25

 Un număr cu sonoritate aparte pentru profesori, fie numai și din perspectiva unor grile seci (vetuste împărțiri ale vechimii și salarizării), grile care nu-ți mai oferă perspective largi.

Un număr de ani în care s-au amestecat într-un iureș amețitor speranțe, bucurii, reușite, naivități, așteptări, compromisuri, dezamăgiri, tristeți, supărări, greșeli.

Un număr de ani în care ai crescut, l-ai parcurs mai mult sau mai puțin meandrat, ai ajuns sus, pe culme, scrutând orizontul în toate direcțiile.

Un număr de ani care, la început de carieră, ți se păreau matusalemici, privind cu mirare prin cancelarii.

Un număr de ani în care ai avut șansa să cunoști profesori deosebiți, să înveți de la ei, să vezi cum treptat, treptat, se retrag în tăcere, în uitare sau in cancelarii celeste.

Un număr de ani în care ai văzut cum sistemul se umple de incompetenți, politruci, gargaragii sau lingușitori fără scrupule.

Un număr de ani în care ai uitat numărul de miniștri, de miile de idei nefericite care au erodat treptat un statut, o clasă, o stare de spirit, o vocație.

Un număr de ani în care o lume întreagă s-a schimbat din temelii, iar lumea școlii românești a încremenit pe o potecă nemarcată, cu destinație încețoșată.

Un număr de ani în care ai avut elevi deosebiți, care ți-au dat aripi și bucurii nemăsurate, dar și adolescenți pierduți prin hățișurile unei societăți tot mai decuplate de viața școlii, de educație, de cultură, de cercetare.

Un număr de ani în care foștii absolvenți au ajuns oameni mari și frumoși, amintindu-ți din când în când ce minunat poate curge timpul.

Un număr de ani în care expresia "Abia aștept să ies la pensie" (impardonabilă, de neînțeles la început) a devenit tot mai des invocată în jurul tău, unică speranță spre o nirvana binemeritată.

Un număr de ani după care nu te mai miră ascensiunea incompetenților, șmecherașilor și a altor specii care cred că școala este la cheremul lor sau a găștilor transpartinice la care au aderat "dezinteresat".

Un număr de ani în care ai învățat că resursele tale sunt și resursele școlii, tot sperând că societatea va aprecia și te va răsplăti în vreun fel.

Un număr de ani în care se vorbește în cancelarii tot mai puțin despre cărți, teorii, noutăți științifice și din ce în mai mult despre diferențe salariale, rate, prețuri.

Un număr de ani în care, la sfârșitul vacanței, te-ai întors la școală cu bucurie, căutând noi căi, noi provocări, noi alternative, nu pentru a turna grăbit conținuturi, ci pentru a aprinde o scânteie proaspătă.

Anul 25. Anul în care, pentru prima dată, nu te mai sufocă emoția noilor începuturi, mulțumindu-te cu încercarea de a te detașa în fața acelorași probleme sistemice, în fața dezinteresului, inapetenței, suficienței, subfinanțării. Bizară senzație...

Anul 25 - ai ajuns aici și totuși zâmbești, știind că ai un as ascuns în mânecă: oricum ar (mai) fi, atunci când deschizi ușa clasei de elevi, renaști. Iar pentru acest mare avantaj necuantificabil, fără cristalizări pecuniare, nici nu știți câți vă invidiază, dar și vă admiră în secret... Încă mai avem motiv să nu fim încrâncenați precum un funcționar prăfuit la un ghișeu plin cu dosare. Noi avem mereu și mereu un as în mânecă... Sau așa credem...

Un an școlar cu sănătate! Cu restul... vedem pe parcurs.