Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, februarie 01, 2012

Umbra ursului prin Bacău

Pe 2 februarie, Biserica prăznuieşte una din marile sărbători creştine, “Întâmpinarea Domnului" (sau Stretenia), la 40 de zile de la Naşterea Domnului.
Aceeaşi zi se mai numeşte în popor şi Ziua Ursului. Acum anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice. Ursul este un personaj totemic în credinţele populare, asociat cu un bătrân puternic şi înţelept, în legătură cu care puneau schimbările de vreme. Dacă de Stretenie e soare şi ursul îşi vede umbra, iarna se mai prelungeşte cu încă şase săptămâni. Dacă  vreme este noroasă şi Moş Martin nu-şi mai vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape. Să vedem însă dacă ursul poposeşte mâine prin Bacău, la minus 17 grade

Zilele Locale ale Zonelor Zoioase


Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, semnată în anul 1971 la Ramsar (Iran), a stabilit data de 2 februarie ca Zi Mondială a Zonelor Umede, documentul fiind ratificat de ţara noastră prin Legea 5/1991. Documentul se înscrie printre primele mari convenţii referitoare la conservarea patrimoniului natural universal.
     Pe la noi prin zonă, deşi ne putem bucura de existenţa unor importante suprafeţe lacustre, incluse în regimul strict al ariilor protejate, situaţia la faţa locului numai a zonă ocrotită nu arată. Intervenţia lăudabilă a C.R.E. Bacău şi popularizarea evenimentului de mâine prin câteva şcoli de către APM nu pot schimba însă comportamentul miilor de băcăuani, care tratează aceste alveole ale biodiversităţii drept tomberoane. Deocamdată ne aflăm tot în sfera “Zilelor Locale ale Zonelor Zoioase.” 365 la număr. 

Oreste se lansează la "Glissando"


    Realizatorul de televiziune Oreste Teodorescu își lansează cartea „La sfârșit va fi începutul!”, eveniment editorial care va avea loc sâmbătă, 4 februarie 2012, ora 17,00, la Librăria Glissando.
    Aceasta  este  cea de-a treia carte  a autorului, după volumele „Codul lui Oreste” (2010) și „Demonii puterii în democrație - manipularea, dezinformarea și agresiunea info-energetică” (2011).
   Apărut în noiembrie 2011, volumul „La sfârșit va fi începutul!”este lansat și în Bacău la începutul anului 2012, un an  caracterizat de curiozitățile cu privire la noile fenomene pe care omenirea ar urma să le cunoască. Temele majore cuprinse în acest nou volum vor fi dezvăluite de autor. Cei prezenți vor intra în dialog cu Oreste și  îi vor putea adresa toate întrebările pe care le consideră necesare. Evenimentul este deschis tuturor pasionaților de lectură și pentru toți cei care sunt interesați de esoterism, filosofie, religie etc.

   „Ne pregătim pentru o lume nouă. Singurul principiu al unei construcții durabile este aducerea ordinii în haos. Prefacerile din jurul nostru s-ar putea să ne sperie, atâta vreme cât nu le înțelegem bine, dar să nu uităm că avem puterea divină din cele trei planuri ale realității: mental-sentimental-fizic, sau mai precis spus: spiritual-astral-material.” (Oreste Teodorescu, „La sfârșit va fi începutul!”)

Foto:paginademedia.ro








marți, ianuarie 31, 2012

Video: Centrul Bacăului în promoroacă

Un filmuleţ de trei minute şi jumătate (autor: Adrian Ghera), în care centrul Bacăului este înveşmântat într-un superb strat de promoroacă, la începutul anului trecut. Clic aici.

Vederi din Bacăul anilor `60-`90 (partea a III-a)

Bacău, 1967...


Recomandări:
Vederi din Bacăul anilor `60-`90 (partea a II -a) - clic AICI.
Bacăul de altădată, altfel - clic AICI.

luni, ianuarie 30, 2012

Bugetul localităţilor băcăuane pe anul 2012

      O imagine comparativă a bugetului unităţilor administrativ - teritoriale din judeţul Bacău (cu o populaţie de peste 5000 de locuitori) şi mărimea demografică. După votul de mâine din Consiliu Judeţean, prin care se va aproba repartizarea banilor publici, se vor putea face diverse comentarii şi analize la obiect.
Sursa datelor: catalinbejan.ro
Mai jos sunt prezentate sumele repartizate pe U.A.T.:

Pericol public


duminică, ianuarie 29, 2012

AUGUSTIN, MAGICIANUL BACĂULUI

   O scurtă secvenţă cu Augustin, magicianul Bacăului care te ţine cu sufletul la gură, indiferent de vârstă. Clic AICI pentru video.

PREMIERĂ: MARILE CARTIERE ALE ORAŞULUI BACĂU

Distribuţia spaţială a marilor cartiere de locuinţe colective din municipiul Bacău. Sistematizarea oraşului din perioada comunistă a adus transformări radicale fizionomiei urbane băcăuane, cu precădere în câteva zone din intravilan:
Clic  pe hartă pentru zoom
Pe aceeaşi tematică:
Bulversarea fizionomiei urbane băcăuane - clic aici.
Cartierele Bacăului - clic aici.
Străzile Bacăului -clic  aici.
Marile habitate urbane - clic aici.

sâmbătă, ianuarie 28, 2012

O săptămână pentru crăpat pietrele!

Ne aşteaptă zile cu iz subpolar. Prognoza pentru Bacău, conform unui site rusesc specializat, care nu a dat greş, din câte am urmărit. Vom vedea, poate meteorologii greşesc acum cu ceva grade spre 0 Celsius.
Graficul evoluţiei temperaturilor: