Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

luni, iulie 31, 2023

Bacăul mai sărac: a trecut în neființă prof. Valeriu Bogdăneț

      Pe 26 iunie l-am sunat pe domnul profesor, cu ocazia împlinirii vârstei de 91 de ani. Pregătisem o mică surpriză ad-hoc, punând într-un plic câteva scanări după fotografiile publicate de domnia sa în presă timpului. Cu emoție și bucurie, domnul profesor avea să-mi povestească pe parcursul zilei următoare poveștile din spatele acestor crâmpeie de timp înghețat sub magia lentilei aparatului foto. M-am bucurat mult auzindu-i vocea clară și jovială, în pofida necazurilor din ultima perioadă. Ne-am despărțit telefonic cu speranța unei vizite printre cărți, în apartamentul său de lângă parcul la care ținea atât de mult. De astăzi nu mai am cum. S-a mai stins un om-document, o pagină din istoria Bacăului, un intelectual veritabil, un gentleman. S-a mai încheiat un capitol frumos din copilăria mea, rămânând farmecul ultimelor întâlniri, atunci când aveam să-l (re)descopăr, depănând împreună amintiri despre orașul de odinioară. La loc de cinste vor rămâne aparatul foto primit cadou în anul 2017, câteva fotografii de familie făcute de mâna artistului fotograf ...și șansa de a-mi intersecta traseul cu un om aparte, de o rară eleganță...

      Lumină bună acolo Sus, domnule profesor!

        Dumnezeu să vă odihnească în pace!


http://www.deferlari.ro/.../cu-sufletul-pe-declansator...

http://www.deferlari.ro/.../clipa-de-frumos-prin-lentila...

http://www.deferlari.ro/.../o-imagine-exceptionala-cu...

https://www.desteptarea.ro/a-murit-profesorul-valeriu.../...

http://www.deferlari.ro/.../prof-valeriu-bogdanet-la-91...

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10222264553343179&id=1246029445



Foto 1: scanare revista Ateneu (1983)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu