Când dai de o plăcută amintire fotografică: Bacău, 5 mai 2017: prof. univ. dr. Octavian Groza, magistrul de la care am am aflat că există şi alfel de spaţii, că locurile şi teritoriile îşi au propria vibrare afectivă...
« Omul este o fiinţă gregară, obsedată de centralitate. Această obsesie este creatoare de spaţiu. Spaţiul şi distanţa îşi au izvoarele în interiorul persoanei. Fiecare individ este axis mundi: în funcţie de verticalitatea persoanei, desfăşurată între teluric şi celest, lumea se desfăşoară în faţa, în spatele, la dreapta şi la stînga persoanei. Singurătatea acestei centralităţi nu convine, oboseala de a crea lumea în mod continuu îşi spune cuvîntul, şi atunci indivizii îşi însumează centralităţile într-una colectivă – totem, catedrală, piaţă, primărie, sat, oraş- depersonalizînd dimensiunile lumii prin instaurarea nordului, sudului, estului, vestului şi tuturor celorlalte direcţii posibile, care nu mai angajează persoana ci comunitatea sa. Practicile cotidiene ale persoanei, libertatea sa intrinsecă în ultimă instanţă, sînt transferate practicilor cotidiene ale comunităţii şi astfel hoinăreala virtuală haotică devine o gravitare cuminte în jurul polilor consfinţiţi şi împărtăşiţi de toată lumea. Distanţa pură devine traseu, mişcarea devine deplasare eficientă, experienţa individuală se diluează în experienţele multiple ale grupului iar cunoaşterea lumii de către individ devine din ce în ce mai aproximativă pe măsură ce distanţa de la centrul comunitar către exterior se măreşte. Cotidianul topeşte metrii în minute iar geografiile individuale devin geografii ale timpului mai mult decît geografii ale spaţiului. Spaţiul rămîne apanajul aventurierilor, celor care sfidează cochilia teritorială sau celor care sînt constrînşi, în interesul comunităţii, să se deplaseze în exterior. » (Octavian Groza - "Diferenţiere şi diferenţă: o geografie a identităţii teritoriale", Bucureşti, 2000)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu