Omul călător

Se spune că viaţa e prea scurtă pentru a te putea bucura de toate frumuseţile pe care ţi le oferă această planetă. Perfect adevărat. De aceea devine cel puţin curioasă dorinţa unor pământeni de a reveni în zone deja (mult prea) cunoscute, bătătorite de acum mai ceva ca o intersecţie aglomerată. Le acordăm atenţie în cel mai bun caz cât pentru un scurt popas spre destinaţii din ce în ce mai îndepărtate. Nu-i aşa, suntem în perioada căutării unor traiectorii turistice cât mai exotice, cu servicii cât mai cuprinzătoare. All inclusive, desigur, pentru a ne putea bucura de tot confortul lumii moderne, într-un timp cât mai condensat, la o viteză de fibră optică. Homo viator a devenit un fel de ideal spre regăsirea unui echilibru interior prea des pus la încercare de presiunea sarcinilor de zi cu zi. Şi atunci, pentru câteva zile din an, bucuria turistului se transformă într-un fel de evadare hrăpăreaţă cu rol de alinare şi de zgândărire a orgoliilor obosite.

            Se întâmplă uneori să găseşti ceea ce cauţi nu peste mări şi ţări. Revelaţiile pot avea inflorescenţa la câţiva paşi de tine. Este în firea omului să nu vadă frumuseţea de lângă el. E mai trendy acum să îţi înţepenească coloana pe un scaun de maşină sau între două terminale...Pentru unii, o destinaţie turistică capătă însă relevanţă atunci când elementele definitorii ale spaţiului respectiv se transformă în locuri, îmbogăţite deci afectiv. Rar le mai găseşti astăzi. Şi când omul sfinţeşte locul, poate mai puţin importante sunt cine ştie ce facilităţi ultramoderne de agrement. Este tonic să vezi că de la un an la altul, faţă de oraşul tău de domiciliu, lucrurile se schimbă spre mai bine: mai multă curăţenie, mai mult simţ estetic, mai multă civilizaţie. Este reconfortant să ţi se mulţumească cu zâmbetul pe buze pentru orice, de la comanda unui suc la o terasă de restaurant şi până la shoppingul din magazinul în care, la casa de marcat, ţi se adaugă şi un „Să vă fie de bine!” E mult, e puţin? Eu zic că este în primul rând ceva firesc...dar tot mai greu de întâlnit astăzi. Despre un astfel de „caz particular” am avut prilejul să vorbesc aici: Tibor Beke, un manager de nota 10 care a perceput la adevărata valoare spiritul locului...

Într-o societate tot mai cuprinsă de delir, familiarul dat de peisajul tău, de pensiunea ta, de potecile drumeţiilor tale, îmbracă aspecte cu adevărat terapeutice, imersii într-un verde sanogen. Şi atunci poate mai puţin contează că nu vei ajunge vreodată în Galapagos, Kilimanjaro, Tasmania sau Jamaica...Sau poate că lucrurile sunt mult mai simple, după cum remarca, plin de înţelepciune, Nelson Mandela: "Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îti dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."  

Vezi şi: Zece motive să te simţi victorios în concediu