Participă!

duminică, martie 11, 2018

Cine-a văzut vreodată un copac revoltându-se?


Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţă
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

(Ana Blandiana - Eu cred)
Foto: Parc "Cancicov", martie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu