Câteva concluzii extrase din paginile unor adolescenţi de 16-17 ani, după un seminar referitor la imaginea urbană. Lucrarea practică de final a vizat un studiu de caz la îndemână: oraşul Bacău. Nu vă gândiţi că sunt copii. De multe ori, luciditatea şi profunzimea lor este de mii de ori mai valoroasă decât demagogia politicienilor. Deci Bacăul este...
”.. un oraş
care nu a mai evoluat şi care uşor, uşor, începe să regreseze”
„oraşul în care
pasarela de la gară îţi poate oferi priveliştea unor frumoase apusuri de Soare”
„oraşul în care cartierele din nord şi din zona gării sunt periculoase”
„o imagine externă nu este foarte importantă deoarece foarte puţine
persoane sunt interesante să viziteze oraşul”
„din punct de vedere estetic oraşul este semi-curat”
„nu avem campanii de promovare a oraşului”
„pe strada Logofăt Tăutu (cea cu Şcoala „Mihai Drăgan”) am descoperit o
porţine superbă, cu multă verdeaţă”
„constat cu tristeţe că nu văd acest oraş servindu-mi ca locuinţă peste 10
ani”
„din punctul meu de vedere, Bacăul este un oraş frumos dar totuşi
indiferent pentru cei care nu locuiesc aici, pentru că oraşul nu excelează la
capitolul atracţii turistice”
„se dărâmă mult şi nu se construieşte nimic atractiv”
„un oraş care nu este exploatat cum trebuie”
„un oraş în care calităţile eclipsează defectele”
„dacă îi întrebăm pe tineri, aceşti pot afirma cu dezolare că Bacăul este
un oraş mort. Ei îşi doresc mai mult divertisment, mai multe activităţi
culturale, mai mult din partea universităţilor din oraş”
„multe minusuri la capitolul imagine”
„un oraş monoton pentru vizitatori”
„un oraş care nu are o strategie
menită să-l pună în valoare o imagine proprie”
„nu vreau să par pesimistă. Tind să cred că Bacăul va evolua spre bine”
„pentru ca oraşul să se schimbe, trebuie să ne schimbăm mai întâi noi”
„un mare dezavantaj este numărul mic al facultăţilor”
"un oraş care poate fi vesel şi colorat dar care îmbracă culorile dragi lui Bacovia pentru că aşa ne complacem, aşa ne-am obişnuit, aşteptând să vine o minune din exterior care să ne aducă pe tavă, ca unui om bolnav, pastila visată"
„oraş gri, fără viaţă”
„oraş fără identitate”
„un oraş din ce
în ce mai aglomerat, în care este greu să respiri printre atâtea construcţii şi
maşini”
„are marele
avantaj că putem dărâma multe pentru a construi mai bine, mai folositor”
Vezi şi: Ce ne place şi ce nu ne place în Bacău
Vezi şi: Ce ne place şi ce nu ne place în Bacău
Formidabil !
RăspundețiȘtergereÎn primul rând, felicitări organizatorului (ilor) unui astfel de simpozion!
În al doilea rând, toată admiraţia pentru luciditatea şi sinceritatea elevilor participanţi!
Este uluitor cum tinerii noştri concetăţeni percep realităţile dar, în mod special, este uluitoare speranţa lor de mai bine în viitor, activată de dorinţa lor de implicare în schimbarea viitoare! Bacăul, chiar ţara, pare că va rămâne pe mâini bune!
Succes deplin tinerilor optimişti!