La plăcinte, înainte...

  Festivalul Plăcintelor de la Hârja (comuna Oituz), o foarte faină manifestare care are deja tradiție, aplomb și mult suflet pus de oamenii locului. Felicitări!

Noaptea Muzeelor: Bacău, urbea cu parfum de epocă

 Neastâmpăr, pasiune nețărmurită, dragoste necondiționată pentru palimpsestele Bacăului. Mihai Ceucă, omul providențial care ne descifrează cu farmec și acribie tainele orașului pierdut, dar nu și uitat...

Eternul Bacovia...

 "Viața e mai tare decât mizeriile ei.”

Inedit: Soarele a ieşit la suprafaţă!

Sloganul comuniştilor la alegerile din anul 1946. Iată ce a putut ieşi la suprafaţă de sub tencuiala fostului club CFR, cu prilejul unor lucrări de reabilitare care se desfăşoară în această perioadă. Palimpseste ale istoriei recente din Bacău care merită cercetate şi păstrate...

Detalii aici.

Preambul la un...sfârşit de sezon

„În anii neliniştiţi ai tinereţii şi în blazarea maturităţii care urmase, casa, grădina, uliţa, satul, toate fuseseră pentru mine locul scutit de fatalitatea timpului. Or, dintr-odată, timpul arăta că nu dovedise prea multă îngăduinţă nici cu oamenii, nici cu locurile. Satul fusese veşnic până când, brusc, n-a mai fost. Reţinerea de a o mai vizita pe bunica ţinea şi de încercarea de a ignora inevitabilul. Nu mă simţeam în stare să mă confrunt cu imaginea reconstituirii propriei copilării. În fond, sînt arhitect, nu arheolog. Mă simţeam în postura feciorului de împărat care riscă să treacă involuntar în Valea Plângerii. Nu voiam să-i repet greşeala. (Marius Chivu – Întoarcerea, în Sfârşit de sezon, Editura Polirom,  2014)

      P.S.: am citit acest volum de povestiri imediat după (mult prea lăudatul) roman „Sorotonină”, recent apărut sub semnătura francezului Michel Houellebecq. Am convingerea că Marius Chivu chiar este talentat...

(În)semne de carte (12): "M-am hotărât să devin prost"

  „Banii, succesul, integrarea într-un mediu recunoscut ca având baze solide, toti acesti factori contribuie la o economisire de sine. Nu mai ai nevoie sa te gandesti la dorintele tale, la morala ta, la actele tale, la prietenii tai, la viata ta, nu mai ai nevoie sa intelegi, să cauti: mediul iti ofera toate astea la cheie.”

(Martin Page - "M-am hotărât să devin prost", Humanitas Fiction, 2015)

(În)semne de carte (11): "Stoner"

       “În biblioteca Universității, se plimba printre rafturile de cărți, printre miile de volume, inhalând ca pe o tămâie exotică mirosul stătut de piele, pânză și pagini care se măcinau. Uneori se oprea, scotea un volum din raft și îl ținea o clipă în palmele mari care se înfiorau la atingerea încă străină a cotorului, copertelor și paginilor care se lăsau în voia mâinilor lui. Apoi răsfoia cartea, citea câte un paragraf la întâmplare, întorcând paginile cu degete țepene, ca și cum se temea că ar fi putut rupe și distruge cu stângăcia lor ceea ce abia descoperiseră cu atâtea eforturi.”

   “Uneori, cufundat în cărți, îl izbea dintr-odată revelația că sunt atâtea lucruri pe care nu le știe, atâtea cărți pe care nu le citise; și seninătatea pe care se străduia să o obțină se făcea țăndări în clipa în care realiza ce puțin timp îi oferea viața să citească atâtea, să învețe tot ce trebuia să știe.”

(John Williams - Stoner, Editura Polirom Iaşi, 2014)

O recenzie deosebită o puteţi citi aici.

(În)semne de carte (10): "Tuareg"

    “Să traiesti ca o piatră, atent sa nu faci nici o miscare ce consuma apa.Chiar si noaptea trebuie sa te misti incet ca un cameleon,si in felul asta, daca reusesti sa devii insensibil la caldura si la sete si, mai ales, daca izbutesti sa-ti invingi  panica si sa-ti patrezi calmul, ai o mica posibilitate de supravietuire”.

    „Tuaregii înfing stelele în suliţă, ca să-şi lumineze drumul cu ele..”

Alberto Vazquez-Figueroa, Tuareg, Editura Polirom, Iaşi, 2005)

(În)semne de carte (9): "Viaţa pe un peron"

"Am şi un decalog aici. Eu l-am scris şi tot eu l-am atîrnat pe peretele sălii de aşteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă con­ving s-o urmez.

Iată-le cum sună:

Prima poruncă: Să aştepţi oricît.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi ru­găciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de fă­cut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De cîte ori sînt în dificultate, apelez la el. Mă uit şi caut po­runca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi ime­diat îmi revin. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără asta. Poate că omul s-a obişnuit să i se poruncească. El îşi permite să fie surd la rugăminţi, dar devine atent cînd i se porunceşte. N-aţi văzut că şi Dumnezeu a folosit aceeaşi metodă? În loc să ne ilumineze, a des­coperit că e mult mai comod să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniştit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăţia cerurilor şi că, la nevoie, păcătoşii vor fi minaţi cu biciul spre mîntuire.

Dar să las în grija altora împărăţia cerurilor şi să mă ocup de pustiul meu. Mai ales că, sincer vorbind, eu mă număr printre cei care, oricît i-ar lovi cineva peste degete, nu pot spune "sînt fericit", ci "mă doare". Hotărît lucru, n-am nici jumătate de sfînt în mine."

(Octavian Paler - Viaţa pe un peron, Editura Polirom, Iaşi, 2014)

(În)semne de carte (8): "Cei opt munţi"

„Dacă cineva se duce sa stea la mare altitudine asta e din pricina că la una mai joasă nu e lăsat în pace.

– Şi cine stă mai jos?

– Stăpâni. Armate. Preoţi. Şefi de raion. Depinde.”

(Paolo Cognetti - Cei opt munţi, Editura Polirom, 2017)

(În)semne de carte (7): "Arta simplităţii"

    „Şi totuşi, să trăiesc simplu nu mi-a fost foarte... simplu! A fost mai degrabă încununarea unei lente metamorfoze, dorinţa din ce în ce mai puternică de a trăi cu mai puţin, dar cu mai multă fluiditate, libertate şi lejeritate. Şi cu mai mult rafinament.”

  „Trebuie să acceptăm în viaţă o anumită doză de nebunie, să nu căutăm mereu cauzalitatea şi să primim cu braţele deschise misterul. Cine a avut un vis frumos, spunea Henry Miller, nu se va plânge niciodată că şi-a pierdut vremea. E bucuros, căci a participat la o experienţă care i-a înălţat şi i-a înfrumuseţat realitatea.”

          (Dominique Loreau – Arta simplităţii, Baroque Books & Arts, 2012)

(În)semne de carte (6): "Sunetul muntelui"

    "Căsătoria e o mlaştină periculoasă care înghite la nesfârşit greşelile partenerilor" 

(Yasunari Kawabata, "Sunetul muntelui", Editura Humanitas Fiction, 2016)

(În)semne de carte (5): "Grădina ceţurilor din amurg"

„Amintirile sunt ca nişte pete însorite într-o vale cufundată în umbră – se mişcă odată cu norii. Din când în când lumina cade pe un anume punct din timp, îl scoate în evidenţă o clipă, apoi norii se unesc, îminşi de vânt, raza de lumină dispare şi lumea e din nou întunecată”

„Oare să fim cu toţii la fel, oare cu toţii să ne ducem vieţile tălmăcind tăcerile dintre cuvintele auzite, descifrând ecourile memoriei ca să desenăm propriile noastre hărţi şi să înţelegem lumea din jurul nostru?”

Tan Twan Eng – Grădina ceţurilor din amurg, Editura Polirom, Iaşi, 2013

(În)semne de carte (4): "Frumoasele străine"

„Nimeni nu iese din propria viaţă curat. Toţi purtăm cu noi traumele, nefericirea, ofensele, eşecurile, nedreptăţile, adversităţile celorlalţi. Cei mai buni dintre noi încearcă să nu perpetueze răul, să nu-ntoarcă asupra altora, la rândul lor, răul care li s-a făcut. Dar fiecare ne torturăm pe noi înşine amintindu-ne în detaliu, cu o claritate halucinantă, în atâtea nopţi fără somn, episoade din viaţa noastră în care răul şi perversitatea au triumfat.”

      Mircea Cărtărescu –Frumoasele străine, Editura Humanitas, 2017

(În)semne de carte (3): "Ceaiul lui Proust"

"Duminică dimineața, în lenea orelor decolorate care anunță deruta repausului…"

 Norman Manea - Ceaiul lui Proust, Editura Polirom, 2016

(În)semne de carte (2): "Calvarul"

"În lume numai cel ce țipă are dreptate. Și mie, vai, urâtă mi-a fost gălăgia de orice fel...Și frazele care înlocuiesc sentimentele și astupa golurile!"

       Liviu Rebreanu - "Calvarul", Editura Liviu Rebreanu, 2006

(În)semne de carte (1): "Eleganţa ariciului"

Cărţile bune sunt precum prietenii adevăraţi: greu de descoperit. Multe sunt momentele în care tehnica modernă ne permite să imortalizăm clipele plăcute petrecute cu prietenii. Pentru cărţi, astfel de momente se petrec în liniştea foşnetului de pagini, fără urmări vizibile în planul unei memorii vizuale pe termen lung. Un (în)semn digital de carte poate că ar fi de folos pentru necesare aduceri aminte, peste ani şi ani, alături de vechi prieteni, cu care să scormonim jarul unor trăiri, stări, sentimente. Cărţile şi prietenii au capacitatea de a transcede vremii şi vremurilor...Serialul care va urma poate uşura această caracteristică de suflet.

       “E atât de omenească această capacitate de a iubi arborii, e atâta nostalgie a primelor noastre uimiri, atâta intensitate în a te simți cât de neînsemnat ești în sânul naturii… Da, asta e: evocarea copacilor, a măreției lor indiferente și a dragostei pe care le-o purtăm ne învață cât suntem de derizorii, paraziți mizerabili mișunând la suprafața pământului, și în același timp ne face vrednici de a trăi, pentru că suntem capabili să recunoaștem o frumusețe care nu ne datorează nimic.”

“Oamenii cred că aspiră la aștri și sfârșesc ca niște peștișori aurii într-un bol. Mă întreb dacă n-ar fi mai simplu să li se explice de la început copiilor că viața-i absurdă. Asta ar răpi câteva momente bune copilăriei, dar i-ar aduce un câștig considerabil de timp adultului – fără a mai pune la socoteală că l-ar cruța de cel puțin un traumatism, cel al bolului.”

Muriel Barbery – Eleganţa ariciului, Editura Nemira, 2016