De septoctombrie

Nu ştiu de ce, întotdeauna m-au fascinat. Suspendate sau deja căzute în uitare printre frunze galben – cafenii, au reprezentat reperul imuabil al sfârşitului şi al începutului, precum oul lui Cohen. Un ou ţepos, uneori hirsut, alteori jovial, după cum răzbea lumina printre vremi şi vremuri. Toamnă de toamnă, alte forme, alte nuanţe. Imposibil să rămâi nepăsător pe o alee jalonată probabilistic de aceşti stabilopozi miniaturali ai  metamorfozelor, indiferent de cei 4, 14 sau 40 de ani. Le-am lovit cu băţul, le-am strâns la piept, le-am călcat în picioare, le-am scos din foc cu propriile mâini, mai târziu le-am fotografiat...cu gândul ascuns că astfel pot să posed crâmpeie de timp, amintiri, speranţe, locuri, teritorii. Ştiţi povestea cu aceste roade compulsive ale melanjului vară – toamnă, care odată puse în apă fierbinte, s-ar transforma în radiere magice pentru caietele copiilor năzdrăvani? Nu am putea încerca din nou experimentul, extins la puterea tehnologiilor cu (re)medii virtuale? Unelte moderne, bio, un fel de Photoshop la îndemâna oricui, care să poată face minuni: erase, selections, colorize, enhance, adjust, effects...Poate chiar să aducă şi o uşoară înteţire a simţului olfactiv printre atâtea taste, target-uri şi deadlines-uri, astfel încât să ne aducem aminte de mirosul gutuilor sau de aroma magiunului proaspăt, în amurg de toamnă violet. Frumuseţea dar şi angoasa lui septoctombrie într-un singur cuvânt, sau poate două...pentru preţiozitate dendrologică: Castanea sativa.