Da, ştiu, toată lumea se grăbeşte în amonte, spre izvoarele Trotuşului. Încercaţi însă să aduceţi varietate periplelor dumneavoastră, descoperind şi alte trasee aflate mai la îndemână şi cel puţin la fel de interesante. Astăzi vă propun Valea Asăului, după ce am făcut dreapta din Comăneşti. Asău, Apa Asău şi Păltiniş sunt cele trei sate din această pitorească vale a Munţilor Tarcău. Potenţialul turistic este remarcabil, zona ar merita un interes sporit pentru dezvoltare. Peisajele deosebite şi accesibilitatea crescută permit efectuarea unor drumeţii reuşite. În plus, la întoarcere, aveţi ocazia de a descoperi o pensiune deosebită, cu gazde precum pâinea caldă: "Livada Minunată" (vezi site-ul pensiunii şi pagina de Facebook). O masă tradiţională, o ţuică de casă şi chiar un somn odihnitor într-una dintre cele cinci camere vă alungă ca prin farmec stresul cotidian şi vă încarcă bateriile pentru o nouă săptămână...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu