Participă!

miercuri, decembrie 09, 2015

Spectacolul cărţii cu Omar Khayyām şi Forugh Farrokhzād

Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău închide seria proiectelor culturale „Centrul Apostu – 25 de ani de la înfiinţare” vineri, 11  decembrie 2015, ora 17.00, la sediul din Str. Crângului nr.18, cu  „Spectacolul Cărţii”.
              De un sfert de veac se reunesc la Centrul Apostu prieteni şi colaboratori, personalităţi marcante, atât din ţară cât şi din străinătate, într-un efort comun de promovare a culturii autentice. Fiecare manifestare este dovada caracterului pluridisciplinar al programelor instituţiei, a deschiderii spre valorile culturale  naţionale şi universale, spre noile forme de exprimare artistică. O preocupare constantă a instituţiei o constituie readucerea în atenţia publică a unuia dintre cei mai importanti artişti ai Europei moderne, sculptorul George Apostu.
             În cadrul „Spectacolului Cărţii” vor fi prezentate publicului cele mai recente apariţii editoriale: Omar Khayyām – "Rubaiate" şi Forugh Farrokhzād – "Să dăm crezare începutului de anotimp rece" (Cele mai frumoase poezii), traduceri din limba persană, studii introductive, note şi comentarii de Gheorghe Iorga.
            Ne vor introduce în universul poeziei persane: Adrian Jicu,  Constantin Dram, Carmen Mihalache şi Vasile Spiridon. Moderatorii evenimentului sunt  Geo Popa şi Florina Găzdaru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu