Foto inedit: Liviu Rebreanu la mormântul fratelui său, Emil Rebreanu (Palanca, jud. Bacău)

        Scriitorul incepuse deja sa scrie la romanul Padurea Spanzuratilor, dar inspiratia nu voia sa vina: “Ma inversunam in fiecare noapte si lucrul era in zadar. S-a intamplat atunci ca fratele sau, ofiter artilerist in armata austriaca, sa vrea sa dezerteze si sa treaca de partea armatei romane. A fost prins si spanzurat. Nu se stia insa localitatea unde a fost spanzurat si niciun amanunt in plus. La un moment dat Liviu Rebreanu a inceput sa auda batai usoare in geam: “Nu era nimeni si nimic”…

    "... acel frate al meu, student devenit ofiţer artilerist în armata austriacă, adus să lupte pe frontul românesc împotriva românilor, a încercat să treacă la români; a fost însă prins, condamnat şi executat prin ştreang/.../Nu se ştia nici localitatea unde a fost executat, necum împrejurările sau oarecari amănunte....

       A trebuit să mai treacă cîteva luni pînă ce am putut descoperi aproximativ regiunea unde s-a întîmplat tragedia aceasta a unui tînăr de 22 de ani. Intre timp isprăvisem transcrierea lui Ion şi acum, în toate nopţile, în faţa biroului, mă zbuciumam cu Pădurea Spînzuraţilor

       Mă înverşunam în fiecare noapte şi lucrul era în zadar. In schimb, în vreme ce scriam, în liniştea apăsată, am început să percep nişte bătăi uşoare în fereastra mea, delicate ca ale unor degete imateriale. Deschideam, cercetam întunericul... Nu era nimeni şi nimic. Cînd însă bătăile acestea misterioase s-au repetat nopţi de-a rîndul, insistent - fiindcă sînt, repet, credincios şi superstiţios - mi-am zis că nu poate fi decît sufletul fratelui meu, care cere îngrijirea creştinească ce nu i-a fost desigur acordată. Si atunci am pornit să caut şi să găsesc negreşit, orice ar fi, mormîntul fratelui spînzurat", a scris Rebreanu.

 Cautarea nu a fost usoara. "Si, după multe cercetări şi destule peripeţii, l-am descoperit în sfîrşit la Ghimeş, într-o livadă, la marginea fostei frontiere. Locul nu era nici măcar însemnat. De-abia cu ajutorul groparului din sat am putut stabili unde a fost executat şi îngropat. Am fost în casa primarului de pe vremuri, unde a fost judecat şi osîndit. Am fost în odăiţa unde şi-a petrecut ultimele ceasuri şi de unde a plecat la supliciul suprem. Am trecut în satul vecin, Făget, unde a avut ultima reşedinţă. Am cunoscut pe preotul român care-i fusese prieten, dar care n-a fost admis să-l însoţească la moarte.

     Am vorbit cu o fată de ţăran, sprintenă, frumuşică, la care am găsit cîteva răvăşele de-ale lui. Primarul mi-a dăruit şapca lui fără cozoroc pe care a trebuit s-o schimbe cu o pălărie civilă cînd a pornit pe ultimu-i drum pămîntesc...L-am dezgropat apoi şi osemintele le-am mutat dincoace de pîrîul care fusese graniţă, pe pămîntul vechi românesc, aşa cum ceruse el în ultimele momente şi cum nu i se admisese. Si de-atunci am putut scrie liniştit Pădurea Spînzuraţilor..."(Liviu Rebreanu/ Mărturisiri, 1939).

Sursa: Garda Neamului