La joie de vivre

      Undeva, la periferia centrului. Un arcuș tineresc încarcă atmosfera bacoviană. Nimic deosebit, la urma urmei, pentru un un oraș considerat de rang superior, cel puțin la nivelul decupajului național.Totuși ceva aparte alungă futilitatea unei zile obișnuite, fie ea și de început de week-end. Sutele de aprecieri pentru instantaneul citadin, încărcat pe Facebook (simplă înregistrare video, fără nicio valență artistică a videografului), ar putea surprinde. Comentariile, la fel, unele dintre ele neputând localiza propriul oraș...Un simplu arcuș poate schimba un crâmpei de zi, o stare de spirit, o banală ieșire citadină între punctele A si B, o stradă... Un simplu exemplu care arată că totuși orașul ăsta nu e chiar inert. Din spatele ecranelor, orașul vibrează. Are nevoie de sociabilitate. Jinduiește după  puls, evadare, culoare și interacțiune în spațiile publice, în interstiții. Oamenii vor momente informale, evadări, rupturi ale banalului,  dislocări ale plumbului din picioare și din gândire. Un oraș are o fantastică capacitate de regenerare... Istoria urbanismului certifică acest lucru. Singura problemă este să-i oferim, măcar din când în când, un câmp fertil. Pentru ca noi,  vremelnici călători prin facerea și prefacerea unei urbe, să ne bucurăm, precum efemeridele, de o zi luminoasă...

     "Un oraş bun este ca o petrecere bună. Oamenii stau mai mult pentru că se simt bine", ne spune foarte plastic, dar perfect adevărat Jan Gehl  în "Cities for People" (2010). Ce trăsături ar trebui să îndeplinească oraşul pentru a ajunge la acest statut? Să fie vivace, sigur, durabil şi sănătos. Noi pe unde ne aflăm, în acest cvasigeneralizat declin demografic, economic, identitar, moral? Greu de cuantificat. Buimaci, pe sunet de vioară, ridicăm mirați privirea din pământ: "Ce frumos!" Apoi continuăm să zapăm pe ecranele noastre, admirând imagini cu orașe de aiurea...