Participă!

sâmbătă, iunie 17, 2023

Clipa de frumos... prin lentila profesorului Valeriu Bogdăneţ

      Hazardul îşi are rostul lui în albia timpului, înfrumuseţând-o. Articolul de mai jos este un astfel de exemplu, fiind descoperit zilele trecute cu totul întâmplător. Aflat acum cam la aceeaşi vârstă de la momentul apariţiei în revista „Ateneu” (1983), imaginea fotografului îmi pare că surprinde cel mai bine esenţa unui om aparte, ce transcede şabloanele vremurilor. Într-o perioadă tulbure, în care arta fotografică era rară şi aproape prohibitivă, imortalizarea clipei de frumos devenea un eveniment memorabil pentru „actorii” surprinşi de lentila magică.

Sursa: revista Ateneu (1983)

    În amintirea celor câtorva fotografii din arhiva personală care poartă semnătura luminoasă a domnului profesor Valeriu Bogdăneţ, câteva ore de imersie în presa de odinioară reprezintă doar un mărunt omagiu adus unui senior care şi-a legat numele de evoluţia Bacăului, aducând bucurie prin fotografiile domniei sale, prin valoarea lor documentară, prin fiorul nostalgic care vine spre clipa prezentă. Trăiri, sentimente, evenimente, repere cronologice personale sau sociale, tumult şi linişte, natură şi om...Mica selecţie care urmează reflectă pe deplin sclipirea dată de momentul de graţie fotografică, spre neuitare...

























Surse: Ateneu, Scânteia tineretului, Tribuna şcolii, Sportul - perioda 1962-1980


Fugit irreparabile tempus....

(foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, perioada 1971-1980)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu