"A bătut vântul... Frunzele cad peste
noi şi peste ziare. Am plecat pe o alee fără bănci; trec singur pe lângă
bazinuri de piatră părăsite, şi de la sfâşitul parcului, privesc câmpia
nesfârşită peste care se lasă corbii şi vântul părăsirii. Îmi amintesc de
romane pasionale, în care eroii se împuşcă, sau se otrăvesc, se spânzură, se
aruncă în mare, sau înaintea trenului (…) Pe asfaltul ud, se răsfrâng luminile
felinarelor, şi trec umbre de trăsuri şi de oameni... pare o carte cu îngeri,
demoni, stele, suflet şi alte vedenii... Câte întâlniri mai ieftine, sau
scumpe, rămân în urmă, şi câte grădini plouate, cu parfum de toamnă, până spre
casă…" (George Bacovia – A bătut vântul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu