Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

sâmbătă, mai 06, 2023

Valoarea eco-protectivă a verdelui urban

    Un tei de 50 de ani care încă manifestă o creștere activă, realizează anual un număr de peste 300000 de frunze, însumând o suprafață verde de aprox 600 mp. Într-o zi de vară, acest tei mediu poate filtra 4000-5000 mc de aer din care consumă 9 kg CO2 si produce 6-7 kg O2. Cele 300000 de frunze tomentoase (cu perișori moi), cu peri stelați, inclusiv pe pețiol, pot reține cantități importante de praf, care apoi este spălat de ploi și ajunge pe sol. Din acest punct de vedere, teiul se situează pe locul trei, după stejar și ulm. În plus, teiul (la fel ca alte specii: pin, brad, stejar, Catalpa etc) emite fitoncide, substanțe volatile organice complexe de autoapărare împotriva microorganismelor și insectelor, care distrug inclusiv bacilul tuberculozei, agentul dizenteriei și al unor afecțiuni pulmonare (acțiune bactericidă și fungicidă). În conditiile acestei perioade din an in care invelișul foliar este în dezvoltare, solul este uscat, vântul este o constantă a Văii Bistriței și orașul este împânzit cu lucrări de construcții, să nu ne mirăm de cantitătile foarte mari de praf din atmosfera citadină... 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu