Cunosc mulţi băcăuani pasionaţi, dar mulţi îşi pierd pe parcurs roadele muncii. Cunosc mulţi băcăuani competenţi şi altruişti, dar care li s-a făcut lehamite de modul în care se zideşte piramida actuală a valorilor. Cunosc mulţi băcăuani care şi-ar dori să facă ceva pentru comunitate, dar au fost refuzaţi sau duşi cu vorba de sistem. Cunosc mulţi colecţionari de valori materiale şi imateriale, dar care şi le păstrează pentru propria vanitate în turnul lor de fildeş. Cunosc mulţi experţi, dar expertiza lor se rezumă la articole academice sau îndărătnice luări de poziţie la conferinţe/ şedinţe/şuete. Cunosc mulţi băcăuani care sunt atotcunoscători, dar orizontul lor se afundă tot mai mult în ridicări de umeri. Cunosc mulţi băcăuani care încercă să iasă din cercuri strâmte, dar îi tot opreşte ceva: comoditatea, funcţia, determinarea, spleen-ul sau câte şi mai câte. Cunosc mulţi băcăuani care întorc banul cu lopata, dar nu ar da pentru comunitatea lor un singur leu. Cunosc mulţi băcăuani cu influenţă mai mică sau mai mare, dar care nu mişcă un deget dincolo de interesul personal. Cunosc mulţi băcăuani care iau taurul în coarne, dar în secunda următoare devin mieluşei. Cunosc mulţi băcăuani care ţin la spiritul locului, dar care şi-au pierdut încetul cu încetul aplombul...
Cunosc însă
puţini băcăuani ca cei de mai sus, care nu au nevoie în caracterizare de
conjuncţia „dar”. Printre ei, cu totul aparte, un băcăuan clădeşte zi de zi
printre palimpsestele urbei: Mihai Ceucă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu