Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, februarie 19, 2023

Două propuneri pentru arborii remarcabili ai Bacăului

     În Regulamentul privind organizarea și întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor din municipiul Bacău (REGISVER) nu este prevăzută semnalizarea arborilor remarcabili, activitate necesară pentru ocrotirea, promovarea şi personalizarea  exemplarelor din viitoarea listă. O posibilitate de integrare a acestui aspect ar putea veni prin regulamentul privind protejarea acestor arbori, impus prin art. 17 (4) din actul normativ sus-menţionat. Plăcuţa informativă ar trebui să fie standardizată, estetică, neinvazivă pentru copac şi să prezinte în manieră sintetică principalele trăsături distinctive: specie, circumferinţă, vârstă aproximativă, importanţa istorică, dacă este cazul (ex: Stejarul Unirii). Am căutat pe internet câteva modele de plăcuţe, le puteţi analiza în colajul alăturat. Pentru detalii tehnice mai pretenţioase, inclusiv pentru alegerea unor soluţii alternative elegante de semnalizare (diferite tipuri de panouri), recomand Memoriul peisagistic de implementare a unei initiative locale de valorificare ornamentala a arborilor monumentali de pe teritoriul municipiului Timisoara (2020), disponibil on-line.

O altă propunere (zic eu binevenită din multe puncte de vedere…prospectivă) ar consta în responsabilizarea, monitorizarea si instruirea persoanelor fizice şi juridice care deţin specii protejate pe proprietăţi particulare. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu