Acum aproape 20 de
ani, două lucruri m-au făcut să descopăr uimitoarele palimpsestele ale
Bacăului: monografia lui Costache Radu (1906) și imaginea încețoșată a
Bisericii Armenești. Ambele mi s-au părut fascinante, aterizând dintr-un
univers care ștersese deja cu prea multă nechibzuință fizionomiile urbane ale
orașului de altădată. Colecția de cărți poștale ilustrate a domnului inginer
Mihai Ceucă a deschis apoi pentru noi toți șansa de a călători în timp și de a
cerceta peisajele aluvionare ale istoriei urbei. Biserica a rămas în continuare
pentru mine la fel de misterioasă, un arhetip al spiritului locurilor pierdute
în vâltoarea sistematizării comuniste și al oftatului generațiilor pierdute.
Acum, un nou gest de recuperare a memoriei orașului, rod al pasiunii neobosite
marca Mihai Ceucă, transformă timpul și spațiul, aducându-le pe coordonate
palpabile. Rădăcinile citadine ne sunt mai vizibile, luptând în continuare în
pământul indiferenței și neimplicării ce caracterizează lumea în care trăim.
Uitarea a mai primit o lovitură, iar locul a mai câștigat o bătălie cu
timpul...
Mă uit la coperta primei reditări (2006) a
"Bacăului de la 1850-1900". Acel joc de puzzle generat digital -
combinație de speranță și revoltă - devine acum, în sfârșit, grație
neobositului explorator Ceuca Mihai , o imagine vie și clară a unui trecut
obscur și luminos totodată, prin contradictoriul său...Mulțumesc, mulțumim,
domnule inginer !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu