Participă!

vineri, mai 20, 2016

Deşeuri pioase - file din poveste (poveste urbană)

    Mă tot  gândesc la ce ritm infernal se lucrează de vreo 25 de ani pe şantierul de la Catedrala „Înălţarea Domnului”, dacă nimeni nu a avut răgazul să mai ridice o scândură ruptă, un bidon de plastic, o haină putrezită, o movilă de moloz. Peste ani, o echipă de geologi va trăi clipe magice analizând stratigrafia atipică şi artefactele unei comunităţi ieşite din comun! Totuşi, până la acel moment de climax ştiinţific, eu zic că ar cam fi cazul de o mică pauză ecologizantă. Câte o pauză la două decenii, nici mai mult, nici mai puţin. Două decenii în care s-ar mai fi putut căra şi mormanele de pământ, s-ar mai fi putut planta şi câţiva arbori, astfel încât, la momentul inaugurării impunătorului lăcaşului de cult, întregul perimetru să aibă o altă estetică. 
    În plină zonă centrală şi la câţiva metri de ferestrele unei unităţi de învăţământ mizeria stă în bătaia vântului şi a indiferenţei. Doar gardul Colegiului Naţional „Gheorghe Vrănceanu” mai rămâne pe post de scutier. Un scutier alogen nedorit, pripăşit în anii vijeliilor postdecembriste care l-au şi împins însă mult prea aproape de zidurile şcolii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu