Photo of the Day: Sala Sporturilor la apus

Bacăul pe harta marilor tranzacţii cu terenuri în 2010

Tranzacţia făcută de retailerul Cora, care a achiziţionat 3,5 ha de teren aparţinând fostei fabrici de confecţii ASCO, pentru suma de 9 milioane de euro,  în vederea construirii unui hypermarket în oraş, este una din cele mai mari investiţii ale anului trecut din România (foto, sursa: zf.ro), demonstrând că Bacăul îşi păstrează atractivitatea pentru activităţile economice din sfera serviciilor şi comerţului. Că despre industrie nu mai poate fi vorba...

Bugetul Bacăului vs cele mai bogate oraşe

         La începutul anului, media locală anunţa votarea bugetului local al municipiului Bacău pentru anul 2011. Un buget comparabil ca valoare, cu cel de anul trecut: 345 milioane lei, aproximativ 83,3 milioane euro. De curiozitate, am căutat o situaţie cu bugetele locale ale celorlalte oraşe mari, pentru a vedea unde ne clasăm în topul celor mai bogate localităţi. Nu am găsit o statistică, doar câteva informaţii disparate prin ziarele financiare.

            Ar fi fost interesant de făcut o corelaţie între mărimea demografică şi fondurile disponibile. În reţeaua urbană naţională, formată actualmente din 320 de oraşe, Bacăul face parte din categoria oraşelor mari, al doisprezecelea ca număr de locuitori. Ca buget, rămâne de văzut… Oricum, suntem la mare diferenţă de oraşele din eşalonul superior, metropolele regionale, care au la dispoziţie sume considerabil mai mari: Cluj-Napoca 863 milioane lei, Timişoara 700,  Iaşul 630, Constanţa 531, Craiova 400. Curios este că totuşi ne clasăm mai bine decât oraşe mai dinamice economic din Transilvania sau vestul ţării, exemplul cel mai concludent fiind fosta capitală europeană a culturii în 2007, Sibiul, care pentru acest an are alocat un buget de 284 milioane lei.

            Criza economică din ultimii doi ani şi-a spus însă cuvântul pentru majoritatea oraşelor, dovadă fiind bugetele existente la nivelul anului 2008 (foto, sursa: Ziarul Financiar), când recesiunea nu atinsese naţia şi România duduia de zor…

Magnolia lui Bacovia

    Cu asemenea zile nefireşti de calde dar mai mult decât plăcute, devine plauzibil să te aştepţi ca primăvara să se întoarcă repejor, iar natura să scape de somnolenţă. Până atunci, o imagine cu magnolia lui Bacovia, datată totuşi...aprilie 2010. Şi pentru estetică, şi pentru siguranţă. Nu de alta, dar salcia poetului deja a căzut sub secure.

Megaconstrucţii: Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău

7 februarie 2011

           Catedrala domină centrul oraşului prin dimensiuni cu totul impresionante: suprafaţă 1706 mp, 81 m lungime, 36 m la abside, capacitate maximă 5000 persoane, o înălţime de 70 m (63 m înălţime la nivelul turlei principale, la care se adaugă şi crucea principală, înaltă de 7 m), depăşind altitudinal orice construcţie civilă din municipiu. Într-o „carte a recordurilor” s-ar situa pe locul IV, după fosta catedrala ortodoxă „Sfânta Sofia” din Istanbul, catedrala nouă din Moscova şi cea din Parnas (Grecia).
            Piatra de temelie a fost pusă în anul 1991, de către PS Episcop Ioachim Vasluianul, ierarh care îşi doarme somnul de veci într-una din criptele special amenajate la demisolul catedralei.
            La subsol, pe două nivele, au fost proiectate mai multe spaţii: Biserica Naşterii Maicii Domnului, pavilion expoziţional, sală de conferinţe, depozit de carte, adăpost de apărare antiaeriană, spaţii administrative. Stilul arhitectural este unul de factură florentină, cu interferenţe contemporane. Interiorul este în forma de navă, fără pilaştrii de susţinere, oferind impresia unui volum de mari dimensiuni, cu o deschidere în arcele triumfale de 25 de metri. Cupola din naos are o deschidere de 24 de metri, mai mult decât jumătate  din cea a Sfintei Sofia din Constantinopol (40 m). Lucrările impresionante la edificiul de cult au început la 10 m sub pământ, echivalentul unui bloc cu trei etaje. Zidurile de beton ating pe anumite tronsoane o grosime de un metru.

29 iunie 2005

            Cele 18 clopote sfinţite la 29 iunie 2007, au fost executate la Innsbruck de cea mai mare firmă de specialitate din Europa, compania austriacă Grassmayr Glockengreisser, fiind cele mai mari care au fost realizate în Europa de Est în ultimii 50 de ani. Clopotul cel mare are aproximativ doi metri în diametru şi o greutate de 4,2 tone. Sistemul computerizat de comandă al clopotelor permite interpretarea a circa 1000 de partituri muzicale.

            Crucile lăcaşului de cult au fost sfinţite la 7 septembrie 2008. Ele au fost realizate din inox cu unele elemente aurite, la firma Constructii Utilaje Speciale (CUS) Bacău. Crucea principala are 7 m înălţime, o deschidere a braţelor laterale de 4,20 m, şi o greutate de aproape 2 tone.

            Pentru alte comparaţii, redăm mai jos câteva recorduri în domeniu, preluate de pe www.newschannel.ro:
- Manastirea Sapanta, judetul Maramures, are o inaltime de 75 de metri si este cea mai inalta biserica de lemn din lume.
-  Biserica cu hramul I"ntrarea in Biserica a Maicii Domnului" din Bârsana, Maramures, a fost, pana nu demult, cel mai inalt lacas de cult din lemn din Europa, avand 62 de metri.
-  Biserica Neagră din Brasov, cea mai mare din Romania, are o lungime de circa 90 de metri, iar inaltimea turnului la cruce de 65 de metri.
- Catedrala "Sfanta Treime" din  Baia Mare, in curs de constructie, va atinge 70 de metri.
- Catedrala Ortodoxa din Focsani va avea o suprafata desfasurata de 1.650 de metri, o lungime de 44,9 metri, latimea de 29,9 metri si inaltimea de 43,5 metri.
- Simbol al crestinatatii si considerata mult timp cea mai mare biserica din lume, Sfanta Sofia din Constantinopol are un dom de 55 de metri de la sol si un diametru de 31 de metri.
- Cea mai inaltă biserica ortodoxa este Catedrala  “Iisus Hristos Mantuitorul” din Moscova, a carei inaltime ajunge la 102,1 metri. Distrusa de Stalin, ea a fost reconstruita in 1993 si a costat peste 150 de milioane de dolari.
- Biserica “Sf. Sava” (Svetog Save) din Belgrad are inaltimea de 70 de metri, iar crucea aurita de pe turla principala, 12 metri. 

7 februarie 2011

1 aprilie 2005

Peisaj selenar

       Să-i spunem peisaj selenar? Sau rezultatul acţiunii unei îndelungi perioade glaciare? Nici pe departe! Este doar un tronson de legătură între strada Chimiei şi DJ 207G, Bacău – Letea Veche, care traversează cursul vechi al Bistriţei, pe cel de-al doilea pod de interes pentru tot centrul Moldovei. O situaţie obişnuită de câţiva ani buni, fie toamnă, fie primăvară, care ar putea fi argumentată de traficul greu din zonă, în lipsa unei şosele de centură a oraşului. Păcat că  nu am putut surprinde în imagini dimensiunea acestor adevărate cratere, care au ajuns până la armătura metalică a structurii podului, transformând sensurile de circulaţie în adevărate slalomuri hilare, atât pentru autoturisme, cât mai ales pentru camioane şi TIR-uri. O fi oare situaţia măgarului care moare de foame între două (chiar trei) căpiţe de fân, sau poate o nouă zonă de agrement, utilă pentru pasionaţii ATV-urilor sau pentru vreo partidă de paintball?

       Să aşteptăm până când peisajul va fi vizibil şi pe imaginile satelitare. Nu de alta, dar este posibil să apară alte oportunităţi, venite şi de pe alte meridiane...

Premoniţie silvică

      Pe o rază de câţiva zeci de metri de vegetaţie ierboasă, unde nici pe departe să găseşti  vreun trunchi de arbore, sau niscai rămurele (fie ele şi uscate), iată că apare o avertizare. O fi din timpuri demult trecute sau dimpotrivă o premoniţie silvică?. Optimist, aş merge pe a doua variantă...

Noi perspective

      Ce nu face omul dacă vrea neapărat să aibă o perspectivă mai amplă, atunci când linia de vedere e ecranată de nişte arbori nelalocul lor, care obturează compoziţia arhitecturală? Mai simplu chiar decăt nodul gordian. O comparaţie între noiembrie 2010 (foto sus) şi februarie 2011 (foto jos).

Prognoză copleşitoare

Mai rar o  astfel de prognoză descriptivă...

Prahova Bacăului: castelele Văii Trotuşului

               De-a lungul Văii Trotuşului întâlnim ansambluri arhitectonice de o deosebită valoare pentru pa­trimoniul cultural zonal dar si pentru patrimoniul national al Ro­maniei. Unul dintre ele este ansamblul Castelului Ghika de la Dofteana, despre a carui istorie prof.dr. Dorinel Ichim, expert in activitati muzeale si conservarea monumentelor, a insemnat lucruri din cele mai interesante. “Ansamblul Castelului Ghika - Dofteana se inscrie alaturi de alte constructii impunatoare de acest gen, ridicate pe domeniul Ghika - Comanesti, la granita dintre secolele XIX si XX. Vremurile destul de tulburi pe care le-a avut de infruntat castelele, conacele si palatele din aceasta zona a Trotusului de munte, cunoscuta si ca domeniul Ghika - Comanesti, au avut ca o consecinta grava distrugerea prin ardere a bibliotecilor cu mii de volume, a arhivelor cu sute de documente istorice, a obiectelor de arta medievala si moderna pe care stapanii le aduceau de la Paris si Viena si nu numai. 

     Peste aceste constructii atragatoare s-au abatut ororile celor doua razboaie mondiale care le-au pricinuit mari pagube, unele din ele greu de recuperat, altele imposibil. Acestea au fost nationalizate de puterea comunista, care le-a exploatat timp de 50 de ani intinand memoria celor care le-au construit si le-au modernizat cu cele mai avansate masini si tehnici ale epocii la nivel european. Sa nu ne mire faptul ca la ora actuala cu greu mai putem innoda firul rupt al istoriei acestor impresionante monumente ale arhitecturii, declarate acum, aproape de finalul lor, ca fiind monumente istorice. Despre castelul de la Dofteana, construit in stil romantic la sfarsitul secolului al XIX-lea, se poate spune ca a fost proiectat de la inceput ca un castel de vanatoare in zona Trotusului de munte. Aici stapaneau proprietarii marii familii de boieri Ghika, exis­tand un bogat si variat fond de vanatoare, muntele Nemira ofe­rind la vremea aceea conditii dintre cele mai bune pentru organizarea unor veritabile partide de vanatoare si recoltare de trofee. Mai intai, Neculai N. Ghika a pus sa se construiasca in anul 1887 o locuinta pentru administratie, cu parter si etaj, cunoscuta sub numele de «hulubarie». Aceasta cladire impunatoare, transformata de noul proprietar al castelului in punct de cazare, nu a fost declarata ca monument istoric, desi e cea mai veche din acest ansamblu. Pentru construirea castelului de vanatoare Neculai N. Ghika a tocmit un arhitect italian, a adus mesteri italieni si materiale de constructii din strainatate, printre care si marmura de Carara. Deoarece nu am putut reconstitui datarea acestei minunate constructii in stil romantic am luat in consideratie afirmatia viceprimarului comunei Dofteana, Dumitru Salaru (fost administrator al cladirii cat a functionat ca spital TBC), conform careia pe pardoseala de mozaic era inscris anul «1889», data la care probabil, constructia fusese terminata si inaugurata, iar conform traditiei, balul avusese deja loc”.
Istorie zbuciumată
Castelul de la Dofteana a avut o istorie zbuciumata in ultimii 70-80 de ani, despre aceasta perioada etnologul Dorinel Ichim marturisind: “Intre anii 1941-1944, in castelul de la Dofteana a fost stabilit Comandamentul armatei germane a Wehrmachtului. Dupa ce au fost intoarse armele impotriva Germaniei fasciste, castelul de la Dofteana a fost devastat de catre armata sovietica, impartasind aceeasi soarta ca si celelalte de la Comanesti si Darmanesti. Intr-un proces verbal care poarta data de 16 octombrie 1945 este consemnata hotararea Comitetului de expropriere si improprietarire din comuna Dofteana, prin care se expropria mosia Emil Ghika (urmasul lui Neculai Ghika), din com. Dofteana, jud. Bacau. Nationalizat ca urmare a aplicarii Decretului Lege nr. 83/1949, atat castelul de la Dofteana, cat si cele peste 12.000 hectare de padure au trecut in proprietatea statului. Mai multe camere au fost umplute cu obiecte de valoare si sigilate, impunatoarea cladire devenind sediul mai multor institutii de stat, printre care spital TBC, casa de copii, sanatoriu de reumatologie infantila. Desigur ca toata avutia inventarului de interior din cele 33 de camere a fost irosita, la ora actuala cladirea fiind goala, dupa ce a suferit doua incendii si mai multe devastari la care au luat parte deopotriva armata germana, armata sovietica, comunistii veniti la putere si o parte dintre localnici. S-au infruptat si ei cu cate ceva iar cand nu s-a mai gasit nimic de furat, au inceput sa il devasteze. In anul 1988 a fost luat un policandru de toata frumusetea, fiind dus la Palatul Ghika, expus in casa scarii, in locul celui disparut, in anul urmator, 1989, deschizandu-se Muzeul de etnografie in acest palat la Comanesti, muzeu pentru care eu am lucrat foarte mult. Castelul de la Dofteana nefiind retrocedat din lipsa mostenitorilor plecati din cauza urgiei comuniste, tocmai in indepartata Australie, dupa evenimentele din 1989 s-a ajuns la o solutie: Primaria Dofteana a trecut castelul si parcul acestuia din domeniul public in domeniul privat al comunei. A urmat partea cea mai trista deoarece castelul a fost dezafectat si deconectat de la utilitati, fiind in continuare devastat. Greu si incomod de administrat de catre primarie, din cauza lipsei de fonduri, a fost luata masura de catre Consiliul Local al Primariei Dofteana sa fie scos la vanzare prin licitatie publica. Deoarece pretul era destul de mare, licitatia se amana mereu si pana la urma a fost adjudecat de firma Ener­go-Mecano-Service Darmanesti, condusa de catre Adrian Cadar, cu pretul de 7 mi­liarde de lei vechi, impreuna cu cele 3,8 hectare parc din jur, pe care a mai dat 1,5 miliarde de lei vechi. Desi noul proprietar a inceput sa-l reabiliteze prin repararea interiorului, necazurile nu au incetat sa se abata asupra castelului cu pricina. Un groaznic incendiu a cuprins aproximativ 70 la suta din acoperisul mansardat (in jur de 700 metri patrati), provocand mari distrugeri la sarpanta acoperisului, la pod, parchet si pereti. Desi pompierii au stabilit drept cauza a incendiului existenta unei surse de foc deschis, noul proprietar nu a exclus posibi­litatea ca vreunul din satenii din jur sa fi pus foc, nemultumiti fiind ca nu mai puteau intra pe domeniu sa fure sau sa-si pasca vitele, deoarece imprejmuise cu gard de tabla noua proprietate dobandita prin cumparare. Ritmul lucrarilor in vederea refacerii cladirii a incetinit, fiindu-i necesare cam 14 mi­liarde de lei vechi, suma care ii lipsea proprietarului. Intrucat nu si-a gasit un partener de afacere cu bani, cu care sa se asocieze, proprietarul este dispus sa scoata Castelul de la Dofteana la vanzare. Din orice parte l-ai privi, conacul - o somptuoasa cladire din marmura si caramida rosie, ce contrasteaza cu verdele intens al copacilor deveniti seculari - se mandreste cu splendida-i decoratie, care cere multe ore de meditatie spre a o intelege”.

Palatul Ştirbei

      Asemuita de unii cu Valea Loarei, datorita castelelor si palatelor sale, Valea Trotusului mai are un monument istoric deosebit: Palatul Ştirbei din Dărmaneşti.

El a fost construit pe un platou la altitudinea de 600 metri, in 1906, dupa trei ani de munca, de Gheorghe Stirbei si Elisabeta Baleanu, fiind realizat de mesteri italieni, dupa planul arhitectului N. Ghika Dudesti. Pana la nationalizare viata la Darmanesti a avut ca puncte de reper sosirea la castel, in luna mai, a familiei princiare si plecarea acestora, in luna septembrie. Din timpul primului Razboi Mondial, cand printul Gheor­ghe Stirbei a cazut rapus de tifos, localnicii au randuit ca acest castel sa aiba “fantana printesei”, ei fiind “slujitorii” acesteia. Viata fa­miliei princiare s-a spulberat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cand printesele au fost expropriate si alungate, fara a li se da dreptul de a lua cu ele unul din lucrurile familiei. Inconjurat de un parc de 125.095 metri patrati, intre anii 1947-1977 castelul a functionat ca sanatoriu TBC iar apoi ca tabara scolara.
Sursa: textul articolului a fost preluat integral din Oneşti Expres (http://www.onestiexpres.ro/castelele-vaii-trotusului.html).

      Tot din frumoasa vale a Trotuşului (o adevărată "Prahovă a Bacăului", după cum o caracteriza Alexandru Vlahuţă), chiar dacă nu se încadrează în fizionomia  castelelor, trebuie  neaparat amintit  şi Palatul Ghika din Comăneşti, inclus în patrimoniul naţional, care actualmente găzduieşte Muzeul de etnografie şi artă „Dimitrie Ghika – Comăneşti”. Palatul a fost construit în anul 1890, după proiectul arhitectului francez  Albert Galleron, nimeni altul decât proiectantul Ateneului Român din Bucureşti.