Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, august 11, 2011

Lucrări în centrul oraşului

    Lucrările de modernizare a zonei pietonale din centrul oraşului sunt în toi. Se lucrează la pregătirea pietonalului pentru montarea cu pavele noi şi amenajarea jardinierelor pentru spaţiul verde (foto). Au fost deja montaţi  stâlpii pentru iluminatul stradal, care arată mai bine decât cei vechi. Sper ca în final să fie schimbaţi şi cei de pe parea opusă carosabilului, pentru a respecta estetica şi funcţionalitatea zonei. 
   Mai multe detalii despre cum va arăta centrul oraşului găsiţi aici.




miercuri, august 10, 2011

Despre mediu, biodiversitate şi aritmetică

      Ieri s-a sărbătorit pe alte meleaguri Ziua internatională a grădinilor zoologice şi parcurilor, pentru a sublinia importanţa şi necesitatea conservării biodiversităţii. 
         La noi evenimentul a trecut practic neobservat. Nu aici ar fi problema, din moment ce românul nu prea are habar nici de date mai importante, precum ziua imnului naţional sau ziua drapelului. Problema este una de fond: grădini zoologice nu mai avem (cea din Buhuşi este dezafectată, grădina din Oneşti este închisă publicului) iar  zonele ocrotite suferă de paper park sindrom, ca peste tot în ţară. Despre spaţiile verzi urbane ce să mai vorbim. Aici stăm excepţional, din moment ce în proaspătul raport privind starea mediului în judeţului Bacău pentru anul 2010, elaborat de APM Bacău, subcapitolul referitor la situaţia zonelor verzi şi de agrement a fost eliminat cu totul...Au mai rămas, pe ici pe colo, referiri la specii protejate, inclusiv la salcia lui Bacovia, despre care presupun că nu se cunoaşte că a fost totuşi tăiată în luna iulie 2010... Singura statistică “actuală” privind verdele urban din judeţul Bacău a rămas în raportul pe anul 2009, în care veţi avea surpriza să descoperiţi că Bacăul stă mai bine decât staţiunea Slănic-Moldova la suprafaţa care revine în medie unui locuitor (foto)!!

 Sursa: APM Bacău - Raport anual privind starea mediului în judeţul Bacău pe anul 2009
    
    Se pare totuşi că între mediu şi aritmetică există divergenţe totale, din moment ce o împărţire simplă (620000 mp la 4928 locuitori, cât avea staţiunea la 1 iulie 2009) ne arată că de fapt Perla Moldovei ar beneficia de 125,8 mp de spaţiu verde pe locuitor şi nicidecum de 16,05 mp (!), cum apare în documentul precizat. Aceeaşi situaţie hazlie se poate constata şi în cazul Dărmăneştiului, pentru cine are curiozitatea să facă acelaşi tip de calcul.  În orice caz, bine că avem biodiversitate şi avem grijă de ea. Cu toţii...

Un nou concert pentru suflet

Cu rezerva unor condiţii meteo favorabile.


Tarta agriculturii băcăuane

     Chiar dacă blogul de faţă nu are în vedere şi aspecte gastronomice, merită amintită tarta de mai jos din următorul motiv: este o tartă făcută cu celebrele vişine de Iteşti, din ultima producţie a acestei veri. 
     Livada cu pricina este una din puţinele exemple pozitive care se pot da cu agricultura judeţului, care după 1990, ca şi celelalte ramuri ale economiei băcăuane, a intrat în colaps.
    Dacă vă grăbiţi, mai puteţi găsi prin piaţă ultimele exemplare din gustoasele ghişâne de Iteşti...





marți, august 09, 2011

Valorile traficului auto în Bacău

        Despre traficul infernal existent în Bacău de câţiva ani buni suntem cât se poate de conştienţi, aproape indiferent de intervalul orar. Creşterea parcului autohton de autovehicule, intensificarea traficului de tranzit în această parte a Moldovei (punct de convergenţă pentru majoritatea rutelor dinspre sudul spre nordul ţării) şi lipsa unor artere ocolitoare generează un adevărat calvar pentru şoferi, pietoni dar şi pentru calitatea mediului urban. 
       În lipsa unor studii de trafic fundamentate (am auzit că ar fi în lucru o astfel de analiză...), pentru moment ne mulţumim cu valorile comunicate de A.P.M. Bacău, la nivelul anului trecut. Nu bag mâna în foc pentru veridicitatea acestora (spre exemplu acelaşi valori pentru intersecţiile Tic-Tac şi Orizont, foarte diferite ca trafic al străzilor convergente), însă ele ne oferă, cel puţin parţial, o imagine a sufocării oraşului de omniprezenta "necesitate" a zilelor noastre.

 Sursa datelor din grafic: A.P.M. Bacău  - Raport privind starea mediului în judeţul Bacău pentru anul 2010

luni, august 08, 2011

Un posibil titlu...

Poate mă ajută cineva cu un titlu relevant pentru fotografia de mai jos:
Nu sunt limitări de creativitate!

Serbările Timișoreana Bacău 2011

La numai câteva zile de la Romanian Top Hits, băcăuanii sunt așteptați pentru o nouă rundă de distracție și voie bună. De data aceasta cu ocazia Serbărilor Timișoreana, care vor avea loc între 12 și 14 august, pe esplanada Sălii Sporturilor, în noul Parc Olimpic.
Programul serbărilor:
- vineri 12 august: Vita de vie
și Cargo
- sâmbătă 13 august - Vunk și Holograf
- duminică14 august - Zero și Direcția 5

duminică, august 07, 2011

Medalie de aur pentru Ioan Catană!

Inginerul Ioan Catană, cunoscut filatelist şi colecţionar de cărţi poştale ilustrate, a reuşit recent performanţa de a obţine prima medalie de aur a unui băcăuan la o expoziţe filatelică mondială, Philanippon 2011”, organizată la Yokohama, Japonia. Mai multe detalii se găsesc pe  bacaul.ro.
 Colecţia – exponat cu primele întreguri poştale româneşti, sub titlul „Postal Stationery Romania 1870-1905”, a primit din partea juriului 90 de puncte din 100 posibile, în condiţiile în care la manifestare au participat cei mai importanţi filatelişti ai lumii. Îl felicit din toată inima pentru această reuşită!
Medalia se adaugă numeroaselor distincţii obţinute de colecţionar în cei peste 30 de ani de activitate. Precedenta realizare majoră, din câte ştiu, a fost medalia „Vermeil Mare”, obţinută la expoziţia mondială de filatelie organizată la Luoyang, China, în aprilie 2009.
            Ioan Catană este cunoscut marelui public băcăuan în special prin albumul „Salutări din Bacău” (foto) editat în anul 2008, cu ocazia evenimentului „Bacău 600”, în care a oferit concitadinilor excepţionale repere imagistice ale evoluţiei urbanistice locale, prin publicarea celor mai relevante cărţi poştale ilustrate din colecţia proprie, formată din peste 500 de imagini cu valoare de patrimoniu.  

 Foto: Ing. Ioan Catană, alături de prof. Alin Popa şi subsemnatul, cu ocazia lansărilor de carte prilejuite de împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a Bacăului (6 octombrie 2008).

sâmbătă, august 06, 2011

Trei strigăte pe Bistriţa

 Un foarte interesant film documentar realizat de Sahia-Film în perioada 1950-1960, având ca subiect construirea marii  hidrocentrale de la Bicaz. 20 de minute de istorie recentă, care a schimbat definitiv Valea Bistriţei - clic aici.

Bacău Streetball