La
început de noiembrie Bacăul va fi gazda primei ediţii a evenimentului Bacău
Jazz Festival, o ediţie pilot care dorește să deschidă apetitul publicului
pentru acest gen de manifestare. Încă de la debut, festivalul va reuni în
programul celor trei zile de eveniment (6 – 8 noiembrie 2015) artiști din cinci
țări participante.
Capetele
de afiș ale festivalui sunt renumitul saxofonist Kenny Garrett, care va fi
prezent în concert în fața publicului băcăuan într-o formulă de quintet,
alături de muzicienii Vernell Brown – pian, Corcoran Holt - bass, Marcus Baylor
- tobe, Rudy Bird – percuție, și Al DiMeola, ce va susține un concert extraordinar,
într-o formulă de trio, alături de Peter Kaszas (tobe, percuție) și chitaristul
Peo Alfonsi. Lor li se vor alătura muzicieni extraordinari din țară și din
străinatate în proiecte precum:
EBQ – un proiect
muzical româno - american coordonat de către renumitul trompetist român Emil
Bîzgă.
SAREA PAMÂNTULUI – un
proiect muzical România – Republica Moldova coordonat de Cezar și Anatol
Căzănoi
SORIN ZLAT TRIO - un
proiect muzical aparținând extraordinarului pianist băcăuan Sorin Zlat și
derulat cu participarea extraordinară a muzicienilor Răzvan Cojanu - contrabas
și Laurențiu Zmău - tobe. Special guest - saxofonistul Sorin Zlat SR
Festivalul
va fi completat de o sectiune de Jazz-poetry, o expoziție de fotografie
dedicată jazz-ului, a artistului Marius Michel Mihalache, proiecții de filme,
jam session.
Anca Sigartău,
manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”, inițiatoarea proiectului Bacău Jazz
Festival: “Sunt bucuroasă că Bacăul
găzduiește un astfel de eveniment, el face parte din strategia noastră culturală
și se înscrie în rândul manifestărilor artistice prin care Bacăul își propune
să devină un punct focal de cultură și turism cultural pentru întreaga regiune.
Teatrul și implicit echipa pe care o coordonez sunt inițiatorii acestui
eveniment, dar el este un eveniment al comunității. Noi ne dorim doar să
deschidem un drum, după care ne dorim ca structurile ONG active în domeniul
cultural să preia evenimentul și să îl ducă mai departe. Sper din toată inima
ca publicul băcăuan care a umplut sălile la Festivalul Theaterstock să fie
încântat de eveniment, să ne fie din nou alături și să ne bucurăm împreună de
un act de cultură extraordinar. Am încercat și cred eu am reușit ca la această
ediție să aducem nume mari ale jazz-ului mondial, din stiluri de jazz cât mai
diferite, încercând să prezentăm toate fațetele acestui gen musical. Nu ne-am
focusat pe concerte de nișă, am încercat abordarea unui jazz ascultabil și
plăcut publicului larg. Line-up-ul a fost gândit având permanent în minte
valoarea artistică și satisfacția publicului. Așadar un regal de jazz la care
așteptăm publicul băcăuan în număr cât mai mare”.
Spectacolele
vor avea loc la Teatrul de Vara ”Radu Beligan” sau la Teatrul Municipal
“Bacovia”, începând cu ora 19.00.
Biletele
au preţuri cuprinse între 15 și 75 de lei și pot fi achiziționate de la Agenția
Teatrului Municipal Bacovia.
PROGRAMUL
FESTIVALULUI:
Vineri 6 noiembrie,
Teatrul de Vară ”Radu Beligan”:
Ora 19.00 - Sorin
Zlat Trio, un proiect muzical aparținând extraordinarului pianist băcăuan Sorin
Zlat. Cu participarea extraordinară a muzicienilor Răzvan Cojanu - contrabas și
Laurențiu Zmău - tobe. Special guest - saxofonistul Sorin Zlat SR
Ora 21.00 - Kenny
Garrett Quintet, în PREMIERĂ în Bacău. Cu participarea muzicienilor Kenny
Garrett, Corcoran Holt, Vernell Brown, Marcus Baylor, Rudy Bird
Sâmbătă, 7 noiembrie,
Teatrul de Vară ”Radu Beligan”:
Ora 19.00 – EBQ – un
proiect muzical româno - american coordonat de renumitul trompetist român Emil
Bîzgă.
Ora 21.00 - Al Di
Meola Trio, cel mai mare chitarist de jazz, vine în premieră în Bacău, alături
de muzicienii Peo Alfonsi și Peter Kaszas
Duminică, 8
noiembrie, Teatrul Municipal “Bacovia”:
Ora 19.00 - Sarea
pământului – un proiect muzical România – Republica Moldova, coordonat de Cezar
și Anatol Căzănoi.
Organizatori: Teatrul
Municipal ”Bacovia”, Primăria municipiului Bacău
Mai
multe informații, pe pagina de Facebook a evenimentului: Bacau Jazz Festival. 6– 8 noiembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu