Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, septembrie 14, 2011

Lecturi urbane

OZN-uri în Bacău

marți, septembrie 13, 2011

Toamna bacoviană 130 - Bacău, 13 septembrie 2011

    Un excelent preambul al manifestărilor care vor atinge apogeul zilele următoare, în cadrul TOAMNEI BACOVIENE 130. În această seară, elevii de la Şcoala "Alexandru Ioan Cuza" şi C.N. "Gh. Vrânceanu" Bacău au demonstrat cu prisosinţă că poezia bacoviană şi trăirile  simboliste mai au căutare. Puţinii trecători care şi-au rupt câteva minute din program nu au avut ce pierde. Prea puţini au fost însă... Mult prea puţini.
      Un mic fotoreportaj din această seară, în cele ce urmează. 
      Programul manifestărilor îl găsiţi aici.









Economiile băcăuane din bănci

    Judeţul Bacău se clasează pe locul 20 între unităţile administrative ale ţării, din punct de vedere al sumelor deţinute de populaţie în conturi curente şi depozite bancare. Cu o medie de 3244 lei, băcăuanii se situează la mijlocul clasamentului întocmit de econtext.ro, fiind pe acelaşi palier cu judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Vâlcea, Neamţ şi Dolj. Valorile de top existente la Bucureşti, Cluj, Braşov, Constanţa, Timiş, Sibiu, Mureş, dar şi media naţională (5130 lei/persoană) apar prin ochii acestui criteriu la orizonturi foarte îndepărtate...

Sursa foto: econtext.ro

luni, septembrie 12, 2011

TOAMNA BACOVIANĂ - 130

   În intervalul  9 – 17 septembrie 2011, în municipiul Bacău vor avea loc manifestări cultural – artistice dedicate aniversarii a 130 de ani de la naşterea poetului băcăuan George Bacovia.  
   Sarbatoarea poarta numele “Toamna Bacoviana – 130″ si este organizată de Consiliul Judeţean Bacău, Consiliul Local Bacău şi Primăria municipiului Bacău, în parteneriat cu institutii publice locale de cultură sau cu organizatii neguvernamentale.

Programul manifestărilor (conform site-ului C.J. Bacău) este următorul: 
9-15 septembrie 2011, începând cu ora 18.00, activităţi cultural artistice (recital de poezie, interpretări muzicale) la statuia lui Bacovia din centrul oraşului, susţinut de colegii  şi  şcoli din municipiul Bacău.
Joi, 15 septembrie 2011
  Primirea invitaţilor, cazarea acestora 
  20.00: Teatrul municipal Bacovia- un moment poetic cu George Bacovia realizat de actori ai teatrului 
Vineri, 16 septembrie 2011
  9.30-10.30: Întâlnire la Biblioteca Judeţeană- ex.libris
  11.00-13.00: Grupuri de scriitori se vor deplasa în instituţiile de învăţământ- colegiile  şi
liceele din Bacău, pentru a se întâlni cu liceeni  şi  a discuta despre opera bacoviană  şi
problemele legate de literatura contemporană
  14.30- 17.30: Casa memorială “George Bacovia”
  Masă rotundă (în grădina imobilului) cu tema “Viaţa şi opera lui Bacovia”, la care
vor participa invitaţii de marcă ai evenimentului “Toamna bacoviană- 130”
 Susţinerea scenetei “Momente din viaţa lui Bacovia” de către elevii Colegiului
“Ştefan cel Mare”, Bacău
  18.00: În faţa statuii lui Bacovia se va citi, de către scriitorii invitaţi la eveniment din opera
poetului
  19.00: Centrul de cultură “George Apostu”
  Ceremonia de decernare a premiilor privind creaţiile literare ale scriitorilor participanti la concursul de eseuri şi poezie
Sâmbătă, 17 septembrie 2011
  10.30: Universitatea “George Bacovia” Bacău- Colocviul cu tema “Bacovia şi noi”
 Cuvânt de întâmpinare- deschiderea oficială a colocviului
 Susţinerea lucrărilor de către scriitorii care studiază  şi au studiat opera poetului
Bacovia
  14.00: Participare la salonul de carte cu vânzare  şi la expoziţia de fotografie- Complexul
muzeal "Iulian Antonescu”
  16.00: Participare la expoziţia de pictură “Opera bacoviană reflectată în arta plastică”-
Galeriile “Frunzetti”, Bacău
  18.00: Sala “Ateneu”: Ceremonia de decernare a premiilor evenimentului
             Recital “Bacoviana” susţinut de filarmonica “Mihail Jora” Bacău. Cocktail 
 Manifestările evenimentului vor consta în lansări de carte, conferinţe literare, expoziţii, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din municipiu, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare.

Noi începuturi

   Un nou început, circumscris celor 177 de zile care vor aduce pentru o mică Românie (elevi, profesori, părinţi, bunici...) noi şi noi aşteptări, noi şi noi încercări. 
     Noul an şcolar să aducă pentru toţi sănătate, încredere şi zâmbetul reuşitelor!

Foto: deschiderea noului an şcolar la C.N.P. "ŞTEFAN CEL MARE" BACĂU

duminică, septembrie 11, 2011

Circuitul banilor

       Aproape 73% din banii pe care statul îi încasează la nivelul judeţului Bacău (sub forma taxelor şi impozitelor) se întorc înapoi la Consiliul Judeţean şi la autorităţile locale. Din acest punct de vedere stăm mai bine decât Iaşul, care primeşte doar 56% din fonduri. La nivelul Moldovei, judeţul Vaslui este cel mai favorizat, întrucât din 10 lei încasaţi primeşte înapoi 9.

Harta judeţelor după raportul între banii primiţi de la stat şi banii încasaţi de stat prin taxe şi impozite
(sursa: gandul.ro)

vineri, septembrie 09, 2011

Moft line de Moineşti

Un magazin cu o siglă pentru selecţia naturală a purtătorilor moineşteni de încălţăminte!

joi, septembrie 08, 2011

Barometrul pieţei de gross

     Cam bate vântul prin piaţa de gross din cartierul Gherăeşti. Deşi produse de sezon ar fi...Şi preţurile nu sunt de neglijat.

miercuri, septembrie 07, 2011

În Bacău criza nu vrea să plece

       Judeţul Bacău ocupă o nedorită poziţie codaşă din punct de vedere al evoluţiei salariilor medii în perioada septembrie 2008 - martie 2011. Alături de Sălaj şi Giurgiu, Bacăul este singurul judeţ în care câştigurile salariale nu au ajuns nici măcar la nivelul înregistrat la începutul recesiunii economice (foto). Mai avem de aşteptat până ajungem pe plus....








Sursa: gandul.ro