Participă!

sâmbătă, ianuarie 27, 2024

Dinamici demografice şi spaţiale în oraşul Bacău


La recensământul populaţiei din 1992, Bacăul avea să atingă apogeul demografic: 205.029 locuitori. Ultimul recensământ (2021) avea să bifeze doar 136.087 rezidenţi, cu o treime mai puţin.

În anul 1993, intravilanul oraşului Bacău însuma 1883 ha dintr-un total de 4318,7 ha, cât reprezintă suprafaţa teritoriului administrativ. În trei decenii, intravilanul a ajuns să ocupe aproape 90% din suprafaţa municipiului (3880 ha).

Dinamica teritorială a municipiului Bacău în perioada 1991-2022  (sursa imaginilor: Google Earth)

La sfârşitul anului 1991 existau 63.169 locuinţe. La finalul lui 2022, Bacăul aduna o zestre de 73126 locuinţe. Ar fi interesat de analizat dinamica numărului total de clădiri. Nu am date la îndemână, rămâne pe altădată.

Despre densitatea populaţiei şi faptul că am rămas în topul celor mai densificate oraşe am mai scris. Nu am informaţii oficiale despre parcul de autovehicule înmatriculate pe raza oraşului. Chiar şi fără aceste statistici, ne este foarte clar că evoluţia motorizării a fost una aproape exponenţială. Implicit, problema mobilităţii băcăuanilor şi dezvoltarea unei infrastructuri moderne devine o prioritate pentru viitorul apropiat într-un oraş foarte densificat, cu o tramă stradală subdimensionată şi ineficientă pentru "muşuroiul" care se prefigurează tot mai mult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu