Lirică urbană: Oraş pustiu, îngândurat...

   La finalul anului trecut aminteam de zece posibile evoluţii urbanistice pentru oraşul Bacău în 2017. Un posibil decalog în cheie tragi-comică. Se pare că obiectivul numărul 4 devine deja realitate:

Reactualizarea studiului seismic care să demonstreze fără putinţă de tăgadă multiplicarea bulinelor roşii pe toate blocurile din centrul oraşului (perimetrul Războieni - Bulevardul Unirii - 9 Mai, încadrat deja prin raport de expertiză tehnică în clasa I de hazard), necesitatea evacuării populaţiei în intervalul dintre cele două echinocţii, închiderea tuturor spaţiilor comerciale şi declararea zonei drept rezervaţie urbană în curs de consolidare. Studiul seismic va fundamenta propunerea de includere a centrului civic pe lista scurtă din patrimoniul UNESCO – categoria situri vernaculare decrepit-încropite.

Observ că şi presa locală a sesizat fenomenul - a se vedea articolul  "Incet, dar sigur, centrul oraşului devine pustiu" 

   Îmi aduc aminte de un pasaj din Jan Gehl: "Acolo unde spaţiile în aer liber sunt de calitate mediocă, vor avea loc doar activităţi strict necesare. Pe străzi şi în spaţii de proastă calitate se desfăşoară un minimum de activitate: oamenii tind să se grăbească spre casă." (Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public, Editura "Igloo Media", Bucureşti, 2011). Disoluţia unui oraş nu începe doar prin ignorarea paşilor săi încastraţi în timpul devenirii urbane. Câteva lacăte puse pe uşa unor anoste clădiri din vremurile noastre pot deschide, insidios, calea spre acelaşi deznodământ nedorit. Ce bine ar fi să nu ne mai batem joc de propriul oraş...