Participă!

joi, februarie 09, 2023

"Radiografia" termică a celei mai geroase dimineţi de până acum

    Regim anticiclonal (presiune atmosferică în jurul valorii de 1022 mb), cer senin: condiţii excelente pentru a începe ziua cu o dimineaţă foarte geroasă. În imaginea de mai jos puteţi observa variaţia temperaturilor înregistrate expediţionar în 1301 puncte distincte de pe rază municipiului şi din zona suburbană. Măsurătorile au fost efectuate de colegul geograf Bogdan Pădurariu, înainte de răsăritul Soarelui (ora de plecare pe traseu: 5,25 💪), în cadrul proiectului UCLAR (Urban Climate Assessment: a pre-requisite in designing cities’ resilience response to climate change for Romania’s North-East Development Region), coordonat de prof. univ. Lucian Sfîcă (Facultatea de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi). Valorile termice s-au încadrat între - 15,9 C şi -9,3 C (culorile albastru şi verde corespund unor valori mai coborâte, iar galben, portocaliu şi roşu temperaturi mai ridicate). În intervalul "trekking-ului urban" , la staţia meteo din reţeaua ANM (situată în vestul oraşului, la 175 m altitudine), mercurul termometrelor a indicat  -12,0 C (la ora 5,00) şi -13,5 C (la ora 8,00), cu o minimă absolută de -14,7 C. Un excelent studiu de caz despre frumuseţea şi utilitatea topoclimatologiei urbane, despre care vom vorbi însă pe larg în viitorul apropiat.

Foto: "trekking" meteo efectuat de prof. Bogdan Pădurariu în această dimineaţă (interval orar 5,25-7,07)

Update: minimele zilei (sursa: ANM)
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu