Parcul Trandafirilor: ofranda anuală...

O ploaie de aur oferită băcăuanilor în liniște, sakura autohtonă, apogeu al curgerii toamnei multicolore spre plumburiul bacovian. Încă o ofrandă anuală adusă spiritului locului...

Un bătrân, pe o bancă în Parcul Trandafirilor, privea intens frunzele bilobate care se așezau lin pe trotuar. Privea la ele și privea prin ele, zâmbind ușor în colțul gurii. Între claxoane nervoase și forfotă citadină, imaginea seniorului și a copacului-monument aducea a cadru rupt din Hemingway. Mi l-am imaginat la malul mării, privind răsăritul cu același zâmbet... Am înlocuit în gând frunzele bilibate cu nisipul marin și mi-am amintit de o confesiune finală a marelui Isaac Newton: Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea.