Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, decembrie 21, 2011

Perspectivele staţiunii Slănic-Moldova


Recenta semnare a contractului privind proiectul „Schi Parc Slănic-Moldova”, după vreo 6-7 ani de la anunţarea lui, reprezintă cu siguranţă una din cele mai bune veşti pentru acest final de an. Conform estimării perioadei de implementare, ar trebui ca cel târziu la finalul anului 2013, judeţul Bacău să se îmbogăţească cu o pârtie de schi de 1500 m lungime, 38 m lăţime, o energie de relief de 230 m (coborârea începe la 714 m altitudine, punctul de sosire fiind la 484 m) şi o capacitate de primire de 693 de schiori pe zi. Acesteia i se va adăuga conform proiectului de 28,236 milioane lei (aproape 7 milioane de euro) şi o infrastructură specifică, formată din teleschi, instalaţie de iluminat nocturn, instalaţie de zăpadă artificială, maşină de bătut zăpada, serviciu Salvamont, şcoală de schi. Potrivit Strategiei de dezvoltare durabilă a oraşului Slănic Moldova în perioada 2010- 2020, finalizată în luna august a acestui an, investiţia atât de aşteptată se încadrează într-un set mai amplu de proiecte, care au ca finalitate transformarea staţiunii într-o „veritabilă perlă a turismului românesc” (citat din document). Alături de conturarea domeniului schiabil, care ar reduce sezonalitatea turistică tot mai pronunţată, edilii au în vedere amenajarea infrastructurii balneare din jurul celor 21 de izvoare minerale, promovarea sistematică a potenţialului turistic, amenajarea traseelor turistice montane din Munţii Nemira, înfiinţarea unui centru de formare în turismul balnear, amenajarea hidroenergetică a Slănicului şi practicarea sporturilor nautice pe anumite sectoare (rafting), construirea unei baze sportive, a unei telecabine cu clădire pentru observaţii panoramice şi a unui parc de distracţii integrat, care să cuprindă inclusiv un Aqualand. Un set de măsuri (fig. 1) care sunt atractive şi care ar scoate din conul prelungit de umbră în care a intrat nemeritat, spunem noi, după 1989, Perla Moldovei, lucru vizibil şi din prisma evoluţiei foarte fluctuante a numărului de turişti cazaţi în ultimul deceniu: 24827 (2002), 26076 (2003), 33097 (2004), 46183 (2005), 38789 (2006), 30072 (2007), 60000 (2008), 40000 (2009).
 Dincolo de aceste proiecte, din punctul meu de vedere rămâne extrem de actuală însă necesitatea stringentă a creşterii accesibilităţii, prin scoaterea staţiunii din „fundul de sac” al micului bazinet depresionar în care s-a dezvoltat situl aşezării (fig. 2). Din acest punct de vedere, construirea unei şosele de legătură spre Valea Oituzului (către Poiana Sărată, cu acces la E574 este vitală, oricât de mult ar costa această investiţie. După trecerea momentului euforic al semnăturilor pe contractul pârtiei de schi, ar trebui să avem în vedere realitatea: domeniul schiabil românesc, cu cei 116 km de pârtii diseminate prin 17 judeţe (130 pârtii omologate) abia se află la nivelul unei singure staţiuni montane din Austria, Franţa sau Elveţia. Dacă includem şi aspectele geomorfologice caracteristice Carpaţilor Româneşti, în mare parte restrictive pentru practicarea la scară mare a acestui sport, necesitând cheltuieli suplimentare de întreţinere, este evident că sustenabilitatea staţiunilor care se bazează doar pe această formă de turism este destul de precară...Iar Slănicul ar trebui să-şi ia măsuri de siguranţă.

În loc de post scriptum: prin numeroase documente oficiale (inclusiv în strategia actuală a staţiunii) precum şi pe suporturile cartografice de dată recentă, am observat suprimarea cratimei din oiconimul Slănic-Moldova. Scrierea corectă a denumirilor geografice româneşti are totuşi nişte reguli stricte, din dorinţa de a standardiza toponimia naţională, aşa cum de altfel se poate constata căutînd în Gramatica limbii române (Editura „Academiei”, 2005), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM), publicat în 2005 la Editura „Univers Enciclopedic” sau în Dicţionarul geografic al României (Academia Română - Institutul de Geografie, 2008). Să nu uităm deci micuţa cratimă: Slănic-Moldova, stimabililor!


Sursa fig.1-2: "Strategia de dezvoltare a oraşului Slănic Moldova, 2010-2020"

marți, decembrie 20, 2011

Curgerea timpului: time lapse băcăuan

   Time Lapse este o tehnică a cinematografiei, care presupune fotografierea repetată la intervale prestabilite a unui obiect, peisaj, construcţie, fenomen al naturii etc şi redarea fotografiilor la o viteză mult mai mare decat viteza la care au fost imortalizate, pentru a se crea un efect care să sugereze o accelerare a evenimentelor. 
  Prin această modalitate se crează clipuri video de o mare spectaculozitate, care prezintă modificarea diurnă, sezonieră sau anuală a caracteristicilor subiectului (clic AICI pentru a vedea două exemple cu adevărat excepţionale). 
  Din câte ştiu, la nivelul judeţului Bacău tehnica este cvasinecunoscută, singurele încercări fiind la nivelul unor iniţiative singulare: portalul oraşului staţiune Târgu Ocna şi fotograful Adrian Bălăceanu.
     Pentru Târgu Ocna sunt disponibile clipurile realizate în Parcul „Măgura”, scuarul limitrof Casei de cultură şi Biserica „Răducanu” – clic AICI. 
      Adrian Bălăceanu ne invită la un time lapse în zona Runc – Buhuşi, pe care îl puteţi viziona AICI.
   Time lapse necesită un efort susţinut pe o perioadă îndelungată de timp, ceea ce face însă ca rezultatele finale să devină şi mai atractive, putând fi valorificate într-o multitudine de domenii,  inclusiv pentru promovarea unor obiective sau zone cu potenţial turistic din judeţ. Don`t you believe it?

O nouă staţie de autobuz în Bacău

Probabil pentru a oferi diferitelor categorii de vieţuitoare din municipiu un acces neîngrădit spre beneficiile transportului în comun.

luni, decembrie 19, 2011

Noaptea de decemvrie - varianta băcăuană


Cei mai scumpi colindători

...au fost cu siguranţă copilaşii de la Grădiniţa "Lizuca" din Bacău, care astăzi au amintit adulţilor că sărbătoarea Crăciunului înseamnă în primul rând candoare, bucurie, puritate, bucurie, tradiţie, credinţă. O secvenţă video AICI.

Mândru că sunt român!


    Biblioteca Municipală “Radu Rosetti” Oneşti va fi gazda Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, care se va desfăşura mâine, 20 decembrie, cu începere de la ora 9,00. Activitatea este derulată în cadrul proiectului educaţional MÂNDRU SUNT CĂ SUNT ROMÂN! 
   Iniţiatorul festivalului este Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 5 Oneşti, care şi propus ca obiectiv promovarea datinilor şi obiceiurilor străbune din bazinul hidrografic Trotuş, prin intermediul copiilor preşcolari din Oneşti şi împrejurimi. 

Gala sportului şcolar băcăuan - ediţia a II-a

Şcoala cu clasele I-VIII “Alexandru Ioan Cuza” va găzdui mâine, cu începere de la ora 17, ediţia a II-a a GALEI SPORTULUI ŞCOLAR BĂCĂUAN. Evenimentul este organizat de I.S.J. Bacău – compartimentul Educaţie fizică şi sport, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bacău. Demersul a avut la bază  rezultatele obţinute de către elevii unităţilor şcolare din judeţ, în competiţiile sportive cuprinse în calendarul MECTS, cât şi în afara acestuia, la nivel zonal şi naţional. Vor fi premiaţi cei mai buni elevi  care au obţinut performanţe deosebite la competiţiile sportive judeţene şi naţionale de fotbal, badminton, pregătire sportivă teoretică, volei, şah, tenis de masă, cros, baschet, handbal şi tetratlon. Sponsorul evenimentului este societatea SSAB SRL Bacău.


UPDATE 20 decembrie 2011: O galerie foto cu imagini de la această manifestare o găsiţi pe pagina de Facebook a DEFERLĂRILOR - clic AICI.

duminică, decembrie 18, 2011

Băcăuanul care a extaziat Carolina de Sud


    Bogdan Bordieanu, un elev băcăuan stabilit în Charleston (Carolina de Sud, S.U.A.) acum patru ani, împreună cu părinţii (Mona şi Nicolae Bordieanu, ambii cunoscuţi profesori de matematică, care au predat înainte de a traversa Atlanticul în licee din municipiu), a reuşit o performanţă extraordinară: absolvirea colegiului Wando cu punctajul maxim la testările SAT (2400 puncte). Conform ediţiei electronice a ziarului The Post and Courier, din cei 1,6 milioane de absolvenţi ai promoţiei 2011, doar 384 au reuşit acest scor la nivelul întregii Americi, Bogdan fiind singurul din statul federal Carolina de Sud care a extaziat consiliul de administraţie al Wando High School. Testele SAT sunt susţinute în fiecare an de elevii din clasele terminale. Examenele nu sunt obligatorii, însă cele mai multe universităţi americane solicită notele de la aceste probe, ca parte a dosarului de admitere. 
O poveste de succes despre cum pot fi depăşite  barierele lingvistice (şi nu numai…) cu pasiune, seriozitate şi perseverenţă, o puteţi citi AICI.

Foto: Wade Spees (postandcourier.com)

Sfinţii încremeniţi ai Bacăului

    Singurele lucrări de artă plastică din municipiul Bacău, care tratează personalităţi ale lumii religioase, se găsesc în faţa bisericii romano-catolice „Sfântul Nicolae”, situată pe strada Ana Ipătescu, în imediata vecinătate a Catedralei „Sfinţii Petru şi Pavel“, pe latura vestică. Este vorba de monumentele în mărime naturală ale sfinţilor Francisc de Assisi (care a trăit în periada 1181-1226,  întemeietorul Ordinului Fraților Minor, ordin călugăresc cunoscut sub numele de  Ordinul franciscan; monumentul a fost fost dezvelit pe 31 octombrie 1929) şi Iosif (patronul bisericii catolice şi al Provinciei franciscane din Moldova)- foto.


Biserica „Sfântul Nicolae”  este unul din cele mai vechi lăcaşuri de cult din Bacău, fiind construit în anul 1841, din contribuţia enoriaşilor şi din donaţia de 1000 florini, făcută de fostul împărat Frantz Iosef al Austriei (Grigorovici G., 1933). Un eveniment mai puţin cunoscut din timpul reconstrucţiei bisericii este evocat de cronicarul Costache Radu la începutul secolului XX:  „Tocmai când se sfârşise şi era numai de văruit, s-a prăbuşit turnul cel mare din faţă, în ziua de 16 iunie 1841, peste locuitorii ce se odihneau la amiază pe lângă zidurile bisericii. Vreo patru lucrători au fost omorâţi, vreo şase răniţi şi zdrobiţi la câte un picior şi mâini”.
Biserica catolică "Sfântul Nicolae" la începutul secolului XX (sursa: carte poştală ilustrată circulată în perioada 1920-1935)


Lăcaşul de cult astăzi

Pădurea de brazi din centrul Bacăului

  Piaţa Centrală din Bacău a fost invadată de un număr masiv de brazi, care au ajuns în oraş prin desantul comercianţilor din zona Gura Humorului. Preţurile sunt mai mici ca anul trecut, un brad de 1,70-1,80 m înălţime putând fi tocmit şi pentru 40-45 lei. Un exemplar viguros, cu un coronament bogat şi o înălţime de 2,20-2,50 m ajunge însă şi la 100 lei.