Pentru câteva zile, Bacăul vibra la unison...
Fotodocument: statuia poetului George Bacovia în anul 1971
Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
Pentru câteva zile, Bacăul vibra la unison...
Fotodocument: statuia poetului George Bacovia în anul 1971
Privesc planșele care surprind câteva frânturi din evoluția orașului. Idei urbanistice care au devenit realitate, idei care au dispărut sau au fost remodelate, toate încercând la timpul lor să schimbe fizionomii, funcționalități, estetici, așteptări, destine... Îmi aduc aminte ce spunea Italo Calvino în "Orașele invizibile" (1972): "Orașele, ca și visele, sunt făcute din dorințe și din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înșelătoare.” Pe firul timpului, spațiul urban poate fi ușor compartimentat și apropriat, dar cât de greu este să îl modelezi pentru bucuria cetății...
O mostră din obsedantul deceniu...
Din Parcul Libertăţii coloane nesfârşite de oameni ai muncii — petrolişti, mineri, constructori — se îndreaptă spre tribună, scandând cu multă însufleţire lozinci: „Trăiască în veci marele Stalin, stegarul păcii şi libertăţii popoarelor!“, „Slavă lui Stalin!“.
Demonstranţii poartă panouri şi grafice prin care raportează cu mândrie partidului succesele obţinute în întrecerea socialistă. Printre ei se află colectivele întreprinderilor „Steaua Roşie“, „Partizanul“, „Proletarul“, etc. Colectivele puternicului combinat forestier „21 Decembrie“ — Vaduri, şantierul 801 construcţii Bicaz, fabricile de cherestea „Horia, Cloşca şi Crişan“, „7 Noembrie“, etc., ca şi Direcţia Regională Silvică-Bacău, deţinătoarea drapelului roşu de producţie pe ţară, produc în contul anului 1953.
Defilează brigadierii petrolişti Gheorghe Nichifor, Stoian Nicolae, Ion Stănescu, Ion Marian, etc., care, aplicând metoda sovietică a forajului rapid, realizează zilnic aproape două norme. Zilele acestea colectivul oficiilor de producţie 1 şi 3 a trimis patriei primele tone de petrol în contul anului 1953.
În aplauzele mulţimii trec brigăzile cunoscuţilor mineri fruntaşi Despa Vasile, Bâlbâc Ştefan, Harjaba Constantin, Tuluc Teodor, Acasandrei Vasile, Bran Alexandru, Mocanu Vasile, etc., care, aplicând metoda graficului ciclic, realizează zilnic aproape o normă şi jumătate. Stahanovistul miner Huluţaş Constantin extrage cărbune în contul anului 1953. Panourile şi pancartele purtate de manifestanţi vorbesc despre realizările regimului de democraţie populară.
Aproape 500 de petrolişti din regiunea Bacău au primit până acum apartamente spaţioase, cu tot confortul. Alte zeci de blocuri muncitoreşti, şcoli, cluburi, etc. sunt pe terminate. Pe Valea Tazlăului au fost puse la dispoziţia petroliştilor două dispensare, dotate cu tot confortul şi personalul necesar. In centrul carbonifer Comăneşti a fost inaugurat zilele acestea un spital modern cu o capacitate de 150 de paturi, având 26 de medici, etc. Toate acestea vorbesc cu putere despre grija partidului şi guvernului pentru ridicarea necontenită a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii.
Sursa: "Scînteia" 11 nov 1952
Foto: Demonstraţie "spontană" a oamenilor muncii în Piaţa Malinovschi (!) din Bacău. Sursa: Abramiuc Ioan, Teofănescu Viorica (1960) - "Geografia Regiunii Bacău", manual pentru clasa a III-a, Sfatul Popular Regional Bacău - Secţia Învăţămînt şi Cultură.
Vezi şi: Bacăul cartierelor muncitoreşti
Undeva, la periferia centrului. Un arcuș tineresc încarcă atmosfera bacoviană. Nimic deosebit, la urma urmei, pentru un un oraș considerat de rang superior, cel puțin la nivelul decupajului național.Totuși ceva aparte alungă futilitatea unei zile obișnuite, fie ea și de început de week-end. Sutele de aprecieri pentru instantaneul citadin, încărcat pe Facebook (simplă înregistrare video, fără nicio valență artistică a videografului), ar putea surprinde. Comentariile, la fel, unele dintre ele neputând localiza propriul oraș...Un simplu arcuș poate schimba un crâmpei de zi, o stare de spirit, o banală ieșire citadină între punctele A si B, o stradă... Un simplu exemplu care arată că totuși orașul ăsta nu e chiar inert. Din spatele ecranelor, orașul vibrează. Are nevoie de sociabilitate. Jinduiește după puls, evadare, culoare și interacțiune în spațiile publice, în interstiții. Oamenii vor momente informale, evadări, rupturi ale banalului, dislocări ale plumbului din picioare și din gândire. Un oraș are o fantastică capacitate de regenerare... Istoria urbanismului certifică acest lucru. Singura problemă este să-i oferim, măcar din când în când, un câmp fertil. Pentru ca noi, vremelnici călători prin facerea și prefacerea unei urbe, să ne bucurăm, precum efemeridele, de o zi luminoasă...
"Un oraş bun este ca o petrecere bună. Oamenii stau mai mult pentru că se simt bine", ne spune foarte plastic, dar perfect adevărat Jan Gehl în "Cities for People" (2010). Ce trăsături ar trebui să îndeplinească oraşul pentru a ajunge la acest statut? Să fie vivace, sigur, durabil şi sănătos. Noi pe unde ne aflăm, în acest cvasigeneralizat declin demografic, economic, identitar, moral? Greu de cuantificat. Buimaci, pe sunet de vioară, ridicăm mirați privirea din pământ: "Ce frumos!" Apoi continuăm să zapăm pe ecranele noastre, admirând imagini cu orașe de aiurea...