Ca țânc, nu puteai să nu faci ochii mari în fața unei asemenea minunății: o pară crescută într-o sticlă!! Petre Ispirescu, nu alta... În fața mesei intinse, pline cu bunătăți pentru diverse onomastici ori sărbători, cu invitați veseli și guralivi, doi ochi așteptau nerăbdători ca bunicul Manole să deschidă ușa de la servantă și să toarne în păhărele, sub privirile admirative ale mesenilor... Fantastică pară galbenă, fenomenală sticlă cu gât subțire de lebădă, de fiecare dată plină ... Povestea s-a pierdut, sticla la fel, a rămas insă amintirea unor clipe minunate, când toti erau tineri, sănătoși, afabili si optimiști, dând cu tifla greutăților unui deceniu care devenea opresiv. Peste ani si ani, dintr-o cutie de Prioripost venită tocmai din Muscelele Argesului (multumesc, Ionut Enache!) ies la suprafată amintiri mai savuroase decât paginile lui Proust. Umplu un shot, urmărind jocul perei in sticlă si curgerea timpului spre amonte. Hai noroc, bunicule! Nepotul te îmbratisează, de aici, de jos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu