“Vegetaţia reprezintă elementul cel
mai manevrabil al amenajărilor peisagistice, prin folosirea diferenţiată a
taliilor, formelor, culorilor şi texturii plantelor şi a adaptabilităţii diferitelor
specii la variatele condiţii ale mediului, prin multitudinea posibilităţilor de
combinare şi grupare a lor în plan şi spaţiu” (Iliescu A.F., 2008).
Realitatea am văzut-o însă astăzi la pas, după
ce ştirea de ieri mi s-a părut neverosimilă. Iat-o sub forma sintetică a
colajului de mai jos.
Urmărind fotografic aliniamentul
stradal dintre Magazinul “Luceafărul” şi Policlinica Veche, mă gândeam la faptul
că valoarea peisagistică a unui spaţiu verde este legată de suma
experienţelor, obişnuinţelor şi practicilor pe care un grup uman le dezvoltă în
acel loc...
În urechi mi-a sunat explicaţia
oficială: “Nu i-aş numi o tăiere ci doar o înlocuire. Am analizat minuţios tot
ce-am tăiat. S-a constatat că nu mai sunt chiar sănătoşi, sunt mulţi care şi
încurcă traficul…” (Sursa: Realitatea TV Bacău)
Îmi este încă vie în memorie decizia
nefastă din Parcul Trandafirilor, în vara anului 2010, cu salcia lui Bacovia.
Acum observ că repetăm cu nonşalanţă şi la o altă scară intervenţia de atunci, fără a învăţa nimic din
greşelile trecutului sau din experienţa Iaşului prin al său Bulevard Ştefan cel
Mare şi Sfânt…
Este deja
tardiv să (mai) vorbesc – aşa cum am făcut-o de multe ori pe acest blog – de polivalenţa
funcţională a verdelui urban, de principiile de compoziţie sau elemente de
proiectare care ar trebui să stea la baza gestionării acestor spaţii publice ş.a.m.d. Profesioniştii spaţiului amenajat, cei care ar trebui să regândească relaţia
dintre natură şi cenuşiul mediului construit, au emigrat probabil şi ei, încărcaţi
de lehamite. O lehamite integratoare care nu poate fi retezată nici măcar de
lanţul drujbelor. Restul este pură teorie verde. Verde de Bacău....
Funebru ca Bacovia
RăspundețiȘtergere