Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

luni, octombrie 24, 2011

Bacăul, capitală de regiune?

Va fi ales Bacăul capitala regiunii din care mai face parte Neamţul şi Vasluiul? Se pare că decizia politică va fi luată  până la sfârşitul anului...

sâmbătă, octombrie 22, 2011

Înălţarea fizică şi spirituală a Moineştiului

      La intrarea dinspre Comăneşti în centrul civic al municipiului Moineşti a fost amplasat de ceva vreme un vajnic MIG 21, donat, din câte am înţeles, de U.M. 020125 Bacău. Recondiţionat şi amplasat pe un soclu în poziţie de decolare, aparatul de zbor este o pată inedită de culoare lângă blocurile cenuşii din apropiere. Cum legătura dintre oraş şi aviaţie este identică cu cea dintre un călugăr şi o mitralieră, presupun că raţiunea de a remodela peisagistic zona este una simbolică: înălţarea fizică şi spirituală a Moineştiului deasupra plafonului compact de nori Cumulonimbus. Go ahead, Moineşti!

P.S.: În compensaţie, nu ar strica ca municipiul Bacău, să primească o carotă de sondă (diamantată sau nu), pe care să o aplicăm, subteran ori suprateran, pe o esplanadă. Simbolistica o imaginează fiecare...Nu ar fi un gest galant din partea moineştenilor?

Avem şi noi parcări eco!


     În sfârşit am descoperit şi noi beneficiile pavelelor ecologice. Decizia edililor de a amenaja parcări ecologice în câteva locaţii din oraş (str. Petru Rareş, str. Costache Negri, parcarea din vecinătatea Catedralei Catolice „Petru şi Paul”, str. Hatman Berescu – foto) este una binevenită, atât  prin prisma esteticii cât şi a creşterii calităţii factorilor de mediu. Sunt curios dacă niscai minţi luminate vor considera noile amenajări în categoria spaţiului verde, prin însumarea suprafeţelor alveolelor, care să fie adăugate la zestrea de verde urban pe care o are oraşul. Desigur, şi cu modificările de rigoare din planul urbanistic!


vineri, octombrie 21, 2011

Priorităţi schimbate în nordul Bacăului

    Primaria municipiului Bacău aduce la cunoştintă publică că în vederea desfăşurării traficului auto în condiţii de siguranţă rutieră sporită se va modifica prioritatea de circulaţie în trei intersecţii ale cartierului Nord, după cum urmează: intersecţia str. Primăverii cu str. Vrancei, intersectia str. Aprodu Purice cu str. Bucium şi intersecţia str. Aprodu Purice cu str. Ion Ionescu de la Brad (foto). Ca urmare, autovehiculele care circula pe str. Primaverii nu vor mai avea prioritate de trecere la nici o intersectie a acestei străzi cu celelalte strazi din zona cartierului Nord. Autovehiculele care circula pe str. Aprodu Purice vor avea prioritate de circulatie în intersectiile cu str. Bucium si str. Ion Ionescu de la Brad.
   Modificarile au fost aprobate de serviciul Poliţiei Rutiere Bacău urmând a fi puse în aplicare în perioada 24 – 28 octombrie 2011 prin schimbarea semnalizarii rutiere existente. 

 Sursa text: Ziarul de Bacău

Photo of the Day: Camuflaj în Parcul "Cancicov"

Sunet şi culoare la Vivariul Bacău

   Din această săptămână, Vivariul Bacău vă aşteaptă la o nouă expoziţie temporară, intitulată „Sunet şi culoare în lumea păsărilor”.  Până pe 27 octombrie puteţi admira (dar şi cumpăra!) exemplare deosebite din specii exotice şi de ornament: papagali (Penant, Marele Alexandre, Jako, Bourk, peruşi ş.a.), canari şi porumbei (Carier, Cap de Maur, Toboşar, porumbei guleraţi). Expoziţia este organizată în colaborare cu crescătorii de păsări din judeţul Bacău. 


joi, octombrie 20, 2011

Cursuri gratuite de şah în Bacău

    În fiecare sâmbătă de la ora 11, copii cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani au posibilitatea de a învăţa gratuit tainele şahului, prin cursurile atractive oferite în incinta Hallo Shopping Park (Real). Din câte cunosc, este singura posibilitate din Bacău, după disoluţia  majorităţii  cluburilor existente în anii `90 şi despărţirea de regretatul arbitru Avram Fiţiu, sufletul şahului juvenil timp de decenii.
Antrenor: prof. Silviu Ifrim (detalii AICI)

Vederi din Bacăul anilor `60-`90 (partea a II-a)

O nouă serie de cărţi poştale ilustrate din Bacăul de altădată. Prima parte o puteţi vizualiza aici.

Bacău, Teatrul de Vară (carte poştală circulată în anul 1964)

Bacău, Stadionul "23 August" (carte poştală circulată în anul 1964)

Bacău, Parcul "Libertăţii", perioada 1979-1986

Bacău, Sfatul Popular Regional (Palatul Administrativ) - 1966
Bacău, zona rezidenţial-comercială, deceniul 7

Bacău, Hotel "Moldova" (1987)

Bacău, Hotel "Decebal", deceniul 8

Bacău, Centrul civic, deceniul 6 (a se observa absenţa Hotelului "Decebal", construit în anul 1970)
Bacău, centrul civic, deceniul 7 (cu Hotelul "Decebal" proaspăt construit)
Bacău, zona centrală proaspăt sistematizată (1963)

Bacău, Calea Mărăşeşti, deceniul 7

Bacău, bloc "Luceafărul" (1986)

miercuri, octombrie 19, 2011

Inedit: cutii poştale vidate!

   Se pare că Poşta Română, afectată şi ea de niscai restructurări de personal, a ales o soluţie excelentă pentru colectarea şi transportul corespondenţei din satele izolate ale judeţului Bacău: vidarea cutiei poştale după un orar riguros (foto). În acest fel, savoarea şi prospeţimea corespondenţei  (inclusiv a facturilor curente) se vor păstra un timp mai îndelungat. În cazul în care poştaşul nu mai ajunge în localitatea dumneavoastră, datorită condiţiilor meteo duşmănoase sau ca urmare a lucrărilor de modernizare a autostrăzii care vă leagă domiciliul de cel mai apropiat oficiu poştal, nu vă faceţi probleme: microclimatul din cutia poştală permite conservarea calităţilor fizico-chimice ale plicurilor pentru o durată de 14 luni...


Începe recensământul populației și un inedit concurs!

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care se va desfăşura începând de mâine și până pe 31 octombrie, este cel mai complex realizat după 1989 în România şi primul după intrarea în Uniunea Europeană, având un buget de peste 45 de milioane de euro. Importanța acțiunii este de prim rang, având în vedere impactul datelor colectate asupra luării unor decizii viitoare privind sectoarele administrative, sociale, economice, asupra reconfigurării politicului, amenajării teritoriului național etc.
Pentru județul Bacău, recensământul din acest an poate confirma sau infirma evoluțiile demografice contradictorii din ultimele două decenii. Cazul cel mai interesant va fi municipiul reședință de județ, care în anul 2002 a ieșit în evidență la nivel național printr-un puternic regres demografic (fig. 1). Care va fi radiografia Bacăului la momentul octombrie 2012? Este deocamdată greu să previzionăm cu exactitate, având în vedere numeroasele anomalii ale dinamicii populației.
Fig. 1. Evoluția populației municipiului Bacău în perioada 1956-2002

La fel de interesant este de urmărit și situația actuală din celelalte șapte orașe ale județului, fiecare dintre ele cu specificități remarcabile de ordin demografic, urbanistic și socio-economic (fig. 2).
 Fig. 2. Evoluția populației orașelor din județul Bacău în perioada 1956-2002

Cum arată România după aproape un deceniu? Mai avem un pic de așteptat. Și pentru ca această așteptare să nu fie prea plictisitoare, vă invit la un mic concurs în care să răspundeți la o simplă întrebare: Care va fi în opinia dumneavoastră populația municipiului Bacău, conform datelor definitive comunicate de I.N.S. București, în urma recensământului din 20-31 octombrie 2011? 
 Concurentul care se va apropia cel mai mult de cifra oficială va primi un premiu surpriză! Nu ezitați deci să vă puneți la încercare capacitățile predictive sau …paranormale. Pentru a sparge gheața, deschid eu lista:
1. DEFERLĂRI : 153500 locuitori