În România, oraşul de tip funcţionalist este o caracteristică a perioadei postbelice, în care dezvoltarea urbană a avut la bază modelul zonelor funcţionale, privite ca entităţi spaţiale omogene care nu au ţinut cont de graniţele fizice, specificul arhitectural sau interacţiunea socială. Sistematizarea comunistă, prin excesele unor remodelări urbane gândite pentru o clasă muncitoare cu drepturi tot mai reduse, a desfiinţat fizionomia urbană cu elementele ei esenţiale: străzi, vecinătăţi urbane, pieţe, şi le-a transformat în structuri nediferenţiate, uniforme, care şi-au pierdut dimensiunea comunitară şi personalitatea constructivă.
Bacăul a avut parte din plin de o astfel de remodelare, explicând astăzi ambiguitatea diferenţierilor spaţiale dar şi toponimice ale cartierelor sale, ca unităţi componente din propria structură urbană. Puţinele monografii sau lucrări de specialitate existente au tratat această problemă destul de simplist, utilizând denumiri diferite pentru decupaje teritoriale extrem de flexibile. Singurele elemente – ancoră au rămas până astăzi acele cartiere formate prin adiţia unor aşezări rurale sau ca efect al unor politici de sistematizare din prima jumătate a secolului XX: Gherăeşti, Şerbăneşti, C.F.R, care au avut şi „avantajul” unor discontinuităţi marcante faţă de vatra vechiului târg (Bistriţa, Negelul, Bârnatul, calea ferată). Noile habitate colective apărute după 1960, deşi au dublat suprafaţa intravilanului, au uniformizat cadrul construit până la depersonalizare…Spunem, spre exemplu, U.R.A., Aviatori, Republicii dar fiecare percepem în mod diferit limitele teritoriale ale cartierului…Puţinele documente oficiale nu oferă decât într-o mică măsură o necesară clarificare, păstrând nuanţe de ambiguitate şi chiar de incoerenţă. Exemplific cu 3 documente de care am cunoştinţă, fără a băga însă mâna în foc că ar fi singurele existente la nivelul diferitelor instituţii publice:
- Nomenclatorul stradal al municipiului Bacău (2009) include cele 322 de străzi ale Bacăului la nu mai puţin de 25 cartiere: Centru, Cremenea, Bistriţa - Lac, Cancicov, Cornişa, C.F.R., Gherăieşti, Sturza, Aviatori 1, Aviatori 2, Şerbăneşti 1, Şerbăneşti 2, Mărgineni (!), Constantin Muşat, Republicii, Milcov, Gării, Tache, Ştefan cel Mare, George Bacovia, Tipografilor, Carpaţi, Chimiei, Izvoare şi Letea. Această simplă înşiruire demonstrează o inconsecvenţă evidentă de abordare şi o superficialitate în înţelegerea termenului de cartier…
- Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (2010) este o primă încercare de analiză şi delimitare pe baze cât de cât metodice a structurii intraurbane băcăuane, prin evidenţierea a 11 cartiere (foto). Având la bază predominarea unui tip de locuire (colectivă sau individuală), planul poate fi suspectat a avea un grad prea mare de generalizare.
- Proiectul de reactualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Bacău (în faceri şi prefaceri de câţiva ani buni) delimitează 28 de U.T.R.-uri (unităţi teritoriale de referinţă - reprezentare convenţională a unui teritoriu având o funcţiune predominantă sau/şi omogenitate funcţională, caracteristici morfologice unitare, care sunt de regulă delimitate prin limite fizice existente în teren: elemente naturale, străzi, limite de proprietate etc.) - foto. O parte a acestor UTR-uri ar putea reprezenta un punct de plecare pentru viitoare decizii urbanistice, eliminându-se însă unele ciudăţenii fără nici o susţinere reală: Cartier Aviatori – zona locuinţe individuale (în fapt cartierul Tache), disoluţia cartierului Letea în cartierul Izvoare, uniformizarea zonei nordice sub denumirea de cartierul Mioriţa ş.a.m.d.
În concluzie, la momentul actual, rămânem deocamdată, formal, la nivelul cartierelor cunoscute din moşi-strămoşi. Asta până când acest „detaliu” urbanistic va fi reglementat în virtutea unei aşteptate normalităţi (şi) în domeniul planificării teritoriale…Nu ar fi prea greu, dacă plecăm de la una din posibilele definiţii ale cartierului urban: unitate componentă a structurii urbane care are un anumit grad de autonomie şi o identitate proprie şi care este reşedinţa unei colectivităţi determinată de aceeaşi identitate la care se poate raporta şi care o structurează. Componentele definitorii ale cartierului sunt: individualitate spaţială, interacţiune socială, interacţiune simbolică şi ataşamentul populaţiei faţă de loc.
