Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, februarie 12, 2023

Invitaţie pentru întocmirea listei arborilor cu valoare deosebită din municipiul Bacău

      Recent a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor din municipiul Bacău (REGISVER). Articolul 17 face referire la arborii remarcabili:

Art. 17 (1) La arborii care sunt declaraţi Monumente ale Naturii nu se vor executa tăieri decât cu aprobarea Subcomisiei pentru ocrotirea monumentelor naturii (Academia Română), la propunerea Primarului Municipiului Bacău.

(2) La arborii care au o valoare estetică și/sau istorică deosebită, recunoscută la nivelul comunității, dar care încă nu beneficiază de un regim special de protecție, nu se vor executa tăieri decât cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Bacău, la propunerea Primarului Municipiului Bacău.

(3) Lista arborilor cu valoare estetică și/sau istorică va fi întocmită în termen de 90 de zile de la aprobarea prezentului regulament, la propunerea Secției Spații Verzi, după o consultare publică care va dura cel puțin 30 de zile, urmând să fie aprobată de Consiliul Local al Municipiului Bacău. Lista poate fi ulterior completată prin înaintarea propunerilor în vederea avizării către Comisia locală pentru spații verzi, care va selecta și transmite Consiliului Local propunerile de completare a listei.

(4) Împreună cu lista arborilor cu valoare estetică și/sau istorică se va întocmi regulamentul pentru protejarea lor în care se va include obligatoriu o zonă de protecție și se vor specifica tipul de lucrări de intervenție ce se pot executa în interiorul zonei.

    Avem astfel şansa de a completa împreună lista acestor arbori (nu mulţi, dar nici puţini), oferind informaţii preţioase din zona dumneavoastră. Doar împreună putem avea o situaţie reală, actualizată, prospectivă, care să permită ulterior conservarea, ocrotirea şi promovarea acestor exemplare valoroase din peisajul urban băcăuan. Vă mulţumesc anticipat!

Pe aceeaşi temă: Arbori remarcabili în Parcul CancicovArbori remarcabili din Bacău

16 comentarii:

  1. Vis a vis de autogara pe acel teren viran unde acum este o organizare de șantier se afla u superb arbore

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este vorba despre un stejar centenar. L-am luat în evidenţă. Mulţumim!

      Ștergere
  2. Nucul salvat de cetățenii de pe Panselelor, după care s-a ridicat un hipermarket Penny încă în fază de suspendare a AC. Adresa Mărășești 100A sau 92. Cazul este celebru de 6 ani și se judecă anularea AC și sperăm că se va și demola. Acel nuc a rezistat numai datorită oamenilor, nu însă și alți peste 50 de arbori din acel areal.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fratele stejarului plantat de Rege. Cel din parcarea autogarii, caruia i.au mutilat crengile de jos ca nu incapeau sa darame mai repede cladirile monunent istoric aflate in subordinea ministerului invatamantului.
    Poate macar falnicul copac sa scape, mai ales ca s.a facut organizarea de santier cu containerele exact lipit de el.

    RăspundețiȘtergere
  4. In Parcul Cancicov sunt inca arbori care ar trebui protejati:stejari seniori ca de ex cei care flancheaza statuia lui M Eminescu si nu numai,un nuc negru geaman senior mai in varsta decat cel din Copou , barbierit ingrozitor situat in zona din spatele statuii lui M Eminescu ,asta toamna am gasit nuci negre prin iarba,apoi este un par salbatic senior a carui coroana a fost distrusa in ultimii ani si a ramas trunchiul cu cateva crengi,este situat langa o banca ,pe partea stanga a aleii f aproape de fantana arteziana cu "cele 3doamne"...revin

    RăspundețiȘtergere
  5. Am revenit pt unele completari:1)stejarul secular situat la adresa Str.G Bacovia nr 44 A ;2).castanul cam de varsta celui din vecinatatea statuii lui G Bacovia ,amplasat in curtea Lic Ferdinand langa gard,a carui coroana a fost macelarita ,este inca sanatos in aparenta ;3)salcia seculara amplasata pe colt Str.9 Mai si Str Ana Ipatescu ,candva era o scoala cu etaj ,clasele 1-4 in preajma ei...voi reveni!

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua am revenit cu riscul de a plictisi:1).este un stejar pe Str. Oituz ,cum priviti la Scoala nr 19 ,pe dreapta ,dupa terenul de sport,are in fata cuva goala a unei vechi fantani arteziene,ar fi pacat sa fie taiat de viitorul proprietar al cladirii goale acum!2).pe partea stanga a Casei de Cultura cum stati cu fata la ea inca supravietuiesc 2 ciresi salbatici mai inalti decat Casa de Cultura,care primavara incanta cu florile lor,ii stiu eu de peste 6o de ani ,apoi mai sunt 3 arbori Tisa,seniori cu trunchiuri multiple ,unele trunchiuri au fost taiate aproape la nivelul solului,se poate admira culoarea frumoasa si specifica a lemnului ,3).in Parcul Cancicov,stand cu spatele la fantana cu cele 3doamne,in spatiul verde din stanga se vede ce a mai ramas dintr-un dud secular,care initial avea niste crengi foarte groase dar fara mila au taiat mai mult de jumatate din dud,astfel ca a mai ramas un segment redus inclinat spre dreapta,care anul trecut era plin de frunze...putin respect si ocrotire merita,zic eu!Voi reveni!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am revenit:azi am mets special sa vad daca ciresul salbatic de peste 200 de ani ,mai este la "locul lui",adica Str Banatului nr 29 ,intr-o curticica a unei case f modeste ce pare nelocuita,el,seniorul este la strada si langa gardul improvizat din spatele "Centrului de dializa".Este o minune prin gabaritul lui care intrece cu mult un bloc cu 4 etaje,configuratia spatiala a crengilor care au crescut in voie !Merita salvat ,este printre putinii ciresi salbatici seculari ,supravietuitori...multi "frati" au fost taiati in ultimii 10 ani,desi la construirea blocurilor anterioare anului 89 au fost "iertati!"...erau sanatosi,ne bucurau cu florile lor primavara ,isi aduceau aportul la oxigenare ,dar "faceau mizerie" cu fructele lor si frunzele ...ziceau "decidentii" cu "macelarii lor!".

    RăspundețiȘtergere
  8. Poate ca trecut termenul de 30 de zile ,dar ,dar:1).este un cires salbatic care in curand va fi ca un palmier sau taiat ,cred ca are cca 100 de ani este amplasat in extrema dreapta in curtea fostului Camin (ruina acum)Alexandrina Cantacuzino de pe Str Oituz,este o mandrete de senior =cat a mai ramas inca din el,ar merita salvat!2).Mai este un cires salbatic asemanator langa gardul cladirii baptiste ,colt Str Oituz,cu fosta StrTrotus.3)Este un palc de salcii parca 9buc in curtea Scolii cls 1-8 I. Creanga/Str Tipografilor:pana acum 2 ani erau o minunatie cu coroanele bogate ,doua au trunchiuri de cca 1m,dar le macelaresc de cateva ori pe an "baietii!" ...distrugand umbra lor,aerul mai suportabil generat vara+++

    RăspundețiȘtergere