește pentru al treilea an consecutiv evenimentul, iar anul acesta a ales drept temă de discuție legătura dintre inovaţie, creativitate și dezvoltarea locală sustenabilă. Acest aspect se află în prim planul discuțiilor din plan european referitor la perspectivele de relansare economică și de planificare bugetară pentru perioada 2014 -2020 în cadrul Uniunii Europene.
    La conferință sunt așteptați reprezentanți ai comunității de afaceri, universitari, oameni de cultură și artă, oficiali și organizații ale societății civile.

duminică, octombrie 14, 2012

Concurs: Bacău 1912 vs Bacău 2012!

      Caracterizarea judeţului Bacău, apărută în Anuarul SOCEC, editat la Bucureşti în anul 1912. Acum 100 de ani chiar aveam cu ce să ne lăudăm. Aş fi tare curios să văd cum ar putea fi formulată  o prezentare sintetică a judeţului, la momentul actual... Încercăm?  Pentru cea mai realistă caracterizare oferim şi un premiu surpriză!


Profesorul Corneliu Stoica recidivează!


   De la sfârşitul lunii septembrie, judeţul Bacău s-a îmbogăţit cu o nouă lucrare de referinţă, semnată de pasionatul profesor târgocnean Corneliu Stoica, aflat la a patra reuşită editorială din acest an. „Valea Trotuşului – ghid turistic vizual” oferă informaţii pluridisciplinare de actualitate, din domenii diverse: istorie, geografie, economie, turism ş.a. Structurată în cinci capitole (Să descoperim Valea Trotuşului, Invitaţie la călătorie, Locuri şi localităti, Informaţii utile şi Atlasul turistic), lucrarea apărută în condiţii grafice deosebite la Editura „Magic Print” din Oneşti, acoperă cu succes un mare gol în literatura de specialitate, ultima lucrare a unui specialist fiind cea a prof. Iulia Văcăraşu din anul…1980.  Avem parte, în sfârşit, de un ghid desăvârşit pentru peregrinările în bazinul hidrografic trotuşean şi, totodată, de un mijloc profesionist de promovare a frumuseţilor acestui tărâm încă prea puţin cunoscut şi valorizat.

Istorie în sens giratoriu


Prețul apartamentelor în Bacău

Detalii pe Gândul.
Sursă hartă: gandul.info