Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, ianuarie 11, 2012

Dedeman în top 20 firme după numărul de angajaţi

    Conform Ziarului Financiar, compania băcăuană DEDEMAN se află în topul celor mai mari firme din România după numărul de angajaţi (foto).Dinamica ascendentă a companiei a permis  anul trecut creşterea cu peste 1200 de noi locuri de muncă, în condiţiile în care mai mult de jumătate din companiile monitorizate s-au repliat (şi) prin concedieri semnificative de personal.
Articolul complet aici.

Vârstele Bacăului

  Structura pe grupe de vârstă a populaţiei Bacăului evidenţiază la nivelul anului 2008 predominarea populaţiei adulte, active din punct de vedere profesional: 73% din locuitorii urbei au vârsta cuprinsă între 15 şi 59 de ani. Grupa tânără (0-14 ani) reprezintă 13%, vârstnicilor revenindu-le 14% din populaţia stabilă. O situaţie mai bună decât la nivel naţional (fig. 1), deşi procesul de îmbătrânire demografică este vizibil şi aici, cu toate că oraşul, prin excelenţă, reprezintă un pol de atracţie pentru forţa de muncă din zona sa de influenţă.
Fig. 1: Piramida vârstelor populaţiei municipiului Bacău (2008, sursa: PIDU Bacău)
   La nivel intraurban însă, moştenirea urbanistică a lăsat urme adânci, diferenţele de vârstă devenind notabile la nivelul cartierelor componente. Dinamica construirii locuinţelor colective (fig. 2), modalităţile în care s-au făcut celebrele repartiţii locative în perioada comunistă, specificul socio-profesional al chiriaşilor de atunci (a se vedea cartierele "elitiste", amplasate central sau pericentral vs. cartierele muncitoreşti, cu o mentalitate şi comportament demografic aflat timp de decenii la graniţa nedefinită dintre urban şi rural, de care nu am scăpat nici astăzi...), mutaţiile survenite în zonarea funcţională a oraşului, particularităţile  bilanţului migratoriu determină numeroase specificităţi.
Fig. 2: Dinamica construirii apartamentelor în oraşul Bacău
   Ajungem astfel la zone/cartiere puternic îmbătrânite, cartiere care îşi păstrează o vitalitate demografică remarcabilă, determinată de ponderea mai ridicată a populaţiei tinere, şi cartiere unde se constată un anumic echilibru. Pentru exemplificare, redăm mai jos situaţia existentă la nivelul unor cvartale/străzi/cartiere care pot fi considerate de referinţă pentru disparităţile demografice actuale (fig. 3).
Fig. 3: Vârstele Bacăului
    În cazul unui urbanism "aşezat", aceste situaţii particulare legate de structura pe grupe de vârstă reprezintă elemente definitorii (şi obligatorii) în stabilirea strategiilor de dezvoltare intraurbană, generând necesare corecţii spaţiale de echipare a infrastructurii oraşelor (spre exemplu amenajarea unor locuri de joacă pentru copii, dispersia unităţilor sanitare şi de învăţământ etc.). În ţărişoara noastră totul de face intuitiv, la mare artă. Că deh, tot românul s-a născut artist, poet, politician, arhitect, urbanist şi aşa mai departe...

Articole pe aceeaşi temă:

marți, ianuarie 10, 2012

"Un ceai cu Eminescu" la Glissando

     Librăria „Glissando” vă invită la evenimentul „Un ceai cu Eminescu” care va avea loc  sâmbătă, 14 ianuarie 2012, de la ora 18:00. Invitatul special al evenimentului este Vali Branişte, actor al Teatrului Municipal „George Bacovia”, care va susține un recital de poezie. Momentul poetic reprezintă o descriere a societății de astăzi, realizată prin prisma versurilor culese din opera eminesciană. Întregul scenariu este gândit pentru a suprinde în mod plăcut audiența, arătând că operele lui Eminescu sunt la fel de actuale acum ca și atunci când au fost publicate.
   „Glissando” vă aşteaptă cu ceai fierbinte și multă bună dispoziție, pentru a-l omagia pe Luceafărul poeziei.
Foto: Teatrul "George Bacovia" şi Librăria "Glissando"

Români celeşti

      Un fapt mai puţin cunoscut: numele marelui compozitor George Enescu nu înnobilează doar câteva străzi urbane sau aeroportul din municipiul Bacău. Îl întâlnim şi într-o perspectivă celestă, invizibilă cu ochiul liber, prin botezarea unui asteroid descoperit în anul 1971 la Observatorul Palomar (S.U.A.). Corpul ceresc a cărui nume complet pentru astronomi este 9493 Enescu, se află  la peste 250 milioane km depărtare de Terra, între Marte şi Jupiter, având un diametru de cca 9 km. „Vecini” cu Enescu sunt doi asteroizi care poartă numele altor mari personalităţi ale culturii româneşti şi universale: Eminescu şi Brâncuşi. Cu toţii gravitează în jurul Soarelui, executând o mişcare completă în ceva mai mult de trei ani.

luni, ianuarie 09, 2012

Dilemă buhuşeană

Megalit, monument de for public, decoraţiune în piatră, versant pentru alpinism, sperietoare pentru pruncii zgubilitici?

Şah în trei!

Dacă v-aţi plictisit de "banalele" şabloane care par a fi bătute în cuie de secole, puteţi încerca ceva mai inovativ. Aflaţi în trecere pe strada Ştefan cel Mare, vă puteţi opri cu prietenii la o cafea într-un bar din apropierea Mall-ului şi încinge o partidă de şah. Condiţia: să fiţi ...trei! (foto). Nu contează sexul combatanţilor!

Recomandăm patronului să utileze stabilimentul şi cu o tablă după formatul original, invenţie recentă (2005) a rusului Aleksander Kononov (foto).
O bună oportunitate pentru certăreţi de a înlocui clasica ruletă rusească?

SPAŢII VERZI NUMAI PENTRU ORAŞE!

Peste 50 de senatori au înaintat spre consultare publică (până la data de 29 ianuarie) o propunere legislativă pentru modificarea O.U.G. nr. 59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localitaţi. Propunerea are în vedere derularea acestui program pe o perioadă de 10 ani (2012 – 2022) numai pentru localităţile urbane, cele mai afectate de altfel de poluare. O revenire la normalitate, zic eu, după ce timp de cinci ani au fost cheltuiţi peste 200 milioane de lei, din care o mare parte au mers către sate unde numai de spaţii verzi nu era nevoie...
     Potrivit Ghidului de finanţare promovat de Ministerul Mediului, autorităţile locale din oraşele cu peste 100000 de locuitori pot solicita, de la Fondul de mediu, grosul finanţărilor nerambursabile. Astfel, acestea pot solicita până la 2 milioane de lei pentru amenajarea unui parc nou şi maxim 1,5 milioane lei în cazul reabilitării şi extinderii unuia deja existent. Administraţiile publice locale pot depune în cadrul unei sesiuni mai multe proiecte, însă valoarea totală însumată poate fi de cel mult 6 milioane de lei pe sesiune. Programul va fi finanţat de la Fondul pentru Mediu, suma propusă pentru 2012 ridicându-se la maxim 75 milioane de lei, bani strânşi din taxa de poluare.
O şansă ca Bacăul dar şi celelalte 7 oraşe ale judeţului să-şi îmbunătăţească zestea verde. Fiţi pe fază!

 A apus vremea satelor de sub poala pădurii, fără pic de asfalt dar cu spaţii verzi 
amenajate cu fântâni arteziene, granit şi marmură?

Oraşe cu şosele de centură

     În România doar 14 localităţi se pot lăuda cu şosele de centură (sau fragmente din acestea), a căror lungime însumată este de aproximativ 130 de kilometri. Conform datelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), până la finalul anului 2013 s-ar mai adăuga minim 140 km de variante ocolitoare pentru 11 oraşe (fig. 1), fără a lua în calcul centurile care sunt în prezent în stadiu de execuţie (Suceava, Iaşi, Cluj-Napoca Est, Oradea, Caransebeş şi Domaşnea). Având în vedere ultimele realizări în domeniul construcţiilor (chinezii au ridicat recent o clădire de 30 de etaje în 15 zile – clic AICI), nu ne rămâne decât să fim optimişti. Cu o condiţie: să completăm populaţia ţării cu 19 milioane de mandarini.


Fig. 1. Oraşe cu şosele de centură proiectate pentru anul 2013

duminică, ianuarie 08, 2012

Centrul în culori de ianuarie


Pentru Ionii mahmuri

...a căror sarcină electrică e un pic bulversată după ziua de ieri...