Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

vineri, aprilie 06, 2012

Cursuri de formare pe tematici europene


   Institutul European din România (IER) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) organizează un program de formare profesională a cadrelor didactice în domeniul afacerilor europene, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în baza contractului de finanţare semnat ca urmare a licitaţiei PN/2011-11/BUC.
   Acest program de formare se adresează cadrelor didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculum-ul opţional.
   În cadrul acestui program se va organiza câte o sesiune de formare de două zile în fiecare din centrele: Bucureşti, Iaşi, Cluj, pentru fiecare din cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial, liceal. Detalii pe site-ul Profesionişti în educaţie - clic aici.

Cine va fi primarul Bacăului?

   Indiferent de preferinţe, stare de spirit şi alte variabile mai mult sau mai puţin conjuncturale, românului îi place la nebunie să-şi dea cu părerea când e vorba de politică. Cu atât mai mult când e vorba de de treburile urbei proprii, generatoare de mari pasiuni şi orgolii.  Pentru el, o şansă în plus acum, cu sondajul on-line inserat în partea dreaptă a paginii, avându-i ca protagonişti pe cei şapte candidaţi pentru fotoliul de edil şef al municipiului Bacău. Let`s vote!




 Foto: pagini personale Facebook, observatordebacau.ro, catalinbejan.ro

joi, aprilie 05, 2012

Cum stau judeţele după valoarea investiţiilor

Conform unui raport guvernamental recent publicat, judeţul Bacău nu stă chiar rău la valoarea investiţiilor noi atrase anul trecut:


Sursa:  Guvernul României  - România, tabloul investiţional regional în anul 2011 şi 2012 (pentru vizualizare document clic AICI.)
Harta investiţiilor în Moldova - clic aici.

Douăzeci şi unu. Secolul.


miercuri, aprilie 04, 2012

START LA GALA STAR!


Teatrul Municipal „Bacovia“ va da mâine startul la cea de a VII-a ediţie a festivalului-concurs internaţional de recitaluri dramatice GALA STAR. Timp de șase zile, 16  actori din Republica Moldova, România și Bulgaria se vor lupta pentru câştigarea trofeului. Structurat pe două niveluri, festivalul propune recitaluri în concurs, urmate în fiecare seară de recitaluri extraordinare, în afara competiției, susținute de artiști importanți. Noutatea este că în acest an va intra în concurs şi Eliza Noemi Judeu, actriță a teatrului băcăuan, care va participa cu piesa Femei Singure, de Dario Fo. Gala își propune să demonstreze că se poate pune semnul egal între spectacol și actor. În program se regăsesc, de asemenea, recitalurile “Moștenitoarea”, cu Mihaela Teleoacă, “Pușlamaua de la etajul 13″, cu Anca Sigartău, “La Collona infinita”, cu Tazio Torrini  din Italia. Recitalul lui Ion Caramitru va încheia ediția din acest an. Cine va câştiga Marele Premiu? Până vom avea răspunsul, să ne bucurăm de recitalurile de excepţie şi de suprizele pe care teatrul băcăuan le-a pregătit!


PROGRAMUL GALEI  STAR 2012:

ziua 1 / JOI, 5 APRILIE
16.00 / Sala Mare
Deschiderea Galei Star, ediţia a VII-a
17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Bianca HOLOBUŢ – Tata a fost actor, e adevărat… eu, cine ştie? (65 min.)
Teatrul „I.D. Sârbu“, Petroşani
18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Eliza Noemi JUDEU – Femei singure (50 min.)
Producţie independentă – Compania “BUZUNARUL CU TEATRU” Bacău
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Mihaela TELEOACĂ –Moştenitoarea (Teatrul de Comedie Bucureşti)
ziua 2 / VINERI, 6 APRILIE
16.00 / Sala Studio
Recital în concurs
Toma DĂNILĂ – G.O.D (60 min.)
Teatrul „LUNI” de la Green Hours, Bucureşti
17.15 / Sala Mare
Recital în concurs
Diana DECUSEARĂ – Mi-e frică de Marea Neagră (70 min.)
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“, Chişinău
18.30 / Sala Studio
Recital în concurs
Ştefan HULUBA – Camil. Un oarecare (65 min.)
Producţie independentă
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Anca SIGARTĂU – Puşlamaua de la etajul 13 (Teatrul „Tudor Vianu“, Giurgiu)
ziua 3 / SÂMBĂTĂ, 7 APRILIE
16.00 / Sala Studio
Recital în concurs
Raluca MARA – Era atâta hărmălaie-n cer! (50 min.)
Teatrul de Nord, Satu Mare
17.15 / Sala Mare
Recital în concurs
Alin FLOREA – Visul unei nopţi de gală (50 min.)
Teatrul „Maria Filotti”, Brăila
18.30 / Sala Studio
Recital în concurs
Răzvan ROPOTAN – Fără cap (45 min.)
Producţie independentă
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Tazio TORRINI – La collona infinita (Compania „TELLURIS”, Italia)
ziua 4 / DUMINICĂ, 8 APRILIE
11:00 / Sala Mare
Recital extraordinar Andrei TEAŞCĂ –
Spectacol de magie pentru copii Kids Magic Show
16.00 / Sala Mare
Recital în concurs
Stelian ROŞIAN – Iona (55 min.)
Teatrul Municipal „Ariel”, Râmnicu-Vâlcea
17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Alexandru BOGDAN – Dă-dămult… Mai dă-dămult (45 min.)
Producţie independentă
18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Junko HORI – Asa-chan (40 min.)
Tokio, Japonia
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Yumiko TSUJI – Femeile lui Picasso, Japonia
ziua 5 / LUNI, 9 APRILIE
16.00 / Sala Mare
Recital în concurs
Milena MILANOVA – Nikotine (60 min.)
Theatre Atelie 313, Bulgaria
17.15 / Sala Studio
Recital în concurs
Roxana GÎRLEANU – Audiţia! (40min.)
Producţie independentă
18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Andrei SOCHIRCĂ (Alex Calancea Band & Olia Tira) – Jack Fărăomână sau istoria unui contrabasist (80 min.)
Teatrul „U.S.A”., Chişinău
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Oana PELLEA – Vocea umană (Teatrul Metropolis, Bucureşti)
ziua 6 / MARŢI, 10 APRILIE
17:00 / Sala Mare
Recital în concurs
Gabi DEL PUPO – Călătorie la capătul unei duminici (50 min.)
Teatrul Municipal Baia Mare
19.30 / Sala Mare
Decernarea premiilor GALEI STAR 2012
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar de închidere Ion Caramitru şi violoncelistul – Adrian Naidin „Vorbe, vorbe, vorbe…”
(Premieră)

luni, aprilie 02, 2012

UNIREA CU VRĂNCEANU - EDIŢIA LA FEL!

    Colegiul Naţional "Unirea" din Focşani  a avut astăzi parte de un adevărat desant băcăuan, format din 150 de elevi de la C.N. "Gheorghe Vrănceanu", în tradiţionala compeţiţie interjudeţeană "Unirea cu Vrănceanu". Ediţia la fel, aşa cum a fost intitulată întâlnirea din acest an, a avut aceleaşi ingrediente de marcă, care au dat savoare activităţii extraşcolare: concursuri sportive (fotbal, handbal, volei), majorete, momente artistice, dulci revederi, noi  prieteni şi multă voie bună, chiar dacă fiecare competitor, elev sau profesor, şi-a dorit victoria pentru culorile propriului liceu. A fost totuşi o ediţie altfel, la fel ca şi săptămâna în curs, prin dorinţa gazdelor de a atinge perfecţiunea în organizare şi prin creativitatea conceperii multor surprize, gustate din plin oaspeţii băcăuani. Se anunţă un retur în forţă pentru revanşa din luna mai! Întreaga galerie foto o găsiţi AICI. 


duminică, aprilie 01, 2012

Sharpshooter


Parada Jandarmeriei Române

   Sărbătorirea a 162 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române a prilejuit Grupării Mobile de Jandarmi Bacău "Alexandru cel Bun" şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean "Ştefan cel Mare" Bacău organizarea unor manifestări omagiale în centrul oraşului, prin desfăşurarea unui ceremonial militar şi religios, exerciţii demonstrative de autoapărare, acţiuni specifice cu câini de serviciu, alpinism, defilarea detaşamentelor de onoare şi a tehnicii auto, expoziţie de armament în Piaţa Casei de Cultură. Galerie foto AICI.

Atentat în centrul Bacăului


    Conform unui document intrat în posesia mea în această dimineaţă, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor pregăteşte un proiect care va conduce la distrugerea uneia din puţinele oaze de verdeaţă din Bacău. Aproape 8000 de metri pătraţi de spaţiu verde, cunoscut sub numele de Parcul „Vasile Alecsandri” (situat în spatele Policlinicii Vechi) vor fi incluşi în proiectul „Construire sistem integrat rezidenţial – financial – comercial Bacău XXI (foto) având ca obiectiv declarat „eficientizarea activităţilor terţiare şi remodelarea urbanistică a centrului oraşului Bacău” (am citat din documentaţie). 
Ar mai fi ceva de comentat?!


Update PS: Ca de 1 aprilie...

sâmbătă, martie 31, 2012

Colţ de rai: Răchitiş de Ghimeş-Făget

    Ceva mai sus de 1000 metri, pe plaiurile domoale ale Tarcăului, un mic sat de munte reuşeşte cu greu să supravieţuiască. Un adevărat paradox, pentru că natura a fost aici mai mult decât darnică. O comunitate în care anul trecut, după spusele unui localnic, s-au născut doi copii iar cimitirul a înghiţit 30 de vieţi. Un trai aspru, lipsit de binefacerile secolului XXI. Oameni cu chipul parcă cioplit în gresia muntelui lor, dar cu o privire de copil fericit atunci când te întreabă: "Aşa-i că e frumos pe la noi?", ştiind că răspunsul nu poate fi decât unul singur. 
    Cu greu, un drum pietruit pe alocuri reuşeşte să urmărească meandrat Valea Rece, fir năvalnic de apă, poate singurul care reuşeşte să mai rupă din liniştea omniprezentă. Pentru cei de aici, viaţa nu este deloc comodă. Pentru citadinii îndrăzneţi ar putea reprezenta un week-end de vis. Iar pentru cei care fac de două decenii strategii de dezvoltare rurală, stând comod în fotolii ergonomice, Răchitişul nici nu există, ca şi multe alte sate, cu care am avea tot dreptul să ne mândrim. 
   Ca şi în alte situaţii, te rupi cu greu de astfel de spaţii. La coborâre mai întorci capul de câteva ori, încercând să menţii cât mai viu în minte conturul festonat al orizontului. Un sentiment amar te încearcă, aducându-ţi aminte de "orizontul" unor atotştiutori cu înalte funcţii, care declarau public că prin judeţ nu prea ar fi loc de circuite turistice, că totul s-ar rezumă la trei, patru obiective. Şi atunci amăreală se cam transformă în spută. O spută pe care ţi-e ruşine să o elimini în astfel de colţuri imperfecte de rai. Ar fi o împietate. Dar ce contează? La noi şi raiul (sau măcăr periferia lui, mahalaua divină) pare atins de imperfecţiune. Iar sputa o trântim flegmatic pe pavele citadine, în loc să o scuipăm cu precizie între ochii unor astfel de specimene, tratament  necesar pentru eliminarea cataractei, după două decenii de orbire...
Foto: Răchitiş, martie 2012