,,Toamna, ca o mireasă întârziată, își lasă frunze aurii, își sună muzica ei de oftări, pe drumuri, prin grădini, și peste nunta primăverii, pe scări de piatră și lângă statuile care apar din copacii goi. (...) E trist... Frunzișul e galben și sunt și frunze roșii ca pete de sânge; dacă vrei să rămâi pe gânduri, pe aceste alei de toamnă, e prea mult mister, și nu e nimeni să râdă sau să te plângă”. Neobositul Bacovia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu